Gala Premiilor Oscar 2025 - 50 minute în urmă
40 de lucaciști au luat parte la proiectul educațional interdisciplinar „Descoperă magia Dunării: De la Budapesta la Viena!” - 1 oră în urmă
Programul liturgic al ierarhilor în prima săptămână a Postului Mare - 1 oră în urmă
La Băița: Jocul de lăsatu’ secului a reunit mulți participanți - 1 oră în urmă
Spectaculos! Salvare aeriană dramatică în Munții Maramureșului - 14 ore în urmă
Cinci pași simpli pentru a învăța mai bine - 16 ore în urmă
Obezitatea în creștere la tineri: Riscuri majore pentru sănătate - 17 ore în urmă
Seară de quiz la Shura Bistro Caffe – Provocare pentru minți istețe - 18 ore în urmă
Mărțișoare tradiționale realizate de micuții de la Gradinița cu Program Prelungit Târgu Lăpuș - 18 ore în urmă
Polițistele Secției 2 Poliție Rurală Bogdan Vodă, alături de o bunicuță care trăiește singură - 19 ore în urmă
Aniversare: 17 ani de la înființarea Administrației Parcului Național Munții Rodnei. File din istoria unui sanctuar și refugiu al vieții sălbatice (FOTO)
În 26 mai 2004, adică în urmă cu 17 ani, s-a înființat Administrația Parcului Național Munții Rodnei (APNMR). Anunțul a fost făcut chiar de către reprezentanții instituției.
„Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în toți acești ani cu bune și cu rele!”, a fost mesajul celor din cadrul Administrației Parcului Național Munții Rodnei.
Istoria este, însă, mult mai lungă. Vom spicui câteva file din istoria parcului! Parcul Național Munții Rodnei înființat în anul 1932 prin Jurnalul Consiliului de Miniștri nr. 1949/1932, reconfirmat prin Legea nr. 137/1995 și prin Legea nr. 5/2000 este arie protejată de interes național și internațional, fiind încadrat conform clasificării I.U.C.N. în categoria a II- a – Parc Național – Rezervație a Biosferei. Parcul Național Munții Rodnei este al doilea parc național din țară, având o suprafață de 47.202 ha, din care 3.300 hectare au fost declarate Rezervație a Biosferei în anul 1979. Importanța acestei arii protejate se datorează atât geologiei și geomorfologiei munților, cât și prezenței a numeroase specii de faună și floră, endemite și relicte glaciare.
Momentul de referinţă în evoluţia acestei arii protejate o constituie atribuirea statutului cel mai important, respectiv declararea acestei suprafeţe de 3300 ha ca Rezervaţie a Biosferei la Paris, în anul 1979, de către Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţa şi Cultură – Programul Omul şi Biosfera (MAB-UNESCO). Această recunoaştere internaţională precum şi preocupările continue ale specialiştilor români (silvicultori, biologi, botanişti, entomologi, geografi, pedologi, ornitologi) au consolidat nucleul viitorului Parc Naţional Munţii Rodnei. Începînd din data de 19 noiembrie 2014, APNMR a luat în administrare și situl de importanță comunitară ROSCI0125 Munții Rodnei (suprafața ROSCI0125 Munții Rodnei este de 47 939 ha, depășește suprafața PNMR cu 737 ha) și ROSPA0085 Munții Rodnei (suprafața ROSPA0085 Munții Rodnei este de 54 819 ha, care depășește suprafața PNMR cu 7 617 ha). PNMR este o arie protejată importantă, contribuind la conservarea biodiversităţii lanţului Carpatic, bogaţie inestimabilă la nivel European şi global, fapt subliniat şi de către Convenţia Carpatica a cărei stat membru este şi România.
Munții Rodnei prezintă o arie naturală cu o diversitate floristică și faunistică ridicată, exprimată atât la nivel de specii cât și la nivel de ecosisteme terestre. Pe lângă conifere și foioase, se găsesc o mulțime de specii de ierburi și flori. Printre cele mai importante sunt floarea-de-colț, bujorul de munte, narcisa, angelica, albăstrița, talpa ursului sau roua cerului.
Însă lista este una extrem de lungă. Fauna parcului este una diversificată și bine reprezentată de mai multe specii de mamifere, păsări, pești, reptile și amfibieni, unele protejate prin lege.
Pentru a vă putea face o imagine asupra importanței menținerii unui mediu netulburat de factorul uman, cel mai adesea distructiv atunci când este prezent, este suficient să numim câteva dintre ele: capra neagră, marmota, ursul carpatin, vidra de râu, râsul, pisica sălbatică, jderul de copac, jderul de piatră, nevăstuica, vulpea roșcată, căprioara, cerbul, mistrețul, veverița, diverse specii de șoareci și lilieci, acvila de stâncă, barza neagră, mai multe specii de ciocănitori, cocoșul de munte, cocoșul de mesteacăn, ciocănitoarea cu spate alb, huhurezul mare, șopârla de câmp, gușterul, năpârca, salamandra de foc, mai multe tipuri de broaște, tritoni, șerpi. Iar lista ar putea continua!…
C.Ț.
Citește și