Share
A fost hramul bisericii ortodoxe „Nașterea Maicii Domnului” Dumbrăvița

A fost hramul bisericii ortodoxe „Nașterea Maicii Domnului” Dumbrăvița

Duminică, 10 septembrie, a fost sărbătorit hramul bisericii ortodoxe „Nașterea Maicii Domnului” Dumbrăvița.

Anul acesta, cu ocazia hramului, s-a marcat și împlinirea a 150 de ani de la construcția bisericii (1873-2023).

Biserica a fost construită în vremea preotului ctitor Alexandru Păscan, împreună cu bunii credincioși din Dumbrăvița și a fost pusă sub ocrotirea Maicii Domnului, adică a slăvitei Sale nașteri.

„Biserica este mult iubită și îngrijită de credincioșii de astăzi care duc pe mai departe ctitoria pentru veșnicie a înaintașilor.
Mulțumim preoților împreună slujitori de astăzi, Pr. Ionuț Pleș (Catedrala Episcopală), care avut calitate de protos, Pr. Prof. Adrian Dobreanu (Parohia Săcălășeni) Pr. Valeriu Latiș (Parohia Cărbunari) Pr. Bogdan Iacob (Parohia Oarța de Jos), fiu al satului.

De asemenea, mulțumim autorităților centrale, județene și locale, precum și tuturor credincioșilor din Dumbrăvița, celor de aproape sau mai departe veniți la sărbătoarea noastră!”, transmite pr. paroh Bogdan Ciocotișan.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu