Share
Anchete în Maramureș: Cercetări pentru fals în declarații în cazul băimărencei confirmate cu COVID-19; Anchete penale și la Sighet și la Vișeu în contextul pandemiei

Anchete în Maramureș: Cercetări pentru fals în declarații în cazul băimărencei confirmate cu COVID-19; Anchete penale și la Sighet și la Vișeu în contextul pandemiei

 Anchete serioase sunt anunțate în Maramureș în cazul femeii din Baia Mare care s-a perindat la mai multe unități medicale din reședința de județ înainte de a fi confirmată pozitiv cu COVID-19. 

# Baia Mare

La data de 31.03.2020, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Baia Mare a fost înregistrat dosarul penal cu numărul 1745/P/2020, în care se fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 326 alin. 2 Cod penal, așa cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 28/18.03.2020. În cauză a fost începută urmărirea penală “in rem” cu privire la infracţiunea menţionată mai sus, iar cercetările sunt efectuate de către organele de cercetare penală din cadrul Poliției municipiului Baia Mare, Biroul de Investigații  Criminale.

„S-a reținut că, în datele de 22.03.2020, 23.03.2020 și 24.03.2020, în declarațiile pe proprie răspundere completate în cadrul filtrelor epidemiologice de la nivelul mai multor unități medicale de pe raza municipiului Baia Mare, o persoană a declarat necorespunzător adevărului că nu a călătorit în zone cu transmitere comunitară extinsă a COVID-19 și, respectiv, că nu prezintă simptomatologia specifică infectării cu virusul SARS-CoV-2, cu toate că revenise în ultimele 14 zile dintr-o astfel de zonă, iar prezentarea acesteia la unitățile medicale a fost tocmai ca urmare a prezentării simptomatologiei specifice, ulterior fiind diagnosticată ca fiind infectată cu virusul SARS-CoV-2. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt și stabilirea răspunderii penale în cauză” – au arătat reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare.

# Sighetu Marmației

Nu este singurul caz în Maramureș. Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighetu Marmaţiei a fost înregistrat, la data de 30.03.2020, un dosar penal, având ca obiect săvârşirea infracţiunii de fals în declaraţii, faptă prevăzută şi ped. de art. 326, alin. 1 şi 2 din Codul penal, constând în aceea că o persoană, de cetăţenie română, a intrat în România, la data de 25.03.2020, ora 00.34, prin P.T.F. Petea, venind din Franţa, şi a declarat, în fals, că revine din Austria.

Aspectele sesizate au fost comunicate şi DSP Maramureş. Din verificările efectuate până la acest moment s-a stabilit că persoana în cauză s-a auto izolat la domiciliu, din data de 25.03.2020 până în prezent, conform procurorilor.

# Vișeu de Sus

Nici cazul borșeanului care a adus din Italia sicriele celor două surori din Borșa nu a scăpat de rigorile legii. Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vișeu de Sus a fost înregistrat, la data de 19.03.2020, un dosar penal având ca obiect săvârșirea infracțiunii de ,,zădărnicirea combaterii bolilor”, prev.și ped.de art.352 alin.1 Cod penal, constând în aceea că o persoană care a intrat în țară, prin P.T.F.Petea, venind din Italia, zona Lombardia, a refuzat să respecte măsura de izolare în carantină.

Aspectele sesizate au fost comunicate şi DSP Maramureş. Persoana în cauză a fost preluată de către organele I.J.J Maramureş, care l-au condus la punctul de triere Borşa, pentru a fi examinat. Oamenii legii au precizat faptul că activitățile procedurale efectuate în timpul urmăririi penale sunt reglementate de Codul de procedură penală și au drept scop administrarea probatoriului cu respectarea drepturilor și garanțiilor procesuale, precum și a principiului prezumției de nevinovăție.

# Iarăși Sighet

La data de 19.03.2020, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureş a fost înregistrat un dosar penal având ca obiect comiterea infracţiunii prevăzute de art. 304 alin.1 Cod penal ca urmare a sesizării din oficiu a lucrătorilor poliţiei judiciare din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş, cu privire la această infracţiune. Sesizarea din oficiu a fost făcută la data de 19 martie 2020 şi la aceeaşi dată, prin ordonanţa Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş – Serviciul de Investigaţii Criminale s-a dispus începerea urmăririi penale „in rem” cu privire la infracţiunea de divulgare a informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice prevăzută de art. 304 alin.1 Cod penal.

Este vorba despre o postare pe un site no-name. În actul de sesizare s-a menţionat că la data de 17 martie 2020, în spaţiul public, pe pagina de internet, au apărut informaţii referitoare la existenţa unui caz de infectare cu virusul COVID 19 în municipiul Sighetu Marmaţiei, în condiţiile în care comunicarea acestor date putea fi făcută doar de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş şi în condiţiile prevăzute de Hotărârea nr. 20/2020 a acestui Comitet. Din verificările efectuate a rezultat că la data de 17 martie 2020, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Maramureş nu a făcut o asemenea comunicare publică.

C.Ț.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu