În anul 1735 în satul Berbești trăia o familie de evrei care avea șase copii. În decurs de 100 de ani, mai exact în anul 1840, comunitatea evreilor număra 141 de persoane, aceștia reprezentau aproximativ 12% din totalul populației.Cei mai mulți evrei au fost consemnați în anul 1910, mai exact 568 de suflete, iar la ultimul recensământ aceștia era în număr de 508 persoane.
Toți evreii din localitate și-au declarat limba maternă limba idiș. Majoritatea evreilor erau agricultori sau mici comercianți. Cu toții erau evrei hașizi de Vijnița sau Sighet.
Comunitatea propiru zisă s-a înființat în anul 1850 când au construi o sinagogă din lemn și o casă de învățătură. În 1859 își aleg și primul rabin în persoana lui Iacov Teitelbaum. Acesta rămâne rabin până în anul 1890 când ginerele său, Rafael Grosz, vine în locul lui. Ultimul rabin al comunității a fost Leopold Grosz care supraviețuiește Holocaustului, dar în anii 1950 emigrează în Israel.
În vara anului 1941 autoritățile maghiare au declarat apatride aproximativ șase familii și i-au deportat în Galiția. În iarna anului 1941, 50 de bărbați evrei au fost mobilizați în departamentele de muncă forțată ale armatei maghiare și trimiși pe frontul de Est. Majoritatea au murit acolo.
Evreii din Berbești au fost ghetoizați de jandarmeria maghiară și armata germană în anul 1944. În ghetoul din Berbești au stat în condiții umane aproximativ 3000 de evrei din Berbești și alte 19 localități pentru aproximativ o lună de zile. Bătăile și torturile au fost la ordinea zilei. În 17 mai 1944 au foști mutați cu toții în Sighetu Marmației, iar în ziua următoare au fost îmbarcați în trenuri spre Auschwitz-Birkenau. Au fost uciși aproape cu toții.
După război au revenit în localitate aproximativ 100 de evrei, însă aceștia au emigrat treptat, iar azi în Berbești nu mai trăiește nici un evreu, informează Cotos Robert – președinte Asociația Maramureș Heritage.
