Spectaculos! Salvare aeriană dramatică în Munții Maramureșului - 9 ore în urmă
Cinci pași simpli pentru a învăța mai bine - 11 ore în urmă
Obezitatea în creștere la tineri: Riscuri majore pentru sănătate - 12 ore în urmă
Seară de quiz la Shura Bistro Caffe – Provocare pentru minți istețe - 13 ore în urmă
Mărțișoare tradiționale realizate de micuții de la Gradinița cu Program Prelungit Târgu Lăpuș - 13 ore în urmă
Polițistele Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă, alături de o bunicuță care trăiește singură - 13 ore în urmă
Lăsarea de sec în satele din Maramureș - 14 ore în urmă
Trei eleve din cadrul Școlii de Artă Sighetu Marmației s-au reîntors acasă cu premii de la Festivalul-Concurs Național de Folclor „Cântec din Țara de Sus” - 14 ore în urmă
PS Iustin: „Postul, pentru adevărații creștini, este prilej de bucurie și râvnă sporită pentru a înmulți rugăciunea smerită, nevoință asumată și iubirea milostivă prin fapte bune” - 14 ore în urmă
Proiectul „FILON DE ROMÂNIA” în Baia Mare – Promovarea autenticității românești la nivel global - 16 ore în urmă
IPJ Maramureș: Internetul, „o pepinieră” a infracțiunilor cibernetice
Fraudele comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice sunt tot mai frecvent întâlnite odată cu dezvoltarea și extinderea mediului online. Tot mai des facem cumpărături online, plătim facturi online, transferăm bani online.
Astfel, internetul a devenit foarte atractiv pentru infractorii cibernetici. Potrivit reprezentanților IPJ Maramureș, tacticile folosite de aceștia sunt din ce în ce mai inovative și greu de detectat. Începând cu însușirea nelegală a calității de manager al unei companii, până la punerea în scenă a unor false relații de dragoste, autorii de astăzi fac tot ce pot ca să obțină banii și/sau datele dumneavoastră.
Nu de puține ori se întâmplă ca, presați de timp, să nu acordăm suficientă atenție e-mail-urilor, SMS-urilor și telefoanelor pe care le primim de la necunoscuți, în numele unor firme sau bănci, dând curs solicitărilor, infractorii folosindu-se de acest fapt. Astfel cu ușurință cădem victime ale infracțiunilor cibernetice.
În județul Maramureș, în primele 8 luni ale anului 2020, numărul faptelor privind efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos a crescut considerabil, înregistrându-se 62 de fapte, cu 18 mai multe față de aceeași perioadă a anului trecut. Majoritatea dintre acestea au fost sesizate în mediul urban. Polițiștii au reușit să identifice și să tragă la răspundere patru autori dintre cei care au comis astfel de fapte.
Identificarea acestora este destul de anevoioasă, având în vedere că internetul dă posibilitatea creării de conturi false, adrese de e-mail false, clonarea paginilor web etc.
Pentru a preveni victimizarea prin infracțiunile cibernetice polițiștii vă recomandă:
- utilizați cu mare atenție datele card-urilor bancare atunci când faceți plăți online;
- acordați o atenție sporită site-urilor de pe care faceți cumpărături și în nici un caz nu vă salvați datele card-ului pe acestea;
- fiți atenți la adresele de e-mail ale comercianților cu care colaborați în mod frecvent. Verificați de fiecare dată adresa de e-mail de pe care primiți date, facturi, solicitări de plată, precum și de pe care vi se solicită plăți. Sunt persoane care preiau adrese de e-mail, clonează pagini web cu scopul de a intra în posesia datelor card-urilor bancare;
- fiți extrem de atenți dacă primiți mesaje „din partea băncii” prin care vi se solicită date despre cont, parole etc. Citiți cu atenție mesajele, comparați adresa expeditorului cu cea din corespondențele anterioare. Puteți retransmite băncii e-mail-urile prin care vi se cer astfel de date, scriind adresa. Nu deschideți link-urile și nu descărcați atașamentele din astfel de mesaje. Dacă aveți dubii cu privire la o tranzacție, efectuați verificări suplimentare;
- ignorați reclamele prin care sunteți anunțați că ați câștigat premii pentru care vi se cer sume mici de bani cu plata online;
- fiți atenți cui transmiteți datele card-ului bancar. Unele persoane profită de încrederea acordată;
- aveți grijă cu cine legați prietenii pe rețelele de socializare și cu precădere la persoanele care vă solicită bani;
- atenție la persoanele cunoscute pe internet care vă declară „iubirea cea mare”. În nici un caz nu intrați în jocul celor care creează scenariul unor povești de dragoste pe internet. Și în nici un mod nu acceptați să trimiteți fotografii sau filmări indecente pentru a nu fi șantajați prin solicitarea unor sume de bani;
- vă reamintim și metoda „Accidentul” prin care autorii solicită bani invocând faptul că un membru al familiei dumneavoastră a suferit un accident rutier;
- de asemenea evitați să vă lăsaţi poşetele nesupravegheate, precum şi obiecte vestimentare cu card-uri bancare în buzunare şi evitaţi să aveţi codul PIN ataşat card-ului bancar, sau în apropierea acestuia.
Rețineți: Un singur click vă poate lăsa cu conturile goale.