Actul eliberat în urmă cu 677 de ani de Cancelaria regelui ungar Ludovic I de Anjou la acea dată cuprindea o serie de privilegii acordate centrelor miniere din zonă și locuitorilor lor de către rege, orașul Baia Mare fiind deja un oraș regal liber. În 1446 orașul a devenit proprietatea familiei lui Iancu de Hunedoara, iar în 1469, sub conducerea regelui maghiar Matia Corvinul (fiul lui Iancu de Hunedoara), orașul a fost fortificat. O categorie distinctă de prevederi vizează organizarea mineritului, precizându-se ca, anual, să se aleagă un jude al minerilor care să supravegheze împreună cu judele orașului și cu jurații, activitatea desfășurată în mine și să exercite dreptul de judecată în problemele legate de minerit. Judele și jurații alegeau supraveghetorii minelor, care trebuiau „să cerceteze toate hrubele și lucrările de mină și să se îngrijească de venitul urburei” cuvenite regelui, conform documentelor istorice, conform wikipedia.ro.
În componența conducerii orașului intrau jurații aleși anual de orășenii înstăriți, iar din rândul lor era ales judele primar care putea să ocupe această funcție mai mulți ani succesiv. Magistratul dezbătea problemele comunității și lua hotărâri care erau consemnate în acte oficiale întărite cu semnături și sigilii. Da data de 7 mai 1472, regele Matia permite oraşului să perceapă vamă pentru căruţele care intră la târgul săptămânal din oraş, cu dreptul de a folosi acest venit pentru pavarea şi curăţirea străzilor. În sfera economică, regele a fost preocupat de organizarea activităţilor miniere şi sporirea producţiei de metale preţioase, întărind la 12 mai 1458 privilegiile anterioare ale oraşului. În plan juridic, un privilegiu important l-a constituit acordarea puterii de judecată deplină oraşului, prin exercitarea dreptului de a pedepsi cu moartea – „ius gladii”, la 25 iunie 1484. Între alte privilegii, important prin conţinut este şi cel din 9 noiembrie 1469 prin care regele Matia Corvin acorda oraşului, la cererea judelui, dreptul de a se înconjura cu zid împotriva repetatelor atacuri din afară, venite din partea românilor din Moldova („valahorum Moldavensis”). Vechiul sistem de apărare, format din valuri de pământ şi palănci (întărituri din trunchiuri de copaci aşezaţi orizontal) a fost înlocuit cu o centură de zid construit de către localnici, din piatră şi cărămidă, întrerupte din loc în loc de turnuri (bastioane) puternice. Din sistemul de fortificaţii ale oraşului, astăzi poate fi văzut şi vizitat Turnul Măcelarilor, ridicat în jurul anului 1500, cunoscut şi sub numele de Bastionul de Muniţii, deoarece în încăperea boltită aflată la primul nivel s-a depozitat, într-o anumită perioadă, muniţia necesară pentru apărare.
Accesul în interiorul oraşului se realiza prin mai multe porţi de intrare, cele mai importante fiind: Poarta Maghiară (Poarta de Sud), construită după anul 1500, în zona Pieţei Izvoarelor de azi, respectiv Poarta Podului (Poarta de Nord), localizată la capătul străzii Podul Viilor. Acestora li se adăugau o poartă situată în est, pe actuala stradă Vasile Lucaciu, şi una înspre vest, în zona actualului Colegiu Naţional „Gheorghe Şincai”. Hotarele oraşului se întindeau, conform diplomei de la 1347, confirmată inclusiv de regele Matia la 1476, dincolo de sistemul de apărare amintit, cuprinzând domeniul oraşului.
Pe lângă minerit, ca activitate determinantă, la Baia Mare este atestată documentar, pentru secolele XIV-XVIII, existenţa unui număr însemnat de meşteşugari, independenţi sau organizaţi în bresle: aurari, argintari, măcelari, dogari, croitori, brutari, blănari, cizmari etc. Organizarea în bresle s-a păstrat până în a doua jumătate a secolului XIX, în anul 1872 constituindu-se asociaţii „industriale”.
După formarea Principatului autonom al Transilvaniei (1541) oraşul Baia Mare, minele şi monetăria au ajuns în proprietatea principilor ardeleni, care au introdus metoda arendării minelor, atât unor particulari, precum familiile Herberstein sau Lisibona, dar şi oraşului, rezultatele fiind mai degrabă negative. În plan educaţional, secolul XVI a adus, pe fondul izbânzii Reformei, înfiinţarea primei şcoli medii superioare, Schola Rivulina ( Î1547), a cărei istorie este legată de destinul confesiunii protestante din oraş. Secolul XIX accentuează tendinţele de urbanizare şi modernizare, documentele relevând că, din punct de vedere demografic, populaţia oraşului a crescut constant, de la 3.744 locuitori în 1820 la 9.089 în 1896. Sfârşitul secolului XIX a adus noi elemente de identitate pentru Baia Mare care a început să se afirme ca un centru artistic european, întemeiat pe fundamentele unei structuri educaţionale instituţionalizate, respectiv Şcoala particulară de pictură Simon Hollósy (1896-1901). Centrul artistic Baia Mare funcţionează neîntrerupt din anul 1896, asigurând oraşului un loc şi un rol bine definite pe harta artei plastice din România şi din Europa. Aceleaşi perioade îi aparţine şi Asociaţia muzeală băimăreană, înfiinţată la 31 august 1899 prin eforturile istoricului Gyula Schönherr şi care a reuşit să atragă în sprijinul ideii de înfiinţare a muzeului oraşului atât intelectualii cât şi autorităţile locale, instituţia muzeală deschizându-şi porţile la 19 iunie 1904.
Băimărenii se pot bucura de o dublă sărbătoare. Tot astăzi s-a dat startul Sărbătorii Castanelor, un eveniment îndrăgit și mult așteptat, care a ajuns la cea de-a XXIX a ediție.
La mulți ani, Baia Mare! La mulți ani, băimăreni!
Sursa: Istoria orașului Baia Mare
Lăcrimioara ZOTA
