Share
An aniversar: Planetariul Baia Mare pregătește evenimente interesante pentru a marca cei 55 de ani de existență

An aniversar: Planetariul Baia Mare pregătește evenimente interesante pentru a marca cei 55 de ani de existență

2024 este an aniversar pentru Planetariul Baia Mare. Mai exact, se împlinește centenarul nașterii planetariului modern – în 1924 desfășurându-se la muzeul germanilor din Munich primele spectacole de planetariu test cu public, simularea universului stârnind rumoare și dând impresia puternică că cerul a coborât foarte aproape de pământ – și aniversarea specială a celor 55 de ani, pe care planetariul băimărean i-a împlinit în poziția specială pe care o are, de promotor al științei și culturii.

În luna ianuarie, deja parcursă, lansarea spectacolului epic KIRA, ca film aniversar al centenarului, difuzat zilnic la ora 12.00 (ca opțiune) a atras deja sute de participanți, deși acest show este deocamdată disponibil doar în limba engleză.

În februarie, planetariul băimărean va fi prezent la târgul de turism al României, ediția de primăvară a anului 2024 (15-18 februarie), în cadrul standului Maramureșului.

„La sfârșitul lunii, pentru că 2024 este un an bisect, îi vom sărbători pe cei născuți în 29 februarie, în cadrul unui program special numit ”Intrare doar cu buletinul”. Accesul va fi gratuit pentru sărbătoriții acestei zile.

Sfârșitul lunii martie va aduce, într-o zi de vineri (29 martie, între orele 19.00 – 23.00) primul val aniversar, respectiv deschiderea expoziției digitale dedicată centenarului planetariului modern, în care va fi încadrată și istoria pe scurt a planetariului băimărean. Va fi și o seară de observații astronomice, care va debuta cu observarea planetei Jupiter, vizibilă începând cu ora 19.10 (28 grade Vest), vom privi în direcția planetei Uranus și apoi vom studia împreună Luna, care își va face apariția la ora 22:28. Pe cer se vor afla și câteva stele importante, observabile la liber – Capella (Auriga), Betelgeuse și Rigel (Orion), Sirius (Canis Major) și Procyon (Canis Minor), Arcturus din Bootes, pe care le vom îmbrăca în poveste și – desigur – vom încerca să depistăm cât mai multe galaxii.

Luna aprilie, luna celui de-al doilea val aniversar, este și luna publicațiilor. Ne propunem (fără certitudine, întrucât există factori subiectivi care ar putea întârzia lucrurile…) un ambițios plan de publicații aniversare, care să conțină: albumul ”1969 – 2024: Planetariul Baia Mare – 55 ani în 1000 de imagini”, broșura catalog pentru expoziția centenială *100, pliantul ”Bun venit la planetariu! Călătorie printre stele, constelații și alte crâmpeie luminoase celeste, cu prezentarea cerului nocturn în cele patru anotimpuri…” și harta planetariilor din România (tip pliant).

Către începutul lunii mai, avem de celebrat ”Ziua Internațională a Planetariilor” (7 mai), marcată la Muzeul de Științe Astronomice Baia Mare prin vernisajul de la ora 12.00 al expoziției ”100 de ani de formidabilitate – Istoria planetariului modern”, expoziție de fotografii și planșe imprimate, organizată sub egida IPS și GDP. Culminația lunii mai în 2024 este dată – în cadrul celui de-al treilea val aniversar – de triplul eveniment al zilei de 18 mai: Ziua Internațională a Muzeelor, Noaptea Europeană a Muzeelor și Ziua Internațională a Astronomiei. MSABM vă invită în seara de 18 mai, între orele 19:00 – 23:56 la vernisajul expoziției ”Un milion de cuvinte”, la tururi ghidate, spectacole speciale de planetariu și la observații astronomice asupra Lunii, stelelor Arcturus și Vega iar – în funcție de nivelul de poluare luminoasă, ne așteptăm și la dezvăluirea unor obiecte extragalactice.

Începutul de iunie va fi punctat prin Săptămâna copiilor la planetariu (cu ateliere și vizionări pentru copii). Datele exacte și defășurătorul programului sunt în curs de actualizare.

Tabăra de știință pentru copii ASTRONOMICUS revine în luna iulie 2024, iar în acest an totul va fi mai practic, mai pragmatic, mai interactiv, mai atractiv și mai distractiv! Tot acum, în perioada 9 – 12 iulie, va fi organizat un simpozion cu invitați de la instituții de profil similar din România, încadrând astfel cel de-al patrulea val aniversar.

Luna august este luna ”Horei de la Prislop”, eveniment care, în ultimii ani, a implicat și Muzeul de Științe Astronomice, participant cu o caravană astronomică ce oferă observații astronomice gratuite asupra Soarelui și a altor obiecte vizibile pe cerul de adâncime, în câmpul vizual al unui telescop performant.

”Noaptea Cercetătorilor” de la sfârșitul lunii septembrie (27 septembrie) va fi marcată printr-o dezbatere interactivă, în cadrul căreia vom răspunde la 10 întrebări esențiale despre univers. Evenimentul ar putea fi transmis live.

Data de 12 octombrie ar trebui să marcheze ce-a de-a doua zi a astronomiei, în cadrul anului curent. Întrucât în luna octombrie obișnuim să celebrăm și Ziua Constelațiilor Românești Tradiționale, în amintirea proiectului național, multianual cu același nume, desfășurat în mai multe etape, prin parteneriatul celor mai importante planetarii și observatoare astronomice din România, ziua astronomiei va fi celebrată Vineri, 11 octombrie, prin observații astronomice între orele 19:00 – 23.00.

În noiembrie, valul aniversar cu numărul 5 invită publicul la reinventarea expoziției CRT, care va fi etalată într-o formulă nouă, comparativă, care va include elemente personalizate, rezultate din documentările anterioare anului 1990 și elemente noi, precum și o contextualizare nouă, sperăm … originală. Vernisajul de la ora 18:00 va fi urmat de o seară de observații astronomice între orele 18:00-23:00, având ca ținte Luna, M45, planetele Marte, Jupiter și Saturn, precum și diverse obiecte din cerul profund.

Anul aniversar 2024 va fi închis oficial pe 19 decembrie, la ora 12:00 prin prezentarea unui clip fulldome, realizat în regie proprie, ce va cuprinde înregistrări audio, foto și video de la toate manifestările din cursul anului”, informează Ciprian Petru Crișan – muzeograf coordonator și Ovidiu Dorin Ignat – manager.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu