Casa din Piața Gorki – proză de Marian Ilea (I) - 1 oră în urmă
Dragoș Ilie, cel mai premiat chitarist român, invitat la concertul caritabil ”Ajută pentru a fi ajutat” - 2 ore în urmă
În Gârdani va fi construită o centrală fotovoltaică - 2 ore în urmă
Cinci ucraineni dispăruți în Munții Maramureșului - 2 ore în urmă
Faimar Baia Mare – Expoziție de ceramică la prețuri accesibile - 2 ore în urmă
80 de ani de la moartea lui Ion Șiugariu – Poetul Jertfei Eterne - 3 ore în urmă
Două muzee din Maramureș sunt implicate în organizarea expoziției „Tehnici tradiționale de țesere a scoarțelor în România și Republica Moldova” - 4 ore în urmă
Iarna revine în forță: schimbare bruscă de vreme - 14 ore în urmă
Ultimul sondaj Sociopol relevă o creștere semnificativă a intenției de vot pentru candidații cu orientări suveraniste - 15 ore în urmă
Vlad Pascu condamnat la 10 ani de închisoare - 15 ore în urmă
Maramureș: Aproape 290 de sancţiuni pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19
Peste 1.700 de persoane au fost verificate ieri de poliţişti şi poliţişti locali, în cadrul acţiunilor de control privind respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului, fiind constatate 288 de încălcări ale normelor legale, au anunțat reprezentanții IPJ Maramureș.
În ultimele 24 de ore au fost intensificate activităţile în zonele aglomerate din mediul urban şi rural, în mijloacele de transport în comun, în centrele comerciale din municipiul Baia Mare, în unităţile de alimentaţie publică şi în unități de tipul pensiunilor și restaurantelor.
Astfel, au fost verificate 189 de locaţii şi 231 de societăţi comerciale sau persoane fizice autorizate, cu privire la respectarea măsurilor organizatorice specifice, a programului de lucru şi în privinţa respectării măsurilor de protecţie de către personal şi clienţi. De asemenea au fost verificate 240 de mijloace de transport public în comun.
Totodată, au fost organizate 26 de acţiuni punctuale în care au fost implicaţi poliţişti de la structurile de ordine publică, rutieră, investigarea criminalităţii economice, prevenirea criminalităţii şi investigaţii criminale, peste 1700 de persoane fiind legitimate, verificate şi informate despre obligativitatea respectării măsurilor de protecţie.
„Pentru abaterile constatate au fost aplicate 288 de sancţiuni contravenţionale, majoritatea pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală. Demersul poliţiştilor este în primul rând preventiv, scopul fiind determinarea tuturor cetăţenilor să respecte toate normele sanitare, iar pentru aceasta abaterile vor fi sancţionate conform legii. Vă amintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID–19”, au arătat reprezentanții IPJ Maramureș.
DirectMM.ro