Programul „Masă sănătoasă” continuă pentru cei peste 500.000 de copii din România - 17 minute în urmă
România, centrul șahului european în 2025 - 2 ore în urmă
Julia Sauter strălucește pe gheață: locul 8 după programul scurt la Europenele de la Tallinn 2025 - 2 ore în urmă
Târgu Lăpuș, Exercițiu de simulare a unui incendiu la Penny Market - 2 ore în urmă
Maramureș, inima patrimoniului carpatic - 2 ore în urmă
Îi prăznuim pe Sfinții Trei Ierarhi: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Gură de Aur - 2 ore în urmă
Workshop de linogravură la Școala Populară de Artă Baia Mare - 2 ore în urmă
Picturi semnate de Adrian Ghenie vor fi expuse, în premieră, la Muzeul Național Brukenthal - 4 ore în urmă
„Viața secretă a tablourilor (Cetatea de la Huszt)” – premieră la Teatrul Municipal Baia Mare - 16 ore în urmă
Biblioteca Județeană „Petre Dulfu” Baia Mare, a sărbătorit Ziua Internațională a Puzzle-ului - 16 ore în urmă
Actualizare 2: Tragic: O femeie de 80 de ani din Țara Lăpușului, dispărută de acasă, a fost găsită decedată de echipele de intervenție. Cum s-a întâmplat totul (FOTO)
Tragedie în zona Dealul Corbului din Țara Lăpușului. O femeie în vârstă de 81 de ani, care era dispărută de acasă de două zile, a fost găsită fără suflare de echipele de intervenție.
În dimineața zilei de marți, 20 aprilie, salvatorii montani din echipa de prim răspuns au fost solicitați prin număr unic de urgență 112 pentru misiunea de căutare a unei persoane de sex feminin în vârstă de 80 ani, disparută de două zile de la domiciliu, în zona Dealul Corbului, Țara Lăpușului.
Ea era cunoscută ca având probleme medicale. În operațiune a fost utilizată și drona din dotarea Serviciului Public Județean (SPJ) Salvamont Maramureș. Femeia a fost găsită de echipele de intervenție aflate în zonă la acțiunea de cautare, însă, din păcate, ea a fost este găsită fără suflare, au menționat salvamontiștii.
Având în vedere accesul extrem de greu și imposibilitatea de a extrage victima în mod normal, ci doar utilizând metode speciale de extragere, la care este nevoie de cel puțin șase salvatori montani, o nouă echipa de suport a SPJ Salvamont Maramureș s-a deplasat în zona respectivă, cu scopul de a recupera victima, în vederea predării celor de la Medicină Legală. Vom reveni cu detalii!
ACTUALIZARE – La intervenție au participat reprezentanți ai IPJ Maramureș, iar aici menționăm și un echipaj al Grupei Canine, respectiv ai ISU Maramureș. În urma eforturilor conlucrate ale tuturor autorităților implicate în operațiune, corpul neînsuflețit al femeii a fost extras și predat echipajului de Medicină Legală.
ACTUALIZARE 2 – Reprezentanții IPJ Maramureș au venit miercuri, 21 aprilie, cu detalii cu privire la caz. „Luni, 19 aprilie, polițiștii din cadrul Secţiei 7 Poliţie Rurală Suciu de Sus au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că o femeie de 80 de ani, a dispărut de la domiciliu. La fața locului polițiștii au identificat apelantul, un bărbat de 55 de ani, care a relatat faptul că în data de 18 aprilie 2021, în jurul orei 16.00, s-a deplasat la domiciliul femeii, ocazie cu care a constat faptul că aceasta nu se afla la locuinţă.
În urma verificărilor s-a constatat faptul că femeia ar fi spus unei vecine că va pleca de acasă deoarece se simte singură. Ieri, 20 aprilie, în urma activităților de căutare, femeia a fost identificată decedată într-o prăpastie, lângă albia râului Valea Rea, la o distanță de aproximativ 150 de metri de imobilul unde locuia. Din cercetările efectuate până în prezent s-a stabilit faptul că femeia de 80 de ani, a căzut pe un teren accidentat stâncos, având pereții verticali de 30 m înălțime, decesul putând surveni ca urmare a traumatismelor suferite prin cădere/rostogolire. Cadavrul a fost depus la Serviciul de Medicină Legală Maramureș, în vederea efectuării expertizei medico-legale pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului. În cauză polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uciderea din culpă”, au declarat reprezentanții IPJ Maramureș.
DirectMM.ro
Foto – cititorii DirectMM.ro