Share
Artistul japonez Kosei Miya a vernisat în Solotvino, Ucraina, expoziția de fotografie „Maramureș, centrul lumii”

Artistul japonez Kosei Miya a vernisat în Solotvino, Ucraina, expoziția de fotografie „Maramureș, centrul lumii”

Vineri, 11 aprilie, în Solotvino, Ucraina, a fost vernisată expoziția de fotografie „Maramureș, centrul lumii”, realizată de artistul japonez Kosei Miya.

„Printr-o selecție de 72 de imagini alb-negru, publicul a fost invitat să descopere o fațetă autentică și profundă a Maramureșului istoric — un tărâm al tradițiilor, al obiceiurilor străvechi și al frumuseții nealterate.

Evenimentul a avut loc în sala de festivități a Școlii de Arte din Solotvino, unde expoziția va putea fi admirată până la data de 30 aprilie.

Adresăm mulțumiri administrației publice locale, domnului Toth Ștefan — curatorul expoziției — și, desigur, artistului Kosei Miya, pentru efortul de a reda, prin obiectivul său, sufletul unei lumi ce merită cunoscută și păstrată”, transmite Consulatul României la Solotvino, care a postat și frumoasele fotografii.

Artistul fotograf s-a născut în anul 1937 în Tokio (Japonia). Fotografiază de 58 de ani, din anul 1965. A aflat prima dată de Maramureș cu totul întâmplător în anul 1965. A călătorit de peste 200 de ori în România (Maramureș).

Pentru artistul fotograf japonez Maramureșul înseamnă: oamenii locului și toleranța lor, iar fotografia este o dragoste desăvârșită.


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu