Share
Maramureșeni în aglomerație, în plină pandemie: Scandal în Cluj, după ce aproape 2.000 de oameni s-au înghesuit în parcarea aeroportului, pentru a se îmbarca în cursele pentru Germania

Maramureșeni în aglomerație, în plină pandemie: Scandal în Cluj, după ce aproape 2.000 de oameni s-au înghesuit în parcarea aeroportului, pentru a se îmbarca în cursele pentru Germania

În timpul stării de urgență, când autoritățile recomandă distanțarea socială, aproximativ 1.800-1.900 de persoane s-au înghesuit în parcarea aeroportului din Cluj-Napoca. Este vorba despre români care pleacă la muncă în străinătate cu zboruri speciale de tip charter, a notat digi24.ro.

În imaginile publicate de presa clujeană se vede faptul că regulile de distanţare socială nu au respectate absolut deloc, iar oamenii au stat înghesuiți în parcarea aeroportului din Cluj-Napoca. O parte dintre aceştia ar fi venit chiar din judeţul Suceava, unde se află cel mai mare focar de coronavirus din România. Printre ei se aflau și zeci de maramureșeni, din informațiile noastre și după cum atestă imaginile surprinse la fața locului!

La un moment, dat au intervenit polițiștii și i-au despărțit pe oameni, organzându-i în șiruri, la distanță de cel puțin un metru unul față de celălalt, organizându-i pentru deplasarea spre avioane. David Ciceo, directorul aeroporului din Cluj Napoca, a spus, la digi24.ro, că angajații aeroportului au fost luați prin surprindere de numărul mare de oameni care așteptau în parcare și că va atrage atenția firmelor care îi duc pe oameni în Germania să se organizeze mai bine, pentru a evita aglomerația.

IPJ Cluj a anunțat că în urma imaginilor și informațiilor apărute în spațiul public privind situația de pe Aeroportul Internațional „Avram Iancu” Cluj, la nivelul Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca a fost deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 352 Cod Penal sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca.

”În cursul zilei de astăzi, polițiștii din cadrul S.R.P.T. Cluj Napoca, în temeiul art. 292 Cod de Procedura Penală s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, prevăzută de art. 352 Cod Penal, în cauza privind situația persoanelor aflate in cursul acestei dimineți pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj”, au informat cei de la IPJ Cluj. Cauza se afla sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj Napoca, a notat cluj24.ro.

Conform sursei citate, prefectul Mircea Abrudean a declarat azi că operatorul privat care a organizat cursele de pe Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” Cluj spre Germania a gestionat prost situația și va fi anchetat. „I-a adus pe oameni grămadă, în condițiile în care zborurile charter sunt programate să plece de la 13 la 21 aproximativ. Intră controlat în aerogară, problema e în exterior. Oamenii au venit în autocare împreună, în avion vor merge tot împreună”, a spus Abrudean.

Consiliul Județean Cluj cere demisia directorului Aeroportului Internațional ”Avram Iancu” Cluj, David Ciceo, acesta fiind acuzat că nu a anunțat pe nimeni despre zborurile cu muncitori români spre Germania. ”Nici Consiliul Județean Cluj, căruia îi este subordonat aeroportul, nici Prefectura și nici DSP nu au fost informați că azi peste 2000 de pasageri vor decola de pe aeroportul din Cluj cu destinația Germania și că vor fi 13 curse. Directorul aeroportului, David Ciceo, trebuia să informeze toate autoritățile pentru a lua măsuri de organizare pentru un flux atât de mare de pasageri. Cerem demisia directorului David Ciceo și cerem organelor abilitate să declanșeze o anchetă și să-l demită pe acesta”, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Județean Cluj, Valentin Jucan. El a amintit că pentru un incident similar a fost demis directorul Aeroportului Otopeni, conform cluj24.ro.

DirectMM.ro

Credit foto – Cluj24.ro


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu