MaraMedica 2025: Medicină, Tehnologie și Inovație la Baia Mare - 42 minute în urmă
Proiectul „Plantează o FLOARE, sădește un POM, fă-ți datoria de om” continuă și în acest an la Muzeul Satului Baia Mare - 2 ore în urmă
20 de copii din cadrul Cercului de Pictură Borșa-Vișeu de Sus vor fi prezenți la Gala Națională (lll) „România ești Tu”, unde vor fi și premiați pentru talent în arta picturii - 2 ore în urmă
La Centrul Cultural Pastoral din Sighetu Marmației puteți admira lucrările pictorului și scriitorului basarabean Leonid Popescu - 2 ore în urmă
Au început înscrierile pentru cea de-a XXV-a ediție a Festivalului de cântec francofon «Chants, sons sur scène – Qualif’ 2025» - 3 ore în urmă
Petre Dulfu – un maestru al literaturii populare - 5 ore în urmă
În curtea Catedralei Episcopale a avut loc prima întâlnire din cadrul programului catehetic „Învierea Domnului pe înțelesul copiilor” - 5 ore în urmă
Programul liturgic al ierarhilor în a două săptămână din Postul Mare - 6 ore în urmă
Colonia Pictorilor din Baia Mare, o alternativă potrivită pentru activitățile din cadrul programului Școala Altfel / Săptămâna Verde - 6 ore în urmă
APIA Maramureș organizează concurs pentru ocuparea a două posturi - 6 ore în urmă
Catedrala Episcopală din Baia Mare pune la dispoziția credincioșilor 10.000 de sticle cu Aghiasma Mare
Luni, 6 ianuarie, Botezul Domnului – Boboteaza, Preasfințitul Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, va sluji la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare.
După încheierea Sfintei Liturghii, Episcopul va ieşit împreună cu soborul şi credincioşii pe esplanada Catedralei, unde va oficia slujba de sfinţire a Aghiasmei Mari.
Slujitorii și ostenitorii Catedralei, în frunte cu preacuviosul părinte protosinghel Serafim Bilț, eclesiarhul sfântului lăcaș și preacuviosul părintele arhidiacon Dr. Nifon Motogna – consilier eparhial pentru administrarea sfintei catedrale, au pregătit în acest an aproximativ 10.000 de sticle cu Aghiasmă ce vor fi împărțite credincioșilor.
Aghiasma Mare se păstrează nestricată vreme îndelungată, rămânând tot aşa de proaspătă, de curată şi de bună la gust ca atunci când a fost scoasă din izvor. O parte din ea se păstrează în Biserică, într-un vas anume (vasul de aghiasmă, numit şi aghiasmatar), şi e folosită de preot la o mulţime de slujbe (ierurgii). Cu dânsa preoţii stropesc casele credincioşilor şi pe cei ai casei, în ajunul Bobotezei.
Cu Aghiasma Mare se stropesc toate persoanele şi lucrurile care trebuie să fie exorcizate, curăţite şi binecuvântate sau sfinţite, ca de pildă, rânduiala la curăţirea fântânii spurcate, la vasul cel spurcat, la binecuvântarea şi sfinţirea prapurilor, la sfinţirea Crucii şi a troiţelor, a clopotului, a vaselor şi a veşmintelor bisericeşti ş.a.
Aghiasma Mare e folosită, de asemenea, de către arhiereu la sfinţirea bisericilor, a antimiselor, a Sfântului şi Marelui Mir ş.a. În casele credincioşilor, Aghiasma se păstrează la loc de cinste, în vase curate, în care se pune de obicei un fir de busuioc.
Se obişnuieşte să se guste din ea timp de 8 zile la rând mai ales de la Ajunul Bobotezei până la Odovania praznicului, adică până la 13 ianuarie inclusiv. Îndeosebi, cei opriţi de la împărtăşire se pot mângâia luând Aghiasmă şi apoi anafură.
Troparul Bobotezei, glasul 1:
În Iordan Botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat. Că Glasul Părintelui a mărturisit Ţie, Fiu Iubit pe Tine numindu-Te; şi Duhul, în Chip de Porumbel, a adeverit întărirea Cuvântului, Cel Ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, Slavă Ţie.