Galeria Hollósy din cadrul Coloniei Pictorilor Baia Mare găzduiește cinci expoziții personale, care pot fi vizitate până la finalul lunii - 7 minute în urmă
Viorica Pop și aportul său deosebit în păstrarea culturii tradiționale din Țara Lăpușului - 13 ore în urmă
De vorbă cu talentata Alexandra Țară: „Muzica mă face să mă simt împlinită și sper ca, prin darul meu, să pot aduce bucurie și emoție celor care mă ascultă” - 15 ore în urmă
Mâine, în Baia Mare: Ceremonial militar și religios cu ocazia împlinirii a 15 ani de SMURD - 15 ore în urmă
Spectacol de Mica Unire organizat de Școala Populară de Artă din Baia Mare - 17 ore în urmă
Huberta – proză scurtă de Marian Ilea (II) - 19 ore în urmă
La Colegiul „Vasile Lucaciu” se organizează o simulare a examenului de admitere la Facultatea de Medicină și Farmacie din Oradea - în urmă
Retrospectiva anului 2024 la Muzeul de Etnografie și Artă Populară Maramureș - în urmă
Apel umanitar: O mamă și 13 copii au nevoie de lemne, haine și alimente - în urmă
În această duminică: Liturghie arhierească la Mănăstirea „Sfânta Ana” Rohia - în urmă
Programul Festivalului internațional de folclor pentru copii și tineret „Am fost ș-om fi”
Maramureșul găzduiește în această săptămână a XXI-a ediție a Festivalului internațional de folclor pentru copii și tineret „Am fost ș-om fi”, la care participă formații din Lituania, Ucraina, Republica Moldova și din județele Olt, Brăila, Gorj, Satu Mare, Botoșani, Bihor, Covasna, Buzău, Bistrița Năsăud, Suceava, Cluj, Sălaj, Prahova și Timiș.
Vineri, 17 mai, de la ora 11:00, la Consiliul Județean va avea loc deschiderea oficială, iar apoi programul se desfășoară astfel:
- 11:30 – parada portului popular;
- 12:30 – spectacol concurs, la Teatrul de vară din Baia Mare.
Sâmbătă, 18 mai, Sighetu Marmației:
- 11:00 – parada portului popular în central municipiului;
- 12:00 – spectacol concur, pe scena din parcul Grădina Morii.
Duminică, 19 mai, Sighetu Marmației:
- 13:00 – spectacol de gală.