Beneficiile mierii poliflore pentru echilibrul hormonal și susținerea vitalității bărbaților - 9 ore în urmă
Marioara Murărescu – o legendă vie a folclorului românesc - 9 ore în urmă
Reacția Elenei Lasconi la atacurile lui Călin Georgescu - 10 ore în urmă
Alertă epidemiologică: Creștere alarmantă a cazurilor de gripă și infecții respiratorii - 10 ore în urmă
Moștenirea artistică a lui Klein József rămâne o parte importantă a patrimoniului cultural - 10 ore în urmă
Creșterea reprezentării UDMR în Maramureș - 10 ore în urmă
Tersánszky Józsi Jenő: băimăreanul care a refuzat să fie banal - 10 ore în urmă
Mănăstirea Moisei se pregătește de hramul de iarnă - 14 ore în urmă
La Biblioteca Județeană Baia Mare a avut loc o altă întâlnire din seria de conferințe „Provocările gândirii – incursiune în cunoașterea omului”, susținute de Marcel Mureșan - 14 ore în urmă
Povestea scrisului – o călătorie prin timp la Școala Gimnazială Baia-Sprie - 14 ore în urmă
Cea mai mare fabrică de vaccinuri din lume a luat foc. Aici se pregătesc milioane de doze de vaccin anti-COVID-19
Un incendiu a izbucnit joi la Serum Institute din India (SII), cel mai mare producător de vaccinuri din lume, conform imaginilor transmise de televiziunile locale, însă mass-media au precizat că producţia de vaccinuri COVID-19 nu a fost afectată, relatează AFP şi Reuters.
Canalele de televiziune indiene au arătat imagini cu un nor imens de fum cenuşiu deasupra clădirii Serum Institute, situat în oraşul Pune (vest), unde sunt produse în prezent milioane de doze de vaccin împotriva COVID-19, Covishield, dezvoltat de AstraZeneca şi Universitatea Oxford. Serum Institute se pregăteşte să producă de asemenea un vaccin dezvoltat de compania americană Novavax.
Cu toate acestea, potrivit canalelor de televiziune, incendiul a izbucnit la un sit în construcţie, departe de instalaţiile de fabricare a vaccinurilor. „Unitatea de producţie a vaccinurilor nu este afectată şi acest lucru nu va afecta procesul de fabricaţie”, a declarat pentru AFP o sursă din cadrul Serum Intitute din India, care a adăugat că „incendiul a izbucnit într-o nouă fabrică în construcţie”.
„Am trimis acolo şase sau şapte camioane de pompieri. Nu avem alte informaţii cu privire la amploarea incendiului sau dacă cineva este în pericol”, a declarat pentru AFP un oficial al serviciului local de pompieri. „Echipaje de poliţie au ajuns la faţa locului”, a declarat pentru AFP poliţia din Pune, fără a oferi alte detalii.
India este a doua cea mai afectată ţară din lume de pandemia de COVID19, după Statele Unite, cu peste 10 milioane de cazuri raportate, chiar dacă rata mortalităţii este una dintre cele mai scăzute la nivel mondial.
Sursa – agerpres.ro