Share
Coronavirus, 29 decembrie 2020: S-a ajuns la 405 decese în Maramureș (încă 3)! În județ, în total, 10.439 cazuri de la început (69 noi)

Coronavirus, 29 decembrie 2020: S-a ajuns la 405 decese în Maramureș (încă 3)! În județ, în total, 10.439 cazuri de la început (69 noi)

Maramureșul a ajuns la un total de 10.439 cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei. Asta după ce s-au înregistrat încă 69 noi cazuri în 24 de ore. Din păcate, s-a înregistrat și 3 decese, numărul ajungând la 405 (ieri a fost 1). La nivel județean, incidența de cazuri la mia de locuitori a ajuns la 1,59. La nivel național, vorbim despre 4.637 cazuri de infectare într-o singură zi.

Referitor la cele 69 noi cazuri, acestea sunt din tot județul. În ceea ce privește decesele cu numerele 403, 404, 405, este vorba despre doi bărbați din categoriile de vârstă 60-69 de ani și 70-79 de ani și o femeie din categoria de vârstă de 80 de ani și peste, cu toții cu comorbidități. Incidența de cazuri la mia de locuitori a ajuns la 1,59, deci județul se află în scenariul galben. Statistica actualizată a DSP Maramureș, aferentă situației epidemiologice din județ, o regăsiți la finalul materialului. În acest caz, când spunem actualizată, vorbim despre cifrele de ieri, întrucât nu s-au publicat date suplimentare. Aici ar fi de făcut o precizare: în cifrele comunicate de Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției, conform protocolului național, apar doar pacienții internați la ATI la spitalul-suport COVID-19, adică Spitalul de Pneumoftiziologie din Baia Mare. În cifrele comunicate de DSP apare totalul de pacienți internați pe secțiile ATI din județ, adică pe lângă cei internați în spitalul-suport, și cei aflați pe secțiile-tampon ATI de la Spitalul Județean Baia Mare și Spitalul Municipal Sighetu Marmației.

Întrucât nu am primit statistica aferentă zilei de marți, am publicat, ca o actualizare, datele aferente situației epidemiologice de miercuri. Motivul deciziei noastre îl constituie faptul că statistica de miercuri conține, practic, și datele de marți. La Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției sunt centralizate următoarele informații referitoare la situația epidemiologică:
10526 persoane infectate cu SARS-CoV-2 de la începutul pandemiei;
87 persoane confirmate în ultimele 24 de ore;
2496 pacienți vindecați;
155 pacienți internați în spital;
17 pacienți internați la ATI, din care 2 pacienți intubați;
1742 pacienți externați la cerere cu test pozitiv până în prezent;
1715 persoane carantinate;
46.127 teste efectuate până în prezent;
697 persoane izolate la domiciliu sau în locația declarată;
408 persoane decedate de la începutul pandemiei;
Menționăm că toate aceste date sunt în dinamică și că pot suferi modificări
În Maramureș, echipaje mixte alcătuite din polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali au executat, în ultimele 24 de ore, la nivelul unităților administrativ-teritoriale, în sistem integrat, 77 de misiuni. Cele 98 de efective angrenate în misiuni au acționat pentru menținerea ordinii și siguranței publice, la verificarea respectării de către persoane a măsurii de carantinare/izolare la domiciliu sau în locația declarată, la verificarea respectării de către societățile comerciale și persoanele fizice autorizate a interdicțiilor impuse prin legislația în vigoare, la respectarea normelor de igienă, de protecție individuală și distanța fizică de protecție sanitară. La TELVERDE 0800 800 165 s-a primit o sesizare referitoare la nerespectarea măsurilor de protecție individuală care este în verificare la instituțiile abilitate. Au fost utilizate 26 mijloace de mobilitate pentru executarea misiunilor. În perioada executării misiunilor au fost depistate, identificate și sancționate contravențional șapte persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală. Au fost verificați cu privire la respectarea măsurilor stabilite în perioadă stării de alertă peste 60 de agenți economici. S-au aplicat, în context, sancțiuni contravenționale în valoare de peste 7000 lei. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Maramureș solicită cetățenilor să respecte normele stabilite de autorități în perioada stării de alertă, să păstreze distanța fizică de protecție sanitară, măsurile de igienă și de conduită sanitară stabilite de către specialiști. Este important ca fiecare dintre noi să avem o conduită socială și un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților pentru prevenirea, limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul Coronavirus. Mulțumim tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!

DirectMM.ro


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu