Share

Ceremonie scurtă la Arcul de Triumf. Iohannis: Când pandemia va fi depășită, ne vom întâlni din nou și vom spune că uniți am învins

Sărbătorile publice au fost anulate anul acesta, de Ziua Națională. Nu mai au loc petreceri, nu se mai gătește fasole la cazan, nu mai au loc defilări. Până și paradă de la Arcul de Triumf din București a fost redusă la o ceremonie la care au participat doar câțiva oficiali ai statului.

UPDATE 11.25. Klaus Iohannis a susținut un discurs de Ziua Națională.

„Dragi români,

În această piață, care a fost martora atâtor sărbători, astăzi suntem mult mai puțini ca de obicei. Cadența militarilor, bucuria din ochii copiilor, ridicați în brațe de părinți sau bunici emoționați, sunt imagini de care ne este dor și pe care vrem să le revedem cât mai curând posibil.

În acest cadru în care ne aflăm acum, vegheați la fel ca în anii precedenți de Arcul de Triumf, acest simbol al sacrificiului și al speranței națiunii române, urez La Mulți Ani românilor, oriunde s-ar afla ei, sănătate și optimism! Niciodată în ultimele decenii n-am întâmpinat 1 Decembrie cu atâta îngrijorare și strângere de inimă.

Criza sanitară care a schimbat viața planetei, pandemia de COVID-19 care ne-a afectat și pe noi, ne obligă să marcăm Ziua Națională în alte registre decât cele obișnuite. Ca în atâtea momente definitorii ale zbuciumatei noastre istorii, în fiecare zi, bărbați și femei, plini de curaj și de dârzenie, luptă cu pandemia și, prin salvarea altor români, duc, de fapt, mai departe idealurile de unitate și unire, în spirit și acțiune, care s-au împlinit în acel neasemuit 1918.

De la începutul pandemiei, suntem fizic distanțați unii de alții, ne vedem mai rar și resimțim absența interacțiunii cu cei dragi, iar granițele par din nou a ne despărți.

Și totuși, nimic nu ne poate ține departe, în spirit, pentru a rememora marea realizare de acum mai bine de 100 de ani, nimic nu ne poate împiedica să ne aducem aminte, astăzi, de toți cei care, cu credință, viziune, abnegație și jertfă, au contribuit la desăvârșirea Statului român modern. Doamnelor și domnilor, Istoria României, aidoma celei a Europei căreia îi aparținem, nu se aseamănă cu un marș triumfal și nu a fost niciodată o succesiune luminoasă de evenimente fericite. Dimpotrivă, istoria noastră a fost marcată de numeroase crize și etape dificile, care au amenințat de multe ori chiar viața oamenilor, libertatea poporului, identitatea comunităților și existența statului.

Bunicii și părinții noștri au trecut prin războaie, s-au confruntat cu dezastre naturale, au suportat foametea, au trăit perioade de gravă tensiune socială și au fost victime ale celor mai întunecate regimuri politice. Hotărârea lor, curajul, capacitatea de sacrificiu, voința de a trăi liberi și în pace au făcut însă posibilă surmontarea tuturor acestor grele încercări, în pofida provocărilor aproape de neimaginat.

Revoluția de la 1848, Unirea Principatelor Române, Războiul de Independență, Marea Unire de la 1918, Revoluția Română din Decembrie 1989, integrarea în NATO și aderarea la Uniunea Europeană sunt bornele României democratice de astăzi.

Niciuna dintre aceste realizări nu s-a produs de la sine, iar generațiile care le-au înfăptuit au crezut mereu, cu deplină convingere, că România pe care au visat-o este un proiect realizabil prin muncă, solidaritate și sacrificiu. În urmă cu 102 ani, la Alba Iulia s-a decis unirea Transilvaniei cu România.

Cine și-ar fi imaginat că acest moment de glorie avea să vină tocmai după un război cumplit, care a secerat sute de mii de vieți și după ce țara noastră fusese aproape ștearsă de pe hartă? Și totuși s-a întâmplat.

Arcul de Triumf, lângă care ne aflăm acum, ne spune că izbânda vine când idealurile sunt înalte și sunt urmărite cu stăruință, el atestă că eroii au căzut la datorie pentru ca toți cetățenii acestei țări să cunoască o actuală, contemporană Cale a Victoriei, un viitor european, al securității, împlinirilor și prosperității. Suntem datori să păstrăm, ca bunuri de cel mai mare preț, libertatea, unitatea și independența, câștigate cu prețul vieții de atâtea generații de înaintași, și să ne cinstim așa cum se cuvine eroii care au redat națiunii române mândria și onoarea.

Dragi români, Eroii patrioți despre care am vorbit au demni urmași în prezent.

Despre ei vreau să vă vorbesc și lor vreau să le dedicăm această zi. În acest an, în care românii au avut de suportat consecințele pandemiei și măsurile restrictive menite să diminueze efectele acesteia, când am fost nevoiți, cu toții, să renunțăm la o viață normală pentru a ne proteja sănătatea, foarte mulți români curajoși s-au aflat în prima linie, luptându-se cu virusul și boala, pentru viața și sănătatea semenilor noștri.

Efortul tuturor a fost și este unul uriaș, privațiunile și modul în care ni s-a schimbat viața ne-au atins pe toți, însă durerea chinuitoare provocată de moartea celor dragi nu poate fi alinată de nimic. Gândurile noastre se îndreaptă către eroii acestui an, personalul medical și toți cei care se sacrifică pentru a opri răspândirea virusului, dar și către victimele acestui virus ucigaș și familiile lor. Transmit, în numele Statului Român, toată aprecierea, respectul și gratitudinea față de cei care îmbracă uniforma medicală și militară. Îmi exprim întreaga recunoștință față de fiecare român care sprijină efortul cadrelor medicale și al forțelor de ordine și siguranță publică. Și, în numele tuturor românilor, vă mulțumesc pentru altruismul vostru și pentru că, în ciuda riscurilor enorme la care vă expuneți, vă părăsiți zi de zi căminele pentru a merge în spitale să salvați vieți.

Cunoaștem și simțim efortul colosal făcut, din martie încoace, de personalul medical și ne vom aminti întotdeauna de tributul greu plătit de medici, de asistente și de infirmiere, de asistenți medicali și de ambulanțieri. Îi vom cinsti mereu pe cei cărora noi toți le datorăm viața celor apropiați.

Totodată, felicit societatea civilă, care în toată această perioadă a fost un partener în lupta cu pandemia, printr-o mobilizare exemplară și răspunsul prompt oferit în multe situații disperate. Fiecare epocă are momentul său culminant!

 Fiecare generație are eroii săi! Sunt convins că, în viitor, cei care astăzi sunt copii își vor aminti de acest efort național, așa cum noi îi evocăm azi pe cei care au făcut Unirea sau au ieșit în stradă în decembrie 1989.

Peste ani, vom putea fi mândri de modul în care românii au răspuns acestei provocări. Generațiile viitoare își vor aminti de omenia voastră, de curajul demonstrat, de imensele voastre sacrificii. Și ceea ce vă va face demni de respect nu va fi doar contribuția nobilă adusă cauzei umanitare, ci și valorile și idealurile noastre comune și faptul că suntem dispuși să luptăm pentru ele, la fel cum au făcut-o străbunicii noștri acum mai bine de un secol.

Dragi români,

Astăzi este nevoie, la fel ca în importantele momente pe care le cinstim de Ziua Națională, de implicarea fiecăruia dintre noi. Scopul nostru trebuie să fie sprijinirea eforturilor în vederea depășirii acestei perioade pline de provocări și implicarea într-un nou angajament pentru viitor. Nu va fi ușor, dar sunt sigur că împreună, cu energie și responsabilitate, vom reuși să ne apropiem, cu fiecare zi, de o revenire la vremuri normale.

În întreaga Românie am văzut povești copleșitoare despre oameni care își dau mâna pentru a-i ajuta pe ceilalți, despre oameni care se oferă voluntari, despre oameni care donează continuu pentru spitale aflate în dificultate. Aceasta este unirea românilor din anul 2020!

Drumul nostru înainte nu va fi ușor. Împreună și solidară cu partenerii săi europeni, România vede în această perioadă de criză momentul unei reporniri a energiilor sale pentru creștere și prosperitate, pentru echilibru și pace.

Acum este momentul să formulăm strategii responsabile și realiste, să reparăm acolo unde stricăciunile sunt profunde, să dezvoltăm proiecte ambițioase și de lungă durată acolo unde suntem în suferință de decenii.

Peste câteva zile, românii vor avea din nou ocazia să-și facă auzită vocea, prin vot, și să aleagă un nou Parlament. E acel moment în care putem construi o Românie al cărei viitor să fie mai mult decât o promisiune, mai concret decât un vis și mai aproape decât orizontul speranțelor noastre.

Un Parlament cu oameni onești, mai muncitori, mai buni. Găsesc foarte potrivite cuvintele lui Iuliu Maniu, unul dintre artizanii Unirii, care spunea că „deplina libertate și egala împărțire în puterea de stat a cetățenilor este singura bază solidă a dezvoltării unui stat.”

De acțiunile fiecăruia dintre noi depinde ca tinerele generații să trăiască în pace, prosperitate și stabilitate. Amintind despre sacrificiul suprem al înaintașilor noștri și onorând memoria acestora, nu trebuie să ne temem de viitor.

Viitorul îl construim împreună! La fel cum națiunea română a depășit atâtea momente dificile, sunt sigur că și de această dată vom reuși! Uniți, solidari și hotărâți vom trece cu bine și peste această perioadă grea. Și când această pandemie va fi depășită, ne vom întâlni din nou.

Vom fi împreună și vom spune că uniți am învins și că, orice vom avea de înfruntat mai departe, tot uniți vom învinge! La mulți ani, România! La mulți ani, dragi români! Vă doresc multă sănătate!”

UPDATE 11.00. Ceremonia de la Arcul de Triumf a început cu intonarea imnului național.

La eveniment este prezent președintele Klaus Iohannis.

Președintele depune o coroană de flori.

Parada de 1 Decembrie a fost întotdeauna momentul când zeci de militari și angajați de la Ministerul de Interne și Penitenciare au defilat pe sub Arcul de Triumf. La asta se adăugau tehnică militară și autospecialele.

În fiecare an trotuarele se umpleau de oameni. Totul se transforma într-o sărbătoare în adevăratul sens al cuvântului și toți se simțeau români de Ziua Națională. De data aceasta, atât oamenii, cât și cei care defilau privesc de acasă, însă, locul va fi pustiu.

Laura Epuraș, plutonier la Cavaleria Jandarmeriei Capitalei: „Ea este Rita, în această perioadă ar fi trebuit să participăm la repetițiile pentru paradă de 1 Decembrie. Este pentru prima dată când se odihnește în această perioadă și cred că îi prinde bine”.

Laura și Rita au defilat împreună anul trecut în fruntea Plutonului de Cavalerie.

Laura Epuraș: „E ca un moment de glorie care încununează munca din tot anul, este o zi în care nu mai simți oboseală după zile întregi de antrenament momentul acela când am ridicat sabia și am salutat și știi că te vede o țară întreagă este unic în viață. Nu cred că emoția aia o să o mai trăiesc în altă zi.
În sufletul nostru ne pare rău era un moment pe care îl așteptam toți”.

Ecaterina Diaconu face parte din Garda de Onoare din București. Spune că momentul trecerii pe sub monument este plin de emoţie.

Ecaterina Diaconu: „Este foarte important să participi la 1 Decembrie, pentru că vine că o încununare a unui an de activitate. Este un sentiment deosebit”.

Anul acesta militarii spun că ajută patria stând acasă de Ziua Națională.

Costinel Naidinoiu, căpitan la Poliția Militară: „Nu este un sentiment de bucurie, ci mai degrabă de datorie față de societatea din care facem parte, față de familiile lor și față de toți oamenii din țară”.

Rozsa Sándor, de la Brigada 2 Vânători de Munte: „Sufletește voi trece pe sub Arcul de Triumf și anul acesta”.

Constantin Sergiu Gabriel, locotenent la Brigada 2 Vânători de Munte: Inițial am fost puțin dezamăgit, dar am înțeles care au fost factorii care au dus la anularea paradei de anul acesta.

Pumnea Marian, fruntaș la Brigada 2 Vânători de Munte: „Mă întristează faptul că anul acesta nu vom participa la parada de 1 Decembrie, dar sper să trecem cu bine și vom fi alături de români cu sufletul”.

Militarii, jandarmii, pompierii și polițiștii privesc de acasă evenimentele restrânse organizate de 1 Decembrie. Toți spun că românii ar trebui să își mute atenția anul acesta către medicii care luptă pe frontul pandemiei.

Laura Epuraș, plutonier la Cavaleria Jandarmeriei Capitalei: „Le mulțumim din suflet medicilor în această perioada pentru efortul depus, și îi asigurăm că facem tot ce putem ca acest efort să nu fie în zadar”.

Pumnea Marian, fruntaș la Brigada 2 Vânători de Munte: „Celor care se află în linia întâi le transmit multă sănătate, bucurie, multă putere de muncă și suntem mândri de ei că fac eforturi supraomenești pentru a susține sistemul medical”.

Rozsa Sándor – Brigada 2 Vânători de Munte: „Doctorilor și personalului medical le doresc multă sănătate, multă bucurie! Suntem mândri de ei!”

Ceremonia oficială organizată de Ministerul Apărării Naționale de 1 Decembrie, în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti, nu va fi un eveniment deschis publicului. La ceremonia care va începe la ora 11.00 vor participa aproximativ 150 de militari.

„Pe timpul ceremoniei se va ține un moment de reculegere în memoria eroilor români căzuți pe câmpurile de bătălie pentru reîntregirea neamului românesc și a victimelor virusului SARS-CoV-2, vor fi trase 21 de salve de tun, iar președintele Klaus Iohannis va depune o coroană de flori și va susține o alocuțiune”, a anunțat MApN.

Ceremonia va putea fi urmărită și online, accesând pagina de Facebook a Ministerului Apărării Naționale.

Cu ocazia Zilei Naţionale, reprezentanţi ai armatei vor participa la pregătirea, organizarea şi desfăşurarea de ceremonii de mică amploare în unele garnizoane în care sunt dislocate mari unităţi şi unităţi militare, iar militarii aflaţi în misiune în afara teritoriului național vor desfăşura ceremonii militare în cadru restrâns.

De asemenea, drapelul naţional va fi arborat în toate instituţiile militare din ţară, iar la bordul navelor maritime şi fluviale se va ridica Marele Pavoaz.

Sursa – digi24.ro

Foto – Octav Ganea, Inquam Photos


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu