- «CASA CU LĂMPAȘU ROȘU» – sau despre cât de adecvate mai sunt «Historia Magistra Vitae» și reglementarea băimăreană a caselor de toleranță din urmă cu 120 de ani ! (1) *
În urmă cu vreo jumătate de secol fusesem fascinat de înțelepciunea conținută în celebra zicere latinească Historia Magistra Vitae (est). Era pe vremea când liceenii de la „umană” încă se mai luau la „trântă educațională” cu gramatica latinească și cu savantlâcurile gândirii antichității romane (nu mulți o „iubeam”, dar multora ne-a fost de mare folos !), era pe când istoria mai era disciplină majoră a educației liceale și se preda în câte 2-3 ore săptămânal (cu studiere deopotrivă la filierele „umanistă” și „realistă”, partajată fiind în Istoria României și, respectiv, Istoria Universală), iar eu îi descifram înfrigurat „tainele” la Liceul de Muzică și Arte Plastice din Baia Mare sub îndrumarea competentă, generoasă și încăpăținat sistematică a doamnei (tovarășei) profesoare Dora Văleanu (veșnică recunoștință pentru mentoratul căruia îi datorez descoperirea vocației intelectuale și și alegerea carierei profesionale !). Făceam școală șase zile pe săptămână (de luni până sâmbătă inclusiv !), 4-6 ore zilnic (cam 30-32 ore săptămânal; la arte plastice – învățământ vocațional, nu-i așa ? – erau sporite către vreo 36-40 săptămânal prin orele de specialitate !), și vă jur că nimeni n-a murit de extenuare fizică, epuizare nervoasă, suprasolicitare psihico–emoțională ! Am avut parte de o adolescență normală, frenetică asemenea oricărei adolescențe, cu mult sport (eu am încercat fotbalul, handbalul, atletismul și… aeromodelismul !), dar și cu varii hobby-uri (am fost lead guitar player în rock‘n roll band-ul liceal Apollo 5 Contituted – cine să-și mai amintească ? – cântând, o vreme, la serile de dans organizate la regretatul fost Club al Tineretului și prin licee băimărene)…
În tot cazul, pe-atunci școala ne-a fost temelie. Iar să înveți din lecțiile istoriei pentru a înfăptui prezentul și viitorul mi se părea a fi cu adevărat calea reușitei în viață. Eu unul am rămas convins până astăzi de valabilitatea acestui adevăr sapiențial (care mi-a împlinit vocația intelectuală… și nici despre cariera profesională n-am a mă plânge !…), și tocmai ce mă pregătesc pentru reuniunea aniversară cu foștii colegi și dascăl (câți am mai rămas !) la împlinirii unei jumătăți de secol de la absolvirea liceului (1973)… Astăzi, privesc înspre înfățișarea îndelung reformatului învățământ preuniversitar românesc și observ, siderat și înmuțit, rezultatele „progresului” ce a trăsnit temeliile „facțiunii umanist–culturale” ale educației la românii (și la minoritățile conlocuitoare) din România mileniului al treilea: latina, istoria universală și literatura universală nu mai sunt nici măcar amintiri (dispariția lor priezându-se, deja, undeva, prin negurile tranzițiilor cu repetiție…); educației muzicale și educației plastice le sunt alocate câte ½ de oră (jumătate !!!) pe săptămână – prestate „rotunjit” prin „rotativă săptămânală” (acolo unde – și dacă – se mai fac !); iar istoria a atins pragul istoric de 1 oră săptămânal (cu tot cu manualele alternative) și, din câte pricep, unii „reformatori” ar dori-o scoasă pe deplin !… La vederea atâtui „progres” adunat sub cușmile, „transpirate” de înțelepciune, ale „pedagogilor” reformatori ai neamului, înțepenesc constatând că românilor (și minoritarilor etnici conlocuitori) li se asigură, de acum, toate condițiile pentru deplina lor despărțire de dimensiunea umanistă și culturală a ființării individuale și sociale ! Și înlemnesc, de asemenea observând cum românii sunt pe cale să se înstrăineze – multilateral și „in integrum” de propria istorie și de identitatea de neam – desigur, sub înțeleapta conducere de partide, de stat și de guverne rotite și alternate în ultimele trei decenii.
Așa că, poți sta să te întrebi: mai este oare adecvată – la realitățile zilelor de azi – înțelepciunea zicerii lui Cicero despre Historia Magistra Vitae (est) ? Iar eu încă zic: nesmintit rămâne adecvată și adevărată „(…) ideea că studiul trecutului ar trebui să servească drept lecție pentru viitor, pentru a se evita greșelile [trecutului].” [1] Dacă există o problemă – și cu siguranță avem/ vom avea în viitor o problemă mare cât Antarctica – aceasta nu se referă la zicere ori la înțelepciunea pe care o conține, ci ea îi privește pe „andrisanți” – pe „electorii” de azi și de mâine care – despărțiți în liniște de netrebnicioasa umanitate culturală, și înstrăinați de povara intelectuală a studiului trecutului – nu mai au nici o treabă cu lecțiile pentru viitor și sau cu evitarea greșelilor trecute. De trebile astea se vor ocupa „aleșii electoratului”: desigur, cu „competențe” globalizante, verzi și digitale, călăuzindu-ne spre veșnicele plaiuri reformate și victorios post-tranzitate ale orașelor și satelor unei Patrii pe care o mai paște – în viitorul proxim – și eficientizatoarea reformă administrativă eliberatoare de excesul de… bugetari !!!
Bon ! Acuma, după astă Lamentatio – precis mi-am pus-o de-un calificativ de nostalgic ! Ce să-i faci – asta e !…
Acestea fiind zise/scrise, revenim la chestiunea „sexului la românii din post-tranziție” și la posibila ei soluționare într-un viitor ce ar putea fi citit răsfoind filele unui trecut exemplificator (desigur, potrivit metodologiei… historia magistra vitae) !Să începem cu o …autocitare (care, n-o fi chiar cel mai elegant recurs academic, da-i musai să reînnodăm, cumva, firul rămas suspendat din episodul nr. 3…). Constatasem, atunci, cum că «Din punctul de vedere al business-ului, jocul de piață dovedește că cultura erotică (și erotomană) de masă merge bine și profitabil, dezvoltând nevoi și o filosofie de viață bazate pe axioma trăirii clipei. În consecință, dacă ar fi să ne lăsăm în voia prețioaselor indicații ale pieței, musai trebuie să credem că acest erotism multilateral dezvoltat și învingător la orașe și sate ar exprima, cumva, înălțarea libidoului național pe cele mai înalte culmi (…)». Nu cred să mai fie necesară, astăzi, susținerea cu exemplificări empirice. De prin 1990 încoace, mass-media ne livrează aproape zilnic, asemenea informații recoltate din vârful iceberg-ului factual – de la deja banalizatele „interceptări ale prestatoarelor” de către organul de ordine publică, la mai recentele „făptuiri” (încă neclar schițate în spațiul public) ale britanicilor „frați Tate”, ori la și mai recenta pățanie care îl implică pe controversatul fost jurnalist–politician Dan Diaconescu în „experiențe sexuale penale contra cost cu minore” ! … Cât despre proporțiile luate de fenomen în adâncimile „României profunde” – din acea parte invizibilă a iceberg-ului situată sub nivelul mării – ni se servesc mediatic, când și când, firimituri – niciodată „felii panoramate” relevant, însă nu am îndoieli autoritățile publice competente dețin „fotografia” –la zi și în detalii nuanțate ale acestor proporții care le provoacă (iarăși nu am dubii !) frisoane existențiale și sociale pe care preferă să le păstreze, cu parcimonioasă sinchisire, departe de spațiul public (din motive lesne de intuit !). Chiar și așa, din „surse colaterale credibile”, cum ar fi, bunăoară, cele din mediul academic, putem deduce că „piața comercială cu sexul” a ajuns „dodoloață” rău, și a devenit acut problematică… Ceea ce ilustrăm aici prin câteva competente constatări cuprinse în rezumatul tezei sale doctorale (demers …pe bune !) de către un universitar și avocat bucureștean [2], care, așezat gospodărește la bancul de lucru al jiluitorului de normări reglementative, are în vedere – înainte de toate – lămurirea genului proxim terminologic al problemei și preconizează ca, „O viitoare definire legală a noţiunii de prostituţie trebuie să distingă cu claritate acest fenomen social de activităţile cu caracter artistic, educaţional, cultural, medical, erotic, sexual, pornografic, de divertisment, ş.a., faţă de care prostituţia privită ca activitate, ar putea prezenta unele puncte comune (de exemplu producţiile erotice sau pornografice cu actori remuneraţi şi parteneri diferiţi care nu pot fi aleşi de către aceştia, videochatul, masajul erotic, ş.a.” [3]… Binevenită discriminare pozitivă, care ne îndreaptă privirea înspre „obărliht”-ul dezvăluitor/ despărților de lumea, iluminat–umbroasă, a (ce să vezi ?) culturii de masă cu tot cu activitățile sale lucrative și productive destinate (cui, altcuiva, decât ?) pieței comerciale specifice. Subscriind, zicem și noi: să fie primit !… și să fie discriminat !
Odată formulată această precizare metodologică, suntem conduși mai departe la exprimarea unui punct de vedere juridic cu care nu putem decât să cădem în deplin acord: „Numai o reglementare coerentă a ocupaţiei, realizată ţinând cont de practica altor state şi experienţa românească inter şi antebelică pot conduce la transformarea unui fenomen social cu efecte în principiu negative spre o activitate acceptabilă pentru societatea statală în efortul acesteia de aplicare a dreptului şi de apărare a ordinii publice, pentru economie, buget şi sănătatea publică. În opinia mea, singurul mod de a îmbunătăţi situaţia prostituatelor în România, conferind şi societăţii control asupra desfăşurării acestei activităţi îl reprezintă instituirea unui regim permisiv reglementar, care să includă dispoziţii cu rol de protecţie a drepturilor, libertăţilor şi intereselor prostituatelor.” [4]
Revenind la „autocitarea” începută de mai sus, exprimam, în continuare, temerea că «(…) România poate deveni un mega–bordel pentru a cărui funcționare reformele macroeconomice și/sau sectorial–sistemice nu va mai reprezenta mare lucru – în absența unei micro-reforme esențiale: redeschiderea bordelurilor adevărate. Precum acelea din regimul burghezo–moșieresc, de aurită amintire. (da, știu că pravoslavnica Instituție se opune cu îndârjire… dar, trebuie insistat ! …(…). Căci, dacă asta indică piața că dorește poporul ! – apoi, să dăm poporului mjloacele legale pentru a-și consuma energiile și fanteziile erotice în mod organizat, licit, și sub control fito–sanitar. Eventual și cu eficiență economică. Întucât, noi încă mai credem că dialogul, comunicarea și îndeplinirea cerințelor pieței sunt deplin posibile și chiar binevenite. „Prin noi înșine !” (vorba liberalului interbelic Ștefan Zeletin)».
Firește, treaba n-are cum să fie simplă. Ar putea servi drept îndreptar alte câteva propuri de-ale universitarului bucureștean deja invocat: „În cazul unei reglementări legale a situaţiei lucrătoarelor sexuale, care să permită activitatea acestora în case de toleranţă sau a acceptării existenţei unor locaţii destinate prestaţiilor sexuale plătite dispoziţiile Codului penal nou privind proxenetismul vor trebui să prevadă neaplicarea textului penal de lege persoanelor care înfiinţează şi organizează activităţi de prestaţii sexuale plătite, în condiţiile legii speciale. În situaţia reglementării permisive a acestei ocupaţii, termenul (de identificare a persoanei care practică serviciul sexual autorizat în condiţiile legii), utilizat de legiuitor nu trebuie să cuprindă conotaţii peorative ori specifice unor norme punitive de incriminare a practicii (de exemplu utilizarea expresiilor «prostituată» sau «persoană care practică prostituţia». Textul reglementar ar putea utiliza alte expresii cum sunt: lucrător sexual, prestator, persoană autorizată, persoană care realizează prestaţii sexuale autorizate, ş.a; Termenul legal nu trebuie să excludă posibilitatea practicării acestei ocupaţii şi de către persoane de sex masculin care nu trebuie discriminate pe criteriul sexului.”
Încă odată: nu putem decât să ne declarăm deplinul acord cu argumentele autorului ! Și aducem în sprijin experiența pildei istorice a trecului băimărean, prin spicuiri din prevederile Statutului caselor de toleranță – reglementare normativă aprobată în Consiliul Local Baia Mare în primăvara anului 1903… Adică fix în urmă cu…120 de ani !!!
…astăzi despre Patonat – factor activ al reformei comerțului cu sexul:
„(…) § 2. Poate să țină o casă de toleranță numai acea persoană feminină care a împlinit 25 de ani, nu a fost pedepsită pentru infracțiuni sau culpe, și despre care se poate presupune că știe să întrețină ordine în afacerea sa. (…)
- 11. Proprietarul casei de tolerață are obligația să asigure damelor de plăceri pe care le-a primit în casă, locuință cinstită și sănătoasă, precum și spațiu de odihnă separat. Proprietarul mai este dator ca să se îngrijească de cada de baie în scopul întreținerii curățeniei proprii a damelor de plăceri, precum și de câte o pompă de irigare pe seama fiecăreia în parte. Pentru această întreținere, precum și pentru hrănire, iluminat, spălare, examinare medicală, proprietarul poate pretinde fiecărei dame de plăceri în parte, care se află în casa sa, o taxă de întreținere stabilită în contractul încheiat în fața oficiului Căpitănatului de Poliție, care, însă, laolaltă cu plata examinării medicale, nu poate depăși 4 coroane zilnic; înțelegerea în această chestiune se va înregistra în procesul verbal dresat damei de plăceri la oficiul Căpitănatului de Poliție cu prilejul angajării sale la casa de toleranță. (…)
- 15. Proprietarul de casă de toleranță este dator ca, în afara zilelor examinării medicale, să examineze el însuși zilnic, la orele dimineței, damele de plăceri care se află la el și, dacă ar suspecta îmbolnăviri, neîntârziat să depună înștiințare la medicul șef al orașului, iar pe dama de plăceri să o rețină de la practicarea plăcerilor până la examenul medical (…).
- 16. Proprietarul casei de toleranță este obligat să transporte imediat la spital dama de plăceri găsită bolnavă prin medicul examinator, deoarece îngrijirea damei de plăceri în casa de toleranță nu este îngăduită. (…)
- 19. Proprietarul casei de toleranță este dator să declare la oficiul Căpitănatului de Poliție fiecare damă de plăceri care părăsește casa de toleranță, în care scop se va examina medical dama de plăceri care se retrage, însă numai atunci i se va permite retragerea dacă dama de plăceri va fi găsită sănătoasă. (…)
- 59. Acel proprietar de casă de toleranță care nu respectă hotărârile din acest statut ce se referă la el, comite contravenție și se pedepsește cu amendă ce se poate extinde de la 10 coroane la 40 de coroane pe seama fondului săracilor, iar în caz de imposibilitate a încasării cu întemnițare corespunzătoare. Aceeași pedeapsă se aplică și acelora care, fără să aibă autorizație pentru casă de toleranță, cedează locuința lor femeilor pentru a profesa comercial plăcerile, respectiv fac rost de femei în scopul de a trafica plăcerile – în măsura în care acțiunea lor nu cade sub incidența legii penale. (…)”
* Acest text este un pamflet și trebuie citit, înțeles și interpretat ca atare.
[1] Cf. https://ro.wikipedia.org/wiki/Historia_magistra_vitae, accesat la 20 aprilie 2023: „ Historia magistra vitae (est) este o expresie latină, provenită din dialogul De Oratore [II, 9] al lui Marcus Tullius Cicero, care sugerează că «istoria este învățătorul vieții». Fraza transmite ideea că studiul trecutului ar trebui să servească drept lecție pentru viitor, pentru a se evita greșelile. Ea a fost un element important al istoriografiei antice, medievale și renascentiste. (…) ”
[2] Cristian Giuseppe Zaharie, Aspecte de ordine publică şi de drept administrativ privind regimul juridic al prostituţiei. Teză de doctoral [rezumat], Academia de Poliția «Alexandru Ioan Cuza» – Școala doctorală «Ordine publică și siguranță națională», București 2013 [conducător de doctorat: prof. univ. dr. Florian Coman]: https://www.juridice.ro/wp-content/uploads/2013/10/Zaharie-Cristian-Giuseppe-.pdf, accesat la 9 martie 2023.
[3] Idem, p. 34.
[4] Idem, p. 35.
Dr. Tiberiu ALEXA
Citește și
Editorialul de sâmbătă: DEX–ul, sexul şi cultura la românii din posttranziţie (V)
Editorialul de sâmbătă: DEX–ul, sexul şi cultura la românii din posttranziţie (IV)
Editorialul de sâmbătă: DEX–ul, sexul şi cultura la românii din posttranziţie (III)
Editorialul de sâmbătă: DEX–ul, sexul şi cultura la românii din posttranziţie (II)
Editorialul de sâmbătă: DEX–ul, sexul şi cultura la românii din posttranziţie (I)
