Horațiu Potra, mesaj radical pentru militari - 2 ore în urmă
Maramureșenii pot investi în siguranță: Titlurile de stat TEZAUR disponibile și online - 3 ore în urmă
Tinerii maramureșeni talentați se pot înscrie la Festivalul-concurs de interpretare vocală a cântecului popular „Care om horește mândru” - 4 ore în urmă
Iuliana Tudor, alături de maramureșeni în cadrul Spectacolului Aniversar al Ansamblului Folcloric Național „Transilvania” - 5 ore în urmă
MaraMedica 2025: Medicină, Tehnologie și Inovație la Baia Mare - 6 ore în urmă
Proiectul „Plantează o FLOARE, sădește un POM, fă-ți datoria de om” continuă și în acest an la Muzeul Satului Baia Mare - 7 ore în urmă
20 de copii din cadrul Cercului de Pictură Borșa-Vișeu de Sus vor fi prezenți la Gala Națională (lll) „România ești Tu”, unde vor fi și premiați pentru talent în arta picturii - 7 ore în urmă
La Centrul Cultural Pastoral din Sighetu Marmației puteți admira lucrările pictorului și scriitorului basarabean Leonid Popescu - 8 ore în urmă
Au început înscrierile pentru cea de-a XXV-a ediție a Festivalului de cântec francofon «Chants, sons sur scène – Qualif’ 2025» - 8 ore în urmă
Petre Dulfu – un maestru al literaturii populare - 10 ore în urmă
Artistul maramureșean Nicoale Sabău a trecut la cele veșnice. A fost răpus de COVID-19
Sfârșitul acestui am aduce o nouă veste tristă. Îndrăgitul artist maramureșean Nicoale Sabău s-a stins din viață la vârsta de 91 de ani.
Conform informațiilor noastre, Nicolae Sabău a ajuns la Spitalul Județean în Ajunul de Crăciun. Odată ce a fost confirmat pozitiv la COVID-19, a fost transferat duminică la Spitalul de Pneumoftiziologie din Baia Mare, spital-suport. Din nefericire, în noaptea de marți spre miercuri, el s-a stins din viață.
„Ne luăm azi rămas bun de la cel care de-a lungul vieții ne-a încântat sufletele cu horile sale, îndrăgitul rapsod de muzică populară, marele artist, mândria comunei noastre, maestrul Nicolae Sabău. Se pare că acest dușman nemilos al vremurilor pe care le trăim l-a luat din mijlocul nostru pe cel care și-a dedicat întreaga viață locuitorilor comunei prin interpretările sale culese din viața sătenilor, cu care ne-a făcut mândri și celebri în întreaga lume. Mai mult, omul Nicolae Sabău a fost cel care a condus destinele comunei noastre timp de două mandate din poziția de Primar al comunei Cicârlău, bifând și trei mandate de consilier local. Va rămâne mereu un simbol al comunei Cicârlău și al județului Maramureș. Mulțumim maestre! Dumnezeu să te ierte și să te așeze între cei drepți!”, a scris Sorin Lupșe, primarul comunei Cicârlău.
# Portretul unui simbol
Potrivit folclor-românesc.ro, Nicolae Sabău s-a născut pe 7 decembrie 1929, în comuna Cicârlău, Maramureș. A fost înconjurat de muzică de mic “Măicuța mea a fost o femeie frumoasă cu un glas care ar stârni admirația multora. Cântecele ei o însoțeau la lucrul câmpului, în casă și ogradă sau în vie, la bucurii, dar mai ales la necazuri …”, mărturisea artistul. Primele cântece, Rosmarin în colțul mesei, Ratule cu iarbă rară, Pleacă trenul din Ardeal, Într-o sâmbătă spre seară, le-a cules din satul natal, elev fiind în școala primară, iar la liceu – Gheorghe Șincai – și-a continuat pregătirea intrând în corul liceului. Nicolae Sabău urcă pe scenă pentru prima oară la 16 ani şi emoţionează publicul cu piesele „Arză-te focul Gutâi” şi „Când am zis daina, daina”, dar participă la primul concurs de folclor în 1956 unde s-a remarcat prin substanța și timbrul original.
În anul următor, 1957, Studioul Teritorial de Radio Cluj îl invită pe adolescentul Nicolae Sabău să realizeze primele înregistrări cu Orchestra Filarmonicii de Stat din Cluj, iar un an mai târziu, la Radio București, cu Orchestra Radioteleviziunii Române, dirijată de Victor Predescu.
În anul 1959 ia ființă Ansamblul de cântece și dansuri al Sfatului Popular al Regiunii Baia Mare, instituție profesionistă de folclor, care îl promovează pe tânărul interpret Nicolae Sabău în spectacolul “Baia Mare în cântec și joc” alături de celebrul Felician Fărcașu. Nicolae Sabău a absolvit Facultatea de Ştiinţe Juridice din Cluj şi are peste 200 de cântece culese şi publicate în 1981 în volumul “Din repertoriul cântăreţului maramureşean Nicolae Sabău.” Din dorinţa de a încuraja şi promova tinerii interpreţi (solişti vocali şi instrumentişti) a înfiinţat un festival- concurs de folclor românesc şi al minorităţilor în 1991 numit „Alină-te dor, alină”, unic prin natura premiilor acordate la aceea vreme: animale şi păsări de casă.
Cele mai multe turnee în ţară şi în afara graniţelor (în țări ca Cehia, Polonia, Ungaria, Grecia, Algeria, Egipt, Sudan, Mongolia, China etc.) le-a făcut cu Sofia Vicoveanca, artistă pe care o apreciază pentru glasul şi profesionalismul său. A urcat însă pe scenă şi alături de alţi artişti remarcabili, şi-i amintesc pe fraţii Ion şi Ştefan Petreuş, Dumitru Fărcaş, Angela Buciu, Dumitru Dobrican, Emil Gavriş, Titiana Mihali, Viorel Costin.
Nicolae Sabău face parte din spița nobilă a renumiților interpreți de muzică populară din Transilvania: Alexandru Grozuță, Emil Gavriș, Felician Fărcașu, Dumitru Sopon, Ion Cristoreanu, Petre Săbădeanu, remarcându-se prin substanța și timbrul original al creației sale artistice și interpretative. Prin varietatea și bogăția repertoriului, Nicolae Sabău a reușit să pătrundă cu sensibilitate în conștiința iubitorilor muzicii populare autentice din țară și străinatate, se mai precizează pe folclor-românesc.ro.
L.C.H., C.Ț.
1 Comentariu în această postare
Jaro
Odihnească-se-n pace.
Dar nu mă pot abține:
Dacă era născut în 1929, ce „adolescent” era în 1957?!
Autorul, autoarea articolului citește ce bate la tastatură?!