Horațiu Potra, mesaj radical pentru militari - 6 ore în urmă
Maramureșenii pot investi în siguranță: Titlurile de stat TEZAUR disponibile și online - 7 ore în urmă
Tinerii maramureșeni talentați se pot înscrie la Festivalul-concurs de interpretare vocală a cântecului popular „Care om horește mândru” - 8 ore în urmă
Iuliana Tudor, alături de maramureșeni în cadrul Spectacolului Aniversar al Ansamblului Folcloric Național „Transilvania” - 8 ore în urmă
MaraMedica 2025: Medicină, Tehnologie și Inovație la Baia Mare - 10 ore în urmă
Proiectul „Plantează o FLOARE, sădește un POM, fă-ți datoria de om” continuă și în acest an la Muzeul Satului Baia Mare - 11 ore în urmă
20 de copii din cadrul Cercului de Pictură Borșa-Vișeu de Sus vor fi prezenți la Gala Națională (lll) „România ești Tu”, unde vor fi și premiați pentru talent în arta picturii - 11 ore în urmă
La Centrul Cultural Pastoral din Sighetu Marmației puteți admira lucrările pictorului și scriitorului basarabean Leonid Popescu - 11 ore în urmă
Au început înscrierile pentru cea de-a XXV-a ediție a Festivalului de cântec francofon «Chants, sons sur scène – Qualif’ 2025» - 12 ore în urmă
Petre Dulfu – un maestru al literaturii populare - 14 ore în urmă
Polițiștii avertizează: Phishing pentru vânzători – o nouă fraudă informatică pe OLX
Pentru că viața noastră este tot mai mult conectată la lumea virtuală și infracțiunile și-au găsit „piață de desfacere” în mediul online. Mereu apar metode noi prin care infractorii reușesc să ajungă la bunurile cetățenilor, indiferent că sunt cumpărători sau vânzători sau pur și simplu deținători de bunuri.
O nouă faptă care este tot mai des întâlnită în mediul online este phishing-ul pentru vânzătorii de pe OLX.
Ce este phishing-ul?
Culegerea de date personale pe cale online. În cazul de față sunt vizate persoanele care au postat anunțuri pe OLX în vederea vânzării unor obiecte.
Care este modul de operare?
Atacatorii contactează un utilizator care a publicat un anunț de vânzare a unui produs pe OLX, se declară interesat și la scurt timp, cu un anumit pretext, cer să mute conversația pe un alt canal de comunicare, de regulă pe Whatsapp. Apoi susțin că au efectuat plata.
Pentru ca vânzătorul să intre în posesia plății i se trimite un link pe care trebuie să-l acceseze și să introducă datele card-ului. Aceasta este o capcană pentru că atacatorii, după ce primesc datele card-ului, sistează orice conversație cu victimele și retrag bani din contul lor.
Cum puteți să vă dați seama că link-ul este un fals?
Deși pagina web la care ne direcționează link-ul folosește identitatea vizuală a brandului OLX, în realitate dacă analizăm denumirea domeniului din link putem observa că nu ne mai aflăm pe pagina oficială.
Exemplu: https://www.olx.ro/ NU https://olx.ro.payment-me.online/
Ce puteți face?
În cazul în care ați căzut într-o astfel de capcană, primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să contactați banca pentru a bloca card-ul și eventualele tranzacții ilicite din cont. Ulterior, dacă ați suferit pagube materiale, depuneți o plângere la cea mai apropiată secție de poliție, pentru a deschide o investigație în acest sens.
Rețineți!
- Pe OLX nu se fac plăți online pentru produsele vândute sau cumpărate.
- Singura situație în care OLX cere introducerea datelor card-ului este cel în care se cumpără serviciile OLX de publicare sau promovare a anunțurilor.
- Nu accepta să muți discuțiile pe Whatsapp sau pe altă rețea de comunicare. Păstrează discuțiile pe chat-ul OLX, astfel vei putea fi ajutat în caz de fraudă.
- Nu-ți introduce datele card-ului online. Atunci când vinzi produse prin OLX poți să primești banii doar prin firma de curierat, după ce cumpărătorul a intrat în posesia produsului.
Polițiștii de prevenire vă doresc vânzări online în siguranță!
2 Comentarii în această postare
George
Avertizare frauda pentru numarul 0737160250 – Atentie, nu exista plata „prin OLX”!
Sorin
0737 545 754 acelasi tip de frauda!!!