Beneficiile mierii poliflore pentru echilibrul hormonal și susținerea vitalității bărbaților - 19 minute în urmă
Marioara Murărescu – o legendă vie a folclorului românesc - 1 oră în urmă
Reacția Elenei Lasconi la atacurile lui Călin Georgescu - 1 oră în urmă
Alertă epidemiologică: Creștere alarmantă a cazurilor de gripă și infecții respiratorii - 1 oră în urmă
Moștenirea artistică a lui Klein József rămâne o parte importantă a patrimoniului cultural - 1 oră în urmă
Creșterea reprezentării UDMR în Maramureș - 1 oră în urmă
Tersánszky Józsi Jenő: băimăreanul care a refuzat să fie banal - 2 ore în urmă
Mănăstirea Moisei se pregătește de hramul de iarnă - 6 ore în urmă
La Biblioteca Județeană Baia Mare a avut loc o altă întâlnire din seria de conferințe „Provocările gândirii – incursiune în cunoașterea omului”, susținute de Marcel Mureșan - 6 ore în urmă
Povestea scrisului – o călătorie prin timp la Școala Gimnazială Baia-Sprie - 6 ore în urmă
Viza de flotant se va putea face automat
Printr-un proiect de lege înregistrat recent la Senat pentru dezbatere se intenționează modificarea OUG 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, cu scopul de a facilita obținerea vizei de flotant. Menţiunea privind stabilirea reşedinţei se va înscrie în actul de identitate la cererea persoanei fizice care locuieşte mai mult de 15 zile la adresa la care are locuinţa secundară, varianta actuală. Se va putea și automat, în format electronic, prin schimbul de informaţii dintre organul fiscal competent şi serviciul de evidenţă a persoanelor competente. Se va utiliza un formular standardizat, elaborat în acest sens, care conţine informaţiile necesare eliberării vizei de reşedinţă pentru persoanele care închiriază bunuri imobile cu destinaţia de spaţii de locuit.
De obținerea automată a vizei de flotant vor putea beneficia doar persoanele care închiriază spaţii de locuit în baza unui contract de închiriere ce a fost depus la organul fiscal competent.
Viza va putea fi acordată pe o perioadă ce nu va putea depăși termenul de valabilitate al actului de identitate.
Acum, mențiunea privind stabilirea reședinței se acordă pe perioade de până la un an.
Pentru obținerea vizei de flotant, solicitantul are nevoie de următoarele documente:
- cerere pentru viza de flotant (se poate obține și de pe site-ul primăriei)
- declarația pe proprie răspundere a solicitantului, din care să rezulte că locuiește mai mult de 15 zile pe lună la adresa respectivă
- actul de identitate al solicitantului sau pașaportul
- actul de identitate al găzduitorului (dacă este cazul)
- documentul prin care se face dovada adresei de domiciliu (original și copie). Proprietarul trebuie să fie prezent la depunerea acelor.
- o declarație pe proprie răspundere a găzduitorului din care să reiasă dacă la acea adresă locuiesc persoane care nu aparțin aceleași familii.
Lăcrimioara ZOTA