Noi oprtunități pentru unitățile de creștere și procesare a cărnii de pasăre - 1 oră în urmă
Incluziune și asistență socială: obiectivul DAS Baia Mare - 1 oră în urmă
Concursul de sănii cu volan din Maramureș - 1 oră în urmă
Papa Francisc, în stare critică: Biserica Catolică în fața unei tranziții istorice - 1 oră în urmă
Profesori și masteranzi din cadrul Facultății de Litere CUNBM, la conferința internațională „Ancrages et déplacements dans les pratiques culturelles vivantes” - 5 ore în urmă
Simulare complexă de accident rutier cu multiple victime la Târgu Lăpuș - 5 ore în urmă
Intervenție remarcabilă a unei polițiste românce în Tenerife - 5 ore în urmă
Minaur Baia Mare, calificare spectaculoasă în sferturile EHF European Cup - 5 ore în urmă
George Pop de Băsești – Patriarhul Unirii și Luptătorul Neamului Românesc - 5 ore în urmă
ZurliBucuria ajunge pentru prima dată la Târgu Lăpuș - 6 ore în urmă
Bun de mers la târg, bun de Maramureș (GALERIE FOTO)
Peste 50 de meșteri populari, producători tradiționali și apicultori din Maramureș s-au înscris la târgul ”Bun de Maramureș”, ce s-a deschis astăzi pe Câmpul Tineretului din Baia Mare, în apropierea Muzeului de Etnografie și Artă Populară.
Ce se poate cumpăra? Costume populare pentru copii și adulți de la 120 la 500 de lei ● ii cusute manual, al căror preț se învârte în jurul a 200 de lei ● zgărdane (40-50 de lei) ● păpuși costumate în stil tradițional (90-100 de lei) ● trăistuțe, brâie, obiecte din lemn, sticle ornamentale, ștergare etc.
Pe tarabe se află și săpunuri naturale care, din păcate, sunt mai puțin apreciate de cumpărători. ”Lumea mai trebuie să învețe ce înseamnă produsele naturale 100%. Noi nu folosim arome și nici coloranți artificali. Baza o constituie uleiul de măsline, uleiul de palmier și uleiul de cocos, la care se adaugă, după caz, propolis, ulei de migdale, bere neagră, lavandă etc. Facem săpunurile cu un singur scop: clientul să fie mulțumit și să beneficieze de aceste ingrediente naturale” – a spus producătorul Ovidiu Bandrea.
Livia Șovre din Berința a venit cu straie, cercei și alte obiecte de artizanat, toate lucrate de ea. Meteșugul l-a deprins la vârsta de 8 ani, de la mama ei. Când vântul era să-i ia mascota făcută special pentru târg, Livia a spus cu umor – parafrazându-l pe ministrul Agriculturii -: ”Promovez oaia și mi-o mână vântu’”.
Printre standuri pot fi văzuți și meșteri care lucrează. Mihai Rus din Dănești cioplea ăn lemn o ”funie”.. Întrebat dacă sculptura în lemn mai are căutare, meșterul a arătat că ”acum multă lume se reîntoarce la origini. Arhitecții au făcut concurs de proiecte de case tradiționale. Păcat că noi, meșterii, nu suntem ajutați și susținuți. Am mai fost pe la târguri, dar uneori nu ne-au primit, pentru că era ocupat de vânzătorii de chinezării”.
Târgul ”Bun de Maramureș” este deschis zilnic, până duminică, între orele 9.00 și 18.00.