Felicitări pentru comunitatea sigheteană! Un pas mare spre o viață mai bună - 8 ore în urmă
Rezultate extraordinare obținute de Insieme Music School Baia Mare la Festivalul Internațional de Muzică Ușoară și Populară „Starul de mâine” - 9 ore în urmă
Emoționant: Artistul Deți Iuga a lansat priceasna „O, Iisuse să ne spui” (VIDEO) - 9 ore în urmă
Credințe populare de Alexie, patronul viețuitoarelor care hibernează sub pământ, în scorburi, sub scoarța copacilor, sub pietre sau în ape - 9 ore în urmă
Maricel. Pur și simplu - 10 ore în urmă
„Pentru Tine, Doamne!”: În Duminica Floriilor, un frumos concert de pricesne va avea loc în Lăpuș - 10 ore în urmă
Solomon Marcus Rad de la Liceul Teoretic ,,Bogdan-Vodă” Vișeu de Sus s-a calificat la faza națională a Olimpiadei de Matematică - 10 ore în urmă
Centrul Althera din Maramureș, unic în România; Oferă terapie integrată pentru copii cu nevoi speciale - 10 ore în urmă
Programul liturgic al ierarhilor în a treia săptămână din Postul Mare – a Sfintei Cruci - 11 ore în urmă
Propunere legislativă: Limitarea cheltuielilor lunare la jocurile de noroc pentru prevenirea dependenței - 12 ore în urmă
Recomandările jandarmilor montani pentru minivacanța de Sfânta Maria
Dacă în această minivacanță veți alege să mergeți la munte sau să faceți o drumeție, jandarmii montani din zonele Șuior, Cavnic, Țibleș, Valea Vaserului și Borșa vor fi prezenți pe traseele turistice și în stațiunile montane din zona de responsabilitate pentru a se asigura că turiștii se bucură de vacanță în siguranță.
Totodată, jandarmii montani vin în sprijinul dumneavoastră și cu o serie de recomandări utile pentru urcarea pe munte:
- Înainte de a porni pe munte, informați-vă cu privire la traseul ales și la nivelul de dificultate al acestuia- asigurați-vă că aveți condiția fizică adecvată și timpul necesar pentru a-l parcurge în siguranță;
- Consultați starea vremii pentru zona în care alegeți să mergeți și echipați-vă conform acesteia, iar dacă prognoza meteo nu permite parcurgerea unui traseu montan, renunțați la această activitate.
- Folosiți un echipament corespunzător: bocanci, tricou, trening, pelerină de ploaie, rucsac;
- Puneți-vă ceva de mâncare în rucsacul cu care mergeți, o sticlă de apă și un baton dulce pentru energie.
- Asigurați-vă că aveți la dumneavoastră o trusă de prim ajutor, o lanternă, un briceag, un obiect de aprins focul și un tricou de schimb;
- Înainte de a porni pe traseu, anunțați jandarmii montani sau cabanierul din zonă cu privire la traseul pe care veți merge pentru ca aceștia să știe unde mergeți și să vă poată localiza mai ușor în caz de nevoie;
- Nu plecați niciodată singuri pe traseu și adaptați-vă ritmul de deplasare la cel al persoanei care merge cel mai încet. Persoanele care pot susține un ritm mai alert vor sta în spatele grupului, iar cele care au un ritm mai lent, în fața acestuia.
- Urmați doar traseele marcate și marcajele de pe trasee, nu vă abateți de la acestea pentru a nu vă pune viața în pericol și pentru a nu vă rătăci;
- Dacă vă întâlniți cu animale sălbatice, nu le hrăniți și nu vă apropiați să faceți fotografii cu acestea;
- În caz de accident, rămâneți calmi și apelați numărul unic de urgență 112, specificând numele persoanei care a inițiat apelul, numărul de persoane implicate precum și zona în care s-a produs acesta. După inițierea apelului, nu vă deplasați din locul în care sunteți în acel moment.
Pentru orice problemă care ar putea apărea în drumeția dumneavoastră, nu ezitați să solicitați ajutorul jandarmilor montani.