KALMÁR ZOLTÁN: Toți pasionații de fotografie se întorc în locurile care i-au inspirat - 5 ore în urmă
Concursul ,,Flori cu șnur de mărțișor” și-a desemnat câștigătorii - 9 ore în urmă
O elevă de la Liceul Teoretic „Bogdan-Vodă” Vișeu de Sus, cel mai mare punctaj din Maramureș la faza județeană a Olimpiadei de Biologie - 9 ore în urmă
În comuna Fărcașa au demarat lucrările de modernizare a infrastructurii de iluminat public stradal - 10 ore în urmă
Horitoarea Floarea Ciuc din Breb a trecut la cele veșnice - 10 ore în urmă
Consultantul lui Călin Georgescu şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale - 13 ore în urmă
Teofil Vlad, a cucerit cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent - 13 ore în urmă
Sportivi din cadrul Clubului Martial Arts Dojo Baia Mare, pe podium la Campionatul Național de Taekwon-do ITF - 14 ore în urmă
Eclipsa totală de Lună din 14 martie – un spectacol ceresc impresionant - 14 ore în urmă
La Muzeul Satului Baia Mare a debutat proiectul „Plantează o FLOARE, sădește un POM, fă-ți datoria de om”, alături de grupa mare C de la Grădinița cu Program Prelungit Târgu Lăpuș - 14 ore în urmă
Ca pe vremuri: A fost clacă de coasă în localitatea Groși, pe Valea Mare
Joi, 11 iulie, pe Valea Mare, la casa Zoicaș (între Groși și Ocoliș) a avut loc o clacă de coasă.
A fost un bun prilej de întâlnire, socializare și voie bună. Oameni harnici din Groși, îmbrăcați în straie populare, au cosit și s-au veselit împreună.
E îmbucurător faptul că se organizează tot mai des astfel de evenimente. Nu se uită de tot vechile obiceiuri, iar copii și tinerii au ocazia să vadă și să le ducă mai departe. Desigur, să nu uităm și de frumoasele straie populare.
„În după-amiaza zilei de joi, 11 iulie, în localitatea Groși, pe Valea Mare, a fost revitalizată o Clacă de cosit și spart brazde cum era odinioară. Gazde au fost familia Zoicaș, oameni primitori cu respect și dragoste pentru tradițiile și obiceiurile străbune. Alături de gazde a fost și Primarul comunei, dl. Bolte Florin Daniel alături de dl. viceprimar și consilieri din aparatul de specialitate și localnici. O contribuție importantă în bună desfășurare a evenimentului au avut-o și membrii Asociației „Dănțăușii din Groși” și familia Dobrican cei care s-au ocupat și de partea artistică.
Au participat peste 30 de cosași, femei care au ajutat la împrăștietul brazdelor și care i-au omenit cu bucate tradiționale și horincă pe clăcani. Gazdele au pregătit plăcinte, sarmale și ulcioare cu horincă. De asemenea, au fost prezenți oameni de cultură dar și iubitori de tradiții și obiceiuri însumând peste 100 de participanți. A fost o adevărată sărbătoare a comunității, prin intermediul căreia s-a încercat reînvierea și readucerea la viață a obiceiurilor satului românesc de altădată.
Activitatea s-a adresat și celor mai tineri, dorind să li se facă cunoscută clacă la coasă și lor și astfel aceștia să poată prelua din experiența celor vârstnici. Cositul manual este întâlnit tot mai rar și tot mai puțin transmis din tata-n fiu motiv pentru care noi cei care ne ocupăm de conservare și promovare a tradițiilor susținem și încurajăm astfel de manifestări.
Și pentru că a fost o clacă cu ceteră, pe tot parcursul evenimentului, atmosfera a fost întreținută de instrumente tradiționale și mai cu seamă de taragotul fermecat al maestrului Dumitru Dobrican.
Felicităm organizatorii, partenerii și participanții care și-au adus aportul la buna desfășurare a manifestării și să ne vedem sănătoși anul viitor”, informează Diana Denisa Țicală din cadrul Centrului Culturii Tradiționale Maramureș.
Foto – Dragomir Ovidiu