Editorialul de sâmbătă: DEX–ul, sexul şi cultura la românii din posttranziţie (V)

«POSTUL ȘI TRANZIȚIA – NE-AU DAT POST–TRANZIȚIA» (II) – sau despre tranziția cu repetiție și post–tranziția amânată (?)…

După vocabulele „mamă”, libertate, salar, dolar, privatizare, macoeconimie, UE și tranziție, cuvântul pe care românii (și minoritățile conlocuitoare) l-au auzit cel mai frecvent, din 1990 încoace, a fost –cel mai probabil – cuvântul „reformă”. Promisiune și avertizare, speranță și înfricare, angajament și onomatopee, promisiune electorală și instrument de condiționare a împrumuturilor F.M.I (Fondul Monetar Internațional) – toate dimpreună întrupând sensurile zicerii sapiențiale „ca să (ne) fie bine – mai întâi trebuie să (ne) fie rău”, termenul „reformă” s-a transformat într-un fel de personificare sui generis a visului de aur românesc din vremea prezentă – bunăstarea liberalismului capitalist – tărâm promis înspre care ne conduce, neabătut și sinergic, cu autoritatea unei autentice stele călăuzitoare, printre meandrele concretului contondent. Dar, totuși, ce anume înseamnă ?…

DEX-ul ne scrie nouă următoarele:

„REFORMĂ, reforme, s[ubstantiv]. f[eminin] 1. Transformare politică, economică, socială, cu caracter limitat sau de structură pentru a realiza un progres. (…) – Din fr. réforme, germ. Reform.”
„REFORMÁ, reformez, v[erb] t[ranzitiv] I. 1. Tranz. A schimba (în bine), a îndrepta, a îmbunătăți (o situație, o concepție etc.). 2. Tranz. A scoate din folosință unele bunuri uzate (inutilizabile). (…) – Din fr[ancezul]. réformer, lat[inescul]. reformare.” (cf. DEX 2012 *, p. 934).

Privind lucrurile din această perspectivă, cred că am putea atribui seriilor anuale de nou-născuți în primul deceniu postcomunist (plasate în progresie demografică constant negativă) supranumele de „generația reformelor”.

Așadar, reformele reprezintă principalul instrument de ducere la bună îndeplinire a tranziției. Situație despre care Wikipedia (un fel de carte virtuală sfântă a informării în zilele noastre) ne informează ritos – citând surse de maximă autoritate – cum că [1]: „Cele opt țări în curs de aderare din prima etapă, care au intrat în Uniunea Europeană la 1 mai 2004 (…), cât și țările candidate la aderare în cea de-a doua etapă, acceptate la 1 ianuarie 2007 (România și Bulgaria ), și-au încheiat procesul de tranziție. ^[37] [[2]] Conform Băncii Mondiale , „tranziția a luat sfârșit” pentru cele 10 țări care au intrat în UE în anii 2004, respectiv 2007. ^[38][[3]]” (sublinierile mele – T.A.).

Așa o fi, oare ?…

Pe 16 aprilie 2016, platforma online România Socială a Institutului de Cercetare a Calității Vieții de pe lângă Academia Română adresa membrilor comunității academice și „celor interesați” o „Invitație la discuție: România post tranziție. Suntem în fața unei noi faze a Istoriei României ?”, formulând următoarele preliminarii–cadru [4]: „Este productiv să considerăm că tranziția s-a terminat. Altfel, riscăm să rămânem prizonierii unui blocaj istoric: nu acordăm atenție viitorului. Obiectivele programate au fost atinse, dar rezultatul este departe de cel dorit. Restructurarea sistemului economic s-a terminat. E drept, economia este împinsă în subdezvoltare. Sistemul politic este, ca structură, la standardele occidentale, dar blocat de o confuzie în creștere: cine este în fapt în comandă în politica românească și cine este responsabil de deciziile majore luate. Starea societății, e drept, nu a fost proiectată, dar rezultatele sunt departe de cele pe care cu toții le-am dorit: lipsa locurilor de muncă, salarii mici, sărăcie, explozie a birocrației și corupției, demoralizare.

Este necesar să tragem o linie și să ne întrebăm ce va trebui să facă România de acum încolo. Cum ar trebui să fie noul proiect de țară a cărui necesitate este tot mai larg resimțită. (…)”. De aici ar rezulta că, prin 2016, „post–tranziția” era, încă, subiect de dezbatere și obiect al meditațiilor savante – și nicidecum un proces funcțional.

Numai că, în viața reală, reforme (în forme continuate, ori altele, noi) duceau în prelungiri procesele tranziției (dintâi), trudind din greu la necontenite perfecționări –niciodată duse la capăt – și de aceea mereu reluate, cu avântări tot mai…fade (bunăoară în educație, sănătate, justiție, salarizare și pensii etc.). Acestea par să confirme o posibilă clarificare (deși n-aș băga mâna în foc că este pertinentă !) care ne venea, încă din 2007, dinspre revista Analele Universității «Constantin Brâncuși» din Târgu Jiu – Seria Economie, acolo unde, în chiar primul număr al publicației (1/2007), un (pe atunci) tânăr doctorand econimist craiovean își publica articolul intitulat „Tranziția ca normalitate a lumii actuale”, enunțând și următoarele aserțiuni: „A. Ce este tranziţia? Tranziţia înseamnă, în general, o schimbare, adică parcurgerea unei mulţimi de stări intermediare între două stări de echilibru relativ, (…) Concluzia care se impune este aceea că tranziţia trebuie privită ca o stare de normalitate a lumii actuale pentru că are caracter permanent, în sensul că majoritatea statelor lumii trăiesc permanent într-o stare de tranziţie, adică se află permanent în cadrul nepermanentului.” [5]. Acuma: dacă cele de mai sus ar fi adevărate, iar tranziția ar fi o normalitate procesuală continuă (un fel de perpetuum mobile ?), atunci post–tranziția ar fi un fel de…nonsens ?…

…

La vederea unei asemena „panorame” interpretative, stai și dubitezi metafizic: ce ar trebui să priceapă bietul electorat dintr-o așa „zăpăceală scholastică”, atunci când va fi chemat la urne să-și mai stampileze odată viitorul, diriguitorii și marșul înspre „luminița de la capăturl tunelului” ?

…

În plus, și cel puțin în aparențe, după treizecișitrei de ani (vârstă hristică ?) de intensivă întrebuințare comunicațională / mediatică, precum și de acută „ponosire” lingvistică, conținuturile termenilor/conceptele de „reformă” și de „tranziție” par să se înfățișeze, astăzi, în stări de sănătate (semantică și funcțională) întru totul asemănătoare belelelor ce au lovit parcul de material rulant din dotarea Căilor Ferate Române: îmbătrânire fizică, uzură morală și ieșire din durata normată de folosire !

Pe de altă parte, în urma acelorași treizecișitrei de ani de receptări repetate și repetitive, subiecții exercițiilor de „reformare” și de „inducere în stări de tranziție” – adică cetățenii – tind să dobândească un fel de reflexe condiționate (din categoria efectelor tip „câinele lui Pavlov”), anticipând (re)întâlnirea fatidică cu „boogeyman” (un fel de „bau-bau” anglofon și transatlantic): ceva rău/fatal urmează să (ni) se întâmple !

Mai înspre zilele acestea, o dovedește stupoarea anesteziantă ce se poate citi în ochii cetățenilor („electorali” și/sau „potențiali absenteiști” deopotrivă), atunci când află că accesarea miliardelor de euroi pitiți prin pliurile „portofelului P.N.R.R” [6] (=: 12,1 miliarde subvenții UR/nerambursabile + 14,1 miliarde împrumuturi cu dobândă mică preferențială/rambursabile) este condiționată de implementarea câte unor noi „pachete” ce însumează 64 de reforme (șaizecișipatru !!!) – pe fiecare dintre segmentele sectoriale: șase piloni / 15 componente – concepute să abordeze „(…) în același timp deficiențele și vulnerabilitățile structurale.” care ne viciază societatea, precum și viața de zi cu zi…

Acuma, noi știam că reformele structurale aparținuseră – și caracterizaseră – mecanismele tranziției „dintâi” (cea imediat postcomunistă, declarată ca fiind încheiată – în repetate și decalate rânduri: 1997, 2004, 2007…)… Dar, na… n-om fi priceput noi bine (?!?)…

În tot cazul, impresionantul „pachet reformist P.N.R.R.” pare desprins mai degrabă din odyseicul film al tranziției „terminate” – decât din partitura post–tranziției (parcă neîncepută, încă ?!?…).

Acestea fiind zise/scrise, hai să vedem – direct de la sursă – câteva detalii cuprinse în până de curând misteriosul dosar P.N.R.R. România: „PNRR al României include 64 de reforme repartizate în șase piloni (a se vedea figura 1) care, împreună cu investițiile planificate, urmăresc ca economia țării să devină mai rezilientă, mai verde și mai digitală.” [7]

„Majoritatea reformelor (aproximativ 30 %) sunt planificate în cadrul pilonului „Reziliența sanitară și economică și socială” (P5). Unele dintre aceste măsuri se referă la consolidarea capacităților în sectorul sănătății (gestionarea sănătății și resursele umane), la reformarea sistemului de protecție pentru adulții cu handicap și la combaterea corupției. Pilonul „Tranziția verde” (P1) cuprinde peste 23 % din totalul reformelor preconizate și include măsuri de consolidare a cadrului de reglementare pentru gestionarea durabilă în sectorul apei și al apelor uzate, de elaborare a unei noi strategii naționale pentru păduri (reformând astfel sistemele de gestionare și administrare a pădurilor) și de îmbunătățire a administrării corporative a întreprinderilor de stat din sectorul energetic. Aproximativ 17 % dintre măsurile de reformă aparțin pilonului „Creștere inteligentă, durabilă și favorabilă incluziunii” (P3), care include acțiuni în sistemele fiscale și de pensii, precum și acțiuni care consolidează climatul de afaceri.” [8]

Notez, în treacăt, că negociatorii români ai P.N.R.R.-ului indigen au găsit de cuviință să-și aplece înțelepciunile asupra culturii fix așa precum procedează acasă, atunci când porționează feliile sectoriale ale bugetelor anuale de stat: cu parcimonie, evitând risipa și dând frâu liber inițiativei antreprenoriale în piață (vezi Componenta 12 din Pilonul 4 „Coeziunea socială și teritorială” – „(…) să introducă politici verzi și digitale (…) în sectoarele culturale și creative (…)”… Atât și nimic mai mult !… Apoi zic și eu: atât să le dăruiască Divinitatea – și nimic mai mult !…verde și digital !…

Iar în încheiere, vă prezint un „eșantion” din reformele (parțial structurale) cu care P.N.R.R.-ul ne va ține ocupați, agitați, uimiți și „electorați” până prin 2028 (scadența implementării – reușite/sau ratate – fiind, firește, anul 2026)…

Oricum, ceva îmi spune că există toate șansele ca pe atunci, prin 2028, să vorbim despre aceste reforme ca despre …deschiderea tranziției înspre…post–tranziție !

Dacă fi-vom sănătoși, și vivanți, și trecuți cu succes printre „meandrele concrete” ale acestui autentic viitor cincinal, vă provoc de pe acum la o convorbire despre amânata post–tranziție, desigur privind înapoi cu…uimire !

Dr. Tiberiu ALEXA

* Ion Coteanu et alii, Dicționarul explicative al limbii române, ediție revizuită și adăugită, Editura Univers Enciclopedic Gold, București, 2012; în continuare: DEX 2012

[1] https://ro.wikipedia.org/wiki/Economie_de_tranzi%C8%9Bie#cite_note-ebrd2-37, accesat la 6 aprilie 2023.

[2] Nota 37 în Wikipedia: „EBRD. Law in transition online 2006 – Focus on central Europe Arhivat în 7 iulie 2007, la Wayback Machine.”.

[3] Nota 38 în Wikipedia: „Unleashing Prosperity: Productivity Growth in Eastern Europe and the Former Soviet Union, World Bank, Washington (2008), p. 42.”.

[4] https://www.romaniasociala.ro/invitatie-la-discutie-romania-post-tranzitie-suntem-in-fata-unei-noi-faze-a-istoriei-romaniei/, accesat la 30 aprilie 2023.

[5] https://www.utgjiu.ro/revista/ec/pdf/2007-01/31_Ciurlau Cristian Florin.pdf, accesat la 2 aprilie 2023.

[6] Cf. [6] https://www.europarl.europa.eu/RegData/etudes/BRIE/2022/733641/EPRS_BRI(2022)733641_RO.pdf, accesat la 9 aprilie 2023.

[7] Ibidem.

[8] Ibidem.

Citește și