Locuri de muncă disponibile pe listele AJOFM Maramureș - 35 minute în urmă
Rusia acceptă armistițiul…… dar atacă Kievul - 43 minute în urmă
Ștefan Gherghel din cadrul C.S.S. Baia Sprie, dublu campion național școlar - 1 oră în urmă
Ariana Arieșan și-a lansat prima piesă: „Muzica este parte din mine, din viața mea, pe scenă mă simt ca acasă” - 2 ore în urmă
Ministrul Educației va vizita mâine Școala Profesională Fărcașa - 2 ore în urmă
Un elev de la Școala Gimnazială „Vasile Alecsandri” Baia Mare s-a calificat cu nota 10 la etapa națională a Olimpiadei de Religie Ortodoxă - 2 ore în urmă
Micuții de la Grădinița cu Program Prelungit din Lucăcești s-au alăturat proiectului „Plantează o FLOARE, sădește un POM, fă-ți datoria de om” - 3 ore în urmă
Ora de religie în școli: Noua metodologie care ar putea schimba viitorul educației religioase - 4 ore în urmă
Editorialul de miercuri: O copilărie în plin comunism (I) - 5 ore în urmă
Au fost desemnați cei mai buni sportivi ai anului 2024: David Popovici și Simona Radiș - 6 ore în urmă
Important: Un nou post de jandarmi montani a fost inaugurat; Acesta va deservi zona Munților Țibleș (FOTO)
Astăzi, 21 decembrie, Jandarmeria Română a inaugurat cel mai recent post montan, destinat siguranței turiștilor, dar și a gospodăriilor oamenilor din partea locului.
În ultimii ani, zona Lăpușului a devenit din ce în ce mai frecventată de către turişti, ceea ce a dus la dezvoltarea turismului, precum și la organizarea mai multor evenimente sportive şi culturale, iar aceste aspecte au reliefat nevoia de o mai bună monitorizare și protejare a acestui areal natural.
Postul de Jandarmi Montan Țibleș este, începând de astăzi, o subunitate din cadrul Detaşamentului 3 Jandarmi Baia Mare, care execută misiuni de menţinere, asigurare şi restabilire a ordinii publice în zona Lăpușului.
Jandarmii montani din cadrul acestui post vor participa la misiuni de menţinere a ordinii publice pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor în staţiuni montane şi pe traseele turistice din zonă. De asemenea, vor participa împreună cu alte instituţii abilitate, la supravegherea, controlul şi asigurarea protecţiei fondului cinegetic şi piscicol natural, a fondului silvic şi de protecţie a mediului, prin măsuri specifice de prevenire şi combatere a oricăror încălcări ale prevederilor normelor legale.
Una dintre atribuțiile cele mai importante ale jandarmilor din cadrul noului post montan este aceea de participare la căutarea/salvarea şi evacuarea persoanelor/turiştilor care se pot afla în situații periculoase.
De asemenea, cunoaşterea permanentă a stării traseelor turistice şi informarea turiştilor şi a factorilor responsabili din zonă cu privire la starea drumurilor, starea indicatoarelor şi a marcajelor montane, alunecările de teren şi locurile unde s-au produs sau există posibilitatea producerii de viituri sau avalanşe, precum şi anunţarea din timp a populaţiei din zonă şi a turiştilor, în vederea evitării accidentelor şi a altor evenimente negative reprezintă, sunt începând de astăzi priorități.
Acesta este cel de-al 5-lea post de Jandarmerie Montană din judeţul Maramureș, după cele de la Borșa, Cavnic, Șuior și Valea Vaserului, fiind dotat din fondurile administrației publice.