Share
Licean turbulent, imobilizat în clasă de polițiști, dus la poliție și apoi la spital

Licean turbulent, imobilizat în clasă de polițiști, dus la poliție și apoi la spital

Un elev de 16 ani, de la Colegiul Economic din Baia Mare, supărat rău pe viață, s-a apucat, ieri,  să distrugă bunuri din sala de clasă, așa că a fost chemată poliția. Asta după ce, în jurul orei 12,00, dirigintele de la clasa a IX-a învățământ profesional a prezentat elevilor situația  absențelor cumulate. Elevul a avut un comportament agresivșsi când a sosit echipajul de ordine si siguranță publică. A fost imobilizat si condus la sediul politiei municipiului Baia Mare, ulterior fiind transferat la spital pentru evaluare medicală. A fost sesizat și Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare, cu privire la infracțiunea de ultraj.

Inspectoratul Școlar Județean Maramureș  a constituit o comisie de inspectori care să cerceteze aspectele referitoare la acest caz. Elevul  a mai creat  probleme în cursul acestui an, dar au fost tolerate pe motiv că provenea din sistemul de protecție al copilului. Analizele efectuate la spital au arătat că e consumator de substanțe psihotrope, motiv pentru care a fost trimis la dezintoxicare.

Foto: arhivă


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Publicat în:

Lasă un comentariu