Baia Sprie: 1 Mai în sunet de fanfară și cu respect pentru munca fiecăruia - 4 ore în urmă
Victorie a Minaurului împotriva campioanei - 7 ore în urmă
Avantajele amenajării grădinii cu piatră decorativă - 7 ore în urmă
Inteligența Artificială în pokerul modern: dușman sau aliat? - 8 ore în urmă
Jurnaliști, profesori și studenți la masa rotundă cu ocazia Zilei Presei Libere, la Centrul Universitar Nord Baia Mare - 8 ore în urmă
Rezultatele finale ale Concursului de Eseu Filosofic „Emil Cioran”, organizat la CUNBM - 9 ore în urmă
Ultimele pregătiri pentru Raliul Maramureșului 2025; Când va avea loc - 9 ore în urmă
Ziua Educației Financiare a fost marcată la Liceul Teoretic „Petru Rareș” Târgu Lăpuș - 9 ore în urmă
Elevi din cadrul Şcolii „Alexandru Ioan Cuza” Baia Mare, premiați la Concursul Național „S.O.S – Producția de alimente”, ediția a XIII-a - 10 ore în urmă
Proiect inedit organizat în Episcopie: „Călătorie pentru credință” – pelerinaj pe biciclete la Mănăstirea Rohia - 10 ore în urmă
Amintirile unui moment special: În județul Maramureș este aniversarea unei mari și frumoase performanțe. Opt ani de la meciul Bârsana – Steaua! (VIDEO ȘI FOTO)
Amintirile unui moment special! În județul Maramureș este aniversarea unei mari și frumoase performanțe. Opt ani de la meciul Avântul Bârsana-Steaua București!
Duminică, 26 septembrie 2021, s-au împlinit fix 8 ani de la meciul istoric cu Steaua București din Cupa României. „Deși au trecut atâția ani am rămas împreună majoritatea jucătorilor (cei care lipsesc din poza sunt absenți motivați la meciul de astăzi), țin să le mulțumesc pentru performanța obținută și nu în ultimul rând suporterilor atât de la noi cât și din întreaga țară, galeriei care a fost la mare înălțime”, a arătat capitanul acelei echipe de vis, Teodor Ștefanca, primarul comunei Bârsana.
În luna ianuarie a acestui an, Cupa României chiar a ajuns în comuna maramureșeană, chiar dacă în altă formă decât s-ar crede. „Visul meu a fost sa aduc Cupa României la Bârsana și am reușit!!! Mulțumesc Federației Române de Fotbal pentru faptul că nu am fost uitați după acel joc cu Steaua București din Cupa României din 2013 unde am reușit o performanță frumoasă!!! Astăzi la sediul primăriei a ajuns faimosul trofeu și vreau să mulțumesc întregii echipe cu care am reușit această performanță, suporterilor echipei Avântul Bârsana și tuturor celor care ne-au susținut la acel joc!!!”, a arătat căpitanul Teodor Ștefanca.
În acel an, Avântul Bârsana a avut un parcurs fenomenal. Echipa de Liga 4 a câștigat, atunci, Cupa României pe Maramureș, după care a eliminat, pe rând, Plimob Sighetu Marmației (8-5), Unirea Dej (2-1), FC Universitar Baia Mare (2-1), Olimpia Satu Mare (2-1) și Gloria Bistrița (3-2). Din păcate, echipa maramureșeană s-a înclinat în fața Stelei București, în partida disputată în 16-mi, în Berceni, cu 4-0. Însă, foarte important de precizat este faptul că la pauză era numai 1-0 pentru cea mai titrată echipă din România. Foarte de important de spus este, însă, faptul că maramureșenii au mers însoțiți la marele meci de o mulțime de suporteri din comună. Aceștia au făcut o atmosferă incredibilă, cu muzică tradițională, așa cum numai moroșenii știu să facă, atrăgând toate privirile și camerele de fotografiat sau de filmat (iar asta pe bună dreptate!). Vezi imaginile superbe, la finalul materialului! Trebuie să menționăm și că celebra fotografie cu duelul dintre el și Mihai Costea (vezi mai jos, lângă caseta meciului) este păstrată cu sfințenie de primarul Teodor Ștefanca (pe atunci viceprimar, antrenor și căpitan) în biroul de la Primăria Bârsana.
Iată echipele în acel duel inedit, care va rămâne în istorie (cu promisiunea că vom mai vorbi despre acest meci)!
Steaua București: Niță – G. Matei, Bratu, Varela, Pârvulescu – Prepeliță, Neagu – Râpă, Răduț, Mitriță – M. Costea. Antrenor: Laurențiu Reghecampf. Rezerve: Tătărușanu, Filip, Aldea, Tatu, Grădinaru, Kapetanos, Iancu
Avântul Bârsana: Paşcu – Coşa, Rahovan, Dăncuş, Dunca – Teodor Ştefanca, Petre Stan – Deac, Ţiple, Ofrim – Marincean. Antrenor: Teodor Ștefanca. Rezerve: Vasile Iură, Vasile Mărginean, Florin Godja, Alexandru Ştefanca, Ioan Zonga, Ion Godja Mitraş, Florin Grigor, Mihai Pop, Ion Godja.
C.Ț.
Citește și