Ungaria susține crâșmele din satele mici printr-un nou program de finanțare - 23 minute în urmă
Casa din Piața Gorki – proză de Marian Ilea (V) - 36 minute în urmă
Unde liturghisesc ierarhii în această duminică - 46 minute în urmă
Mărțișorul românesc a ajuns în Coreea de Sud - 1 oră în urmă
Construcțiile viitorului” – O șansă unică pentru liceenii din Maramureș - 2 ore în urmă
„Nuanțe de Primăvară”: Elevii Școlii Populare de Artă Baia Mare vă invită la spectacol - 3 ore în urmă
Muzeul Tarnița din Băița se va deschide în curând - 3 ore în urmă
Ministerul Educației a avizat structura anului școlar 2025-2026 - 3 ore în urmă
Micii artiști din cadrul Palatului Copiilor Baia Mare au marcat finalul iernii printr-o expoziție vernisată la VIVO! Baia Mare - 3 ore în urmă
Președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone, la Baia Mare - 4 ore în urmă
Cum a apărut Ziua Internațională a Femeii
Ziua Femeii, marcată în toată lumea pe 8 martie, serbează curajul și puterea celor care au jucat un rol extraordinar în societate, dar le celebrează și pe femeile din viața fiecăruia dintre noi, de la iubite, la mame, colege și prietene. Ziua Internaţională a Femeii a apărut pe fondul mişcărilor sociale legate de muncă de la începutul secolului XX, în America de Nord şi în Europa.
Prima zi naţională a femeii a fost marcată în Statele Unite, la 28 februarie 1909. Partidul Socialist a desemnat această zi în amintirea grevei din 1908 a muncitorilor din industria textilă din New York, în care femeile au protestat față de condiţiile lor de muncă.
În anul 1910, Internaţionala Socialistă reunită la Copenhaga a hotărât instituirea unei zile dedicate femeii, fără a stabili însă o dată anume, ziua de 8 martie fiind aleasă abia în 1913.
Ca urmare a iniţiativei de la Copenhaga, în 19 martie 1911, Ziua internaţională a femeii a fost marcată pentru prima dată în Austria, Danemarca, Germania şi Elveţia. La manifestaţiile organizate cu acel prilej, s-au cerut pentru femei dreptul la locul de muncă, dreptul la formarea profesională, să se pună capăt discriminării la locul de muncă. În plus, s-au cerut dreptul de vot şi dreptul de a ocupa o funcţie publică.
Cu prilejul Anului Internaţional al Femeii, în 1975, Organizaţia Naţiunilor Unite a sărbătorit pentru prima dată Ziua internaţională a femeii la 8 martie.
Punctul de plecare pentru o strategie pe termen lung privind drepturile femeii şi pentru ca fiecare femeie să îşi atingă adevăratul potenţial îl constituie Declaraţia de la Beijing şi Platforma de acţiune, o foaie de parcurs istoric, semnată de 189 de state, în cadrul Conferinţei mondiale a ONU privind femeile, organizată la Beijing în septembrie 1995.
În România, la 7 martie 2016, a intrat în vigoare Legea nr. 22/2016 pentru declararea zilei de 8 martie – Ziua femeii şi 19 noiembrie – Ziua bărbatului.
În 2024, tema campaniei „Inspiră Incluziunea” subliniază importanța diversității și întărirea rolului femeii în toate aspectele societății.
Toate femeile care doresc să se alăture mișcării de anul acesta, sunt îndemnate să își facă un selfie în care țin palmele în formă de inimă și să îl posteze pe rețelele de socializare.
Lăcrimioara ZOTA