Artistul Ionuț Uivaroși din Urmeniș, invitat în cadrul unui concert de pricesne în Austria - 6 ore în urmă
Joc de Lăsatul Secului în Rogoz: „Păstrăm cu drag acest obicei din bătrâni, care adună laolaltă fete și feciori, tineri și bătrâni, iubitori de tradiție” - 8 ore în urmă
Vizită oficială a Ambasadorului Japoniei în România la Sighetu Marmației - 8 ore în urmă
Biserica ortodoxă din Săbișa are un nou paroh - 9 ore în urmă
Lupta pentru protejarea agriculturii: fermierii cer măsuri urgente - 9 ore în urmă
Elevi de la Colegiul „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, calificați la Concursul Național de Chimie „Lazăr Edeleanu” - 9 ore în urmă
Miculaiciuc Andrei, în vizorul ANI pentru fals în declarații - 9 ore în urmă
Perechea David Soponar și Izabella Bartha de la DanceLight Studio Baia Mare, în Lotul Național al României - 9 ore în urmă
Adunare și sărbătoare în comunitatea armeană din Baia Mare - 10 ore în urmă
Ziua Mondială a Scriitorilor, marcată la Filiala „Nicolae Iorga” a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” - 11 ore în urmă
Rectificare bugetară: Bani alocați pentru DGASPC Maramureș, ISU Maramureș, spitale, muzee; Vezi lista completă
În ședința extraordinară a Consiliului Județean Maramureș, care a avut loc marți, 12 mai, cu începere de la ora 12:00, în sistem videoconferință, aleșii județeni au aprobat rectificarea pozitivă a bugetului Judeţului Maramureș, pe anul 2020.
Suma de aproape 3.500.000 lei cu care a fost rectificat bugetul județului Maramureș pentru anul în curs provine din mai multe surse. În primul rând, este vorba despre o sumă de 1.717.000 lei, rezultată din rectificarea făcută de către Guvernul României, conform modificărilor legate de alocările către Consiliul Județean a cotelor din impozitul pe venit, aceasta fiind împărțită pe patru destinații.
1.046.000 lei vor fi alocați către bugetul Consiliului Județean Maramureș pentru a fi utilizați cu scopul exclusiv de a achiziționa materiale de protecție atât pentru aparatul propriu al Consiliului Județean, cât și pentru instituțiile din subordine, excluzând spitalele, spre care deja s-au alocat sume suplimentare. Din data de 15 mai, când se va intra în starea de alertă, unele dintre instituțiile din subordinea Consiliului Județean Maramureș, cum ar fi muzeele, au nevoie de materiale de protecție atât pentru personalul propriu, cât și pentru public.
100.000 lei vor merge către bugetul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Gheorghe Pop de Băsești al Județului” Maramureș. În urma hotărârilor din ultimele două luni de zile ale CJSU, fondurile la dispoziția Consiliului Județean Maramureș pot să fie utilizate pentru dotarea cu materiale de protecție a instituțiilor din domeniul intervențiilor de urgență. În acest sens, au existat cereri din partea a trei instituții, și anume: Inspectoratul Județean de Poliție, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Gheorghe Pop de Băsești al Județului” Maramureș și Inspectoratul de Jandarmi Judeţean „Pintea Viteazul” Maramureş. Din suma de 100.00 lei alocată ISU, vor fi puse la dispoziția acestor instituții materialele de protecție necesare.
De asemenea, 500.000 lei vor fi direcționați către completarea bugetului alocat S.C. „Drumuri – Poduri Maramureș” S.A, la începutul anului. Totodată, va fi alocată suma de 71.000 lei Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare pentru a implementa, împreună cu Consiliul Județean Maramureș, Spitalul de Pneumoftiziologie „Dr. Nicolae Rusdea” Baia Mare și Centrul de Transfuzie Sanguină Maramureș, un program de punere în valoare a echipamentului de plasmafereză primit donație pentru a fi utilizat un an de zile în tratarea pacienților cu COVID-19.
O altă sursă a rectificării bugetare o constituie suma de 370.000 lei provenită din majorarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale. Aceasta urmează să fie utilizată pentru cheltuielile de carantinare și izolare preventivă la locul de muncă a personalului din servicii sociale din subordinea primăriilor. În cazul susținerii cheltuielilor pentru personalul DGASPC Maramureș, din fondul de rezervă la dispoziția Consiliului Județean Maramureș va fi alocată suma de 250.000 lei.
Restul sumei, până la cele aproape 3.500.000 lei, respectiv 1.552.000 lei reprezintă o rectificare pozitivă a bugetului Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare. Aceasta provine din patru surse: 100.000 lei sunt venituri din prestări servicii, 300.000 lei reprezintă venituri din contracte cu CAS, 1.140.000 lei provin din venituri privind contractele încheiate cu Direcția de Sănătate Publică și din sumele alocate de la bugetul de stat în urma includerii în programul național de testare, precum și 113.000 lei din donații și sponsorizări, conform Biroului de presă al CJ Maramureș.
DirectMM.ro