MaraMedica 2025: Medicină, Tehnologie și Inovație la Baia Mare - 32 minute în urmă
Proiectul „Plantează o FLOARE, sădește un POM, fă-ți datoria de om” continuă și în acest an la Muzeul Satului Baia Mare - 2 ore în urmă
20 de copii din cadrul Cercului de Pictură Borșa-Vișeu de Sus vor fi prezenți la Gala Națională (lll) „România ești Tu”, unde vor fi și premiați pentru talent în arta picturii - 2 ore în urmă
La Centrul Cultural Pastoral din Sighetu Marmației puteți admira lucrările pictorului și scriitorului basarabean Leonid Popescu - 2 ore în urmă
Au început înscrierile pentru cea de-a XXV-a ediție a Festivalului de cântec francofon «Chants, sons sur scène – Qualif’ 2025» - 3 ore în urmă
Petre Dulfu – un maestru al literaturii populare - 5 ore în urmă
În curtea Catedralei Episcopale a avut loc prima întâlnire din cadrul programului catehetic „Învierea Domnului pe înțelesul copiilor” - 5 ore în urmă
Programul liturgic al ierarhilor în a două săptămână din Postul Mare - 5 ore în urmă
Colonia Pictorilor din Baia Mare, o alternativă potrivită pentru activitățile din cadrul programului Școala Altfel / Săptămâna Verde - 5 ore în urmă
APIA Maramureș organizează concurs pentru ocuparea a două posturi - 6 ore în urmă
Invitație la teatru. Ce piese putem vedea la Municipal, la sfârșitul acestei săptămâni
La Teatrul de păpuși, cei mici se pot bucura de spectacolul cu piesa „Capra cu trei iezi”, după Ion Creangă. Au loc două reprezentații, sâmbătă de la ora 10.00 și de la ora 11.30. Piesa este repusă în scenă de Iulian Bulancea.
„<Capra cu trei iezi> este transpusă scenic într-o viziune originală. Prin incantații, supranaturalul e chemat să pună ordine în universul casnic al caprelor, perturbat de forțele răului întruchipate de Cumătrul Lup. Metafore vizuale puternice, filon folcloric sugestiv, păpuși stilizate, univers sonor live vin să contureze magic cunoscutul basm al lui Ion Creangă”, promit organizatorii.
Din distribuție fac parte Camelia Strat, Sonia Codorean, Irina Oțoiu, Liliana Voș, Ruxandra Lăzărescu, Carmen Bulancea, Alin Albu, Vlad Crișan, Iulian Bulancea.
Spectacolul are loc la sala Teatrului de Păpuși, durează 50 de minute, iar prețul unui bilet este 10 lei.
Sâmbătă seara, de la ora 19.00, la sala mare a Teatrului Municipal este programat spectacolul „Grasu`Contrabasu`”, comedie de Ion Sapdaru, în regia lui Radu Dinulescu.
„Pui mic, Țoancă, Biluță… sunt câteva porecle la care răspunde Pompiliu, 36 de ani, obez și necăsătorit. Are poftă de mâncare, mai puținpoftă de viață. De la vârsta de șase ani a încăput pe mâna celor trei mătuși mămoase. Nu a avut parte de experiențe erotice. Mătușile rezolvă însă problema. Angajează o prostituată pe post de menajeră, pentru a salva aparențele. Mecanismul, odată pus la punct, ar trebui să dea roade”, mai spun organizatorii.
Din distribuție fac parte Andrei Han, Claudia Păunescu, Aurora Prodan, Diana Podăreanu, Rodica Pașca.
Spectacolul durează 100 de minute, prețul unui bilet fiind de 25 lei la categoria I, sau 15 lei cu reducere pentru elevi, studenți, pensionari. Pentru categoria a II-a, prețul este de 20 de lei și 10 lei cu reducere pentru elevi, studenți sau pensionari.
Radiografia unei perioade tulburi din istoria recentă
Duminică, 28 ianuarie, de la ora 19.00, publicul este invitat la „Povești din bucătărie”, în regia lui Cristian Ban, „spectacol ce îşi propune să aducă în faţa spectatorilor sinceritatea şi căldura unei întâlniri din bucătăria unui prieten drag dar, în acelaşi timp, reuşeşte să facă o radiografie a uneia dintre cele mai confuze perioade din istoria recentă a României: anii ’90”, mai transmit organizatorii.
Din distribuție fac parte Inna Andriuca, Denisa Blag, Eduard Bîndiu, Alexandra Vanci, Dragoș Călin, Mircea Gligor, Petru Damșa
Spectacolul are loc la sala mare, cu publicul pe scenă și durează 90 de minute, prețul unui bilet fiind 25 lei, preț întreg și 15 lei, preț cu reducere.
Biletele se pot achiziționa de pewww.myticket.ro, www.entertix.ro sau de la casieria Teatrului, care are program miercuri și joi între orele 12.00 și 14.00, iar vineri, sâmbătă și duminică între orele 17.30 și 19.30.
Biletele mai pot fi achiziționate și cu o oră înainte de începerea spectacolelor, sau pot fi rezervate telefonic între orele 11.00 și 16.00, la numărul 0736216437 (Dramă și Revistă) și 0730270926, la secția Păpuși.