Share
De la sate adunate: Toponime din Țara Lăpușului

De la sate adunate: Toponime din Țara Lăpușului

Țara Lăpușului, zonă etnografică bine delimitată, cu o personalitate aparte, dispune de un inventar toponimic complex, în care se reflectă mentalitatea populară, specificul relației om-natură și, în egală măsură, elemente ce vizează flora, fauna, bogățiile simbolului sau ocupațiile locuitorilor.

Iată câteva (o mică, dar expresivă parte) din numele de locuri întâlnite în Țara Lăpușului:

  • ACASTAUĂ, deal cu fânațe (Cupșeni), deal cu pășune (Vălenii Lăpușului)
  • ALAC, teren arabil și fânațe (Rohia)
  • BĂRBÂNOCUL, fânațe (Băiuț, Strâmbu-Băiuț). Băbârnocul este, în graiul lăpușean, denumirea populară a brebenelului, „plantă erbacee cu flori purpurii, trandafirii, albe sau gălbui”
  • BOAIA, vale (Suciu de Jos). Avem de a face cu o formă feminină de la bou.
  • CETERNA, pădure (Stoiceni). Denumirea pare a proveni din apelativul dialectal ceternă, ciotornă, „țeavă prin care se scurge apa de pe case”
  • COBÂLTĂU, parte de sat (Groșii Țibleșului), fânațe situate lângă un bazin de apă
  • DUPĂ TIMOC, arături (Cufoaia)
  • FILISTRUC, pădure (Groșii Țibleșului)
  • GREBLE, parte de sat (Groșii Țibleșului), deal (Strâmbu Băiuț)
  • HUCIULOAIA, fânațe (Larga). Pare a fi un derivat de la huci, cu sensul de „teren cu multe tufișuri”
  • ÎN MILIERE, pădure (Cufoaia). din subst. „mn’lier „loc unde se fac cărbuni (mangal) prin arderea lemnului
  • JOAMPELE, fânațe (Suciu de Sus)
  • LA TARNIȚĂ, deal (Suciu de Sus). din subst. Tarniță, „șa”, deal în formă de „șa”

Dacă sunteți curioşi să ştiți şi alte toponime din Lăpuş, le puteți afla aici: https://bit.ly/3tOeaH1

Sursa: Cultura Tradițională Maramureș – din Memoria Ethnologica, Ștefan Vișovan, Din toponimia Țării Lăpușului (Încercare de dicționar)
Foto: Gheorghe Petrila


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu