În urmă cu zeci de ani copilăria era altfel, spun cei care au trăit acele vremuri. Atunci copiii nu aveau telefoane sau alte dispozitive moderne, dar nici atâtea jucării ca acum. Chiar și așa, jocurile erau dintre cele mai diverse, încât nimeni nu avea cum să se plictisească.
„Copil fiind mă jucam „Țară, țară, vrem ostaș”. Erau două lanțuri de copii față în față la o anumită distanță. Una din tabere striga, iar cealaltă întreba „Pe cine?”. Din tabără se striga un nume din cea adversă, iar acel copil trebuia să își ia avant, să vină în fuga mare încercând să „spargă” lanțul căutând „verigă” slabă. Dacă reușea se întorcea la loc luând pe cineva, iar dacă nu, rămânea membru al taberei adverse. Alt joc era cu batista. Copiii se învârteau în cerc cântând „Mi-am pierdut o batistuță, mă bate mămica”; batista se scăpa din mână și cineva trebuia să fie pe fază.
Jocuri faine mai erau „Tupu” sau cum se spune mai modern „De-a v-ați ascunselea”. Unul numără până la 10, 20, uneori până la 100. Ceilalți se ascundeau, iar daca cel care „tupea” găsea pe cineva trebuia să fugă înapoi la locul unde a numărat anterior și să „scuipe”. Dacă reușea îl elimina, dar dacă cel găsit era mai iute de picior și „scuipa” el atunci se repeta. Cel care „tupea” trebuia să-i elimine pe toți, nu ajungea doar să-i găsească (…).
Alt joc fain era Țurca, un fel de baseball românesc. Trebuia cu o bâtă să lovești un băț cât mai departe. Alt joc era „Lapte gros”. Erau două grupe egale numeric. O grupă stătea aplecată, fiecare cu capul între picioarele celuilalt. Primul se rezema cu capul aplecat în palmele celui care stătea paravan. Era și arbitru. Fiecare membru al celeilalte echipe sărea strigând „Lapte gros” și călărea spinarea unuia. Ideea era că toți care săreau să aibă loc pe spinările echipei adverse (…). Iarna mergeam pe dealurile din spatele TBC și făceam concursuri la coborâre cu patinele și cu sacul”, își amintește, cu drag, Gigi Sasu.
„Timpul pentru joacă este unic și important, nu se mai întoarce”
Cei care au avut parte de o astfel de copilărie consideră că micuții de acum nu se bucura pe deplin de vârsta pe care o au, ci lasă tehnologia să le domine viața. De asemenea, spun că activitățile în aer liber sunt esențiale pentru dezvoltare.
„Pe vremea noastră erau mult mai puține jucării, deseori le inventam noi. Ne bucuram mult când, în sfârșit, de Moș ni se aducea și nouă ceva nou. Chiar și un fular sau o căciulă nouă era mare mare bucurie. Ne jucam jocuri simple în natură, jocuri creative. Ne cumpăram cu drag acuarele, ca să ne colorăm zmeul.
Jucăriile durau pe toată perioada copilăriei, trecând de la cei mari, la cei mici. Ne cumpăram vocabulare și creioane noi și ne jucam de-a profesoara. Școala era ceva serios și frumos pentru noi. Era mult respect în clasă pentru profesori, diriginte, dar și între colegi. Aveam mult timp pentru joacă. În clasele I-IV mai mult de patru-cinci ore nu făceam. Aveam teme de făcut, dar oricum rămânea timp și pentru joacă. Ne jucam după-masa cu alți copii afară, fără părinți. Jocurile erau printre cele mai diferite: elastic, „Tupu”, „Mâță”, „Țară, Țară”, „Rațele și vănătorii”, „Moara”, „Remmy”, „Păcălici” „Război”, „Cruce”, patinam iarna, ne dădeam cu săniile. Făceam moș de zăpadă și ne bulgăream. Ne întorceam acasă înghețați și cu picioarele umede, dar nu ne îmbolnăveam imediat ca și acum.
Ne jucam de-a doctorița, colecționam plante, aveam album botanic, deci. De asemenea, colecționam timbre și clasoare. Televizorul era rar, mai mult pentru desene, la o anumită oră și gata. Bineînțeles, nu exista internetul, mergeam să vorbim față în față cu persoanele. Le căutam afară, mergem în vecini să întrebăm care pe unde e. În plus, părinții nu puteau să ne sune, așa că ne chemau strigând de la fereastră. Ne chemau la masă, la cină. Dacă nu mergeam la al doilea, maxim la al treilea chemat erau probleme serioase.
Aveam respect pentru părinți. Așteptam cu nerăbdare vacanțele, care erau petrecute majoritatea la bunici la țară. Acolo contactul cu natura era și mai puternic. Ne jucam în câmp fără frică de nimeni, ne jucam în copaci, printre prune, prin fân și paie. Am avut o copilărie unică și irepetabilă. Chiar în cadrul activităților școlare existau activități de recreere, dar erau și educative. Făceam aerobică cu panglici, cu cercuri, dansam și ne mișcam. Este ceea ce lipsește generației de acum: puțin mai mult timp liber, puțină simplitate. Există un timp pentru toate și timpul pentru joacă este unic și important, nu se mai întoarce. Tehnologia a adus o mare schimbare timpurilor noastre, este utilă și interesantă, dar ar trebui folosită în mod inteligent, fără exagerări. Copiii trebuie să învețe ce înseamnă jocul în natură, jocul în companie. Buna dezvoltare intelectuală, psihologică și culturală depinde de modul în care copilul a fost educat și modul în care acesta s-a jucat”, spune Florentina N.
L.C.H.
