Mărţişoare de suflet pentru personalul Spitalului Județean „Dr. Constantin Opriș” și personalul Farmaciei Someșan Baia Mare - 2 minute în urmă
PRO CINEMA aduce în casele noastre magia Oscarurilor - 18 minute în urmă
În Baia Mare a fost vernisată expoziția ”Poveștile unor noi începuturi – trei ani de Curaj și Speranță” - 22 minute în urmă
Ungaria susține crâșmele din satele mici printr-un nou program de finanțare - 3 ore în urmă
Casa din Piața Gorki – proză de Marian Ilea (V) - 4 ore în urmă
Unde liturghisesc ierarhii în această duminică - 4 ore în urmă
Mărțișorul românesc a ajuns în Coreea de Sud - 4 ore în urmă
Construcțiile viitorului” – O șansă unică pentru liceenii din Maramureș - 5 ore în urmă
„Nuanțe de Primăvară”: Elevii Școlii Populare de Artă Baia Mare vă invită la spectacol - 6 ore în urmă
Muzeul Tarnița din Băița se va deschide în curând - 6 ore în urmă
Dosare penale pentru infracțiuni rutiere: O minoră a fost prinsă la volan, iar un tânăr a făcut accident beat fiind și fără permis
În noaptea de 26/27 iunie, ora 00.20, polițiștii din Vişeu de Sus au oprit un autoturism pentru control.
La volanul acestuia a fost identificată o minoră de 15 ani, din Vișeu de Sus, iar în calitate de pasager, pe locul din dreapta față, se afla proprietarul autoturismului, un tânăr de 21 de ani, din oraș.
Acesta i-a încredințat minorei autoturismul pentru a-l conduce, cu toate ca știa că tânăra nu deține permis de conducere.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și încredințarea unui vehicul spre a fi condus, unei persoane care nu deține permis de conducere.
Totodată, azi-noapte, 28 iunie, ora 03.10, polițiștii orașului Vișeu de Sus au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112 că pe strada Spiru Haret din oraș a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto se află sub influența băuturilor alcoolice.
La fața locului, polițiștii au identificat conducătorul autoturismului implicat în accident, ca fiind un tânăr de 23 de ani, din Vișeu de Sus.
Întrucât tânărul emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.