Micuța artistă Lia Ciutac vă invită la spectacol; Împlinește 10 ani și dorește să ofere un cadou muzical celor care o apreciază - 2 minute în urmă
Lucian Perța, cel mai mare parodist român, la întâlnire cu elevii Liceului ,,Bogdan Vodă” din Vișeu de Sus - 19 minute în urmă
Bucuria, ura și alte orătănii - 32 minute în urmă
Spectacol emoționant susținut de Ansamblul Folcloric Național „Transilvania” la Colegiul Național „Mihai Eminescu” - 43 minute în urmă
Alo? N-ați văzut un an maro? - 1 oră în urmă
Jandarmii montani și elevii claselor I, o discuție despre siguranță și responsabilitate pe munte - 3 ore în urmă
Două prestigioase doctorate în domeniul Filosofie, la Baia Mare - 5 ore în urmă
Creșă nouă pentru copiii din Borșa - 7 ore în urmă
Toate pârtiile și instalațiile sunt deschide la SuperSki Cavnic - 8 ore în urmă
Colegiul „Mihai Eminescu” Baia Mare și-a sărbatorit patronul spiritual - 8 ore în urmă
”Repetiția e mama învățăturii”: Cine sunt cei care îi instruiesc pe polițiștii maramureșeni
Serviciul de Pregătire Profesională Maramureș, înființat în luna august a anului trecut, coordonează activitatea de formare profesională continuă a polițiștilor din cadrul serviciilor, birourilor și compartimentelor, sub coordonarea Direcției Pregătire Profesională de la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române.
Obiectivul principal al structurii îl reprezintă formarea unor polițiști competenți la standarde de performanță europene, în scopul atingerii dezideratelor instituționale, clădirea unui corp polițienesc bine pregătit pentru a face față tuturor provocărilor mediului operativ.
Se spune că ”Repetiția e mama învățăturii”, iar de aceea polițiștii specializați în pregătire profesională ai I.P.J. Maramureș organizează lunar atât ședințe de tragere, cât și sesiuni de pregătire tactică, pe principiul calitate nu cantitate, pentru ca orice polițist maramureșean să dobândească toate deprinderile necesare privind intervenția la evenimente de orice natură.
„Nu suntem un sistem perfect, dar tindem spre mai bine, și dorim ca polițiștii să fie pregătiți pentru orice situație care se ivește, fie că vorbim despre o urmărire în trafic în care este necesar uzul de armă, fie că vorbim despre procesul de instruire teoretică ori practică” – precizează IPJ Maramureș.
Serviciul de Pregătire Profesională este împărțit pe mai multe ramuri de activitate:
- Pregătire de specialitate;
- Pregătirea în domeniul tragerii cu armamentul;
- Pregătirea în domeniul educației fizice și autoapărării;
- Pregătirea în domeniul conducerii autovehiculelor de serviciu în regim prioritar;
- Pregătirea în domeniul tacticii și intervenției polițienești.
„Toți polițiștii care fac parte din acest serviciu au dobândit experiența necesară pe aceste linii de muncă pentru ca, astăzi, să transmită mai departe tot ce au deprins de-a lungul timpului.
Astfel, îi avem pe următorii polițiști:
Petru, care a activat timp de peste opt ani ca luptător în cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, iar acum este instructor specializat în tragerea cu armamantului din dotare;
Bogdan, multiplu campion național și cu o expieriență de peste 17 ani de judo, este responsabil cu pregătirea polițiștilor maramureșeni pe educație fizică și autoapărare;
Sandu, cu o vastă experiență în operativ și Dan la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Maramureș, sunt polițiștii care se ocupă de domeniul tacticii și intervenției polițienești;
Bogdan și Victor, cu o amplă activitate pe linie de rutieră, sunt instructori specializați în conducerea autovehiculelor de serviciu cu regim prioritar și defensiv” – precizează reprezentanții IPJ Maramureș.