Artistul Ionuț Uivaroși din Urmeniș, invitat în cadrul unui concert de pricesne în Austria - 4 ore în urmă
Joc de Lăsatul Secului în Rogoz: „Păstrăm cu drag acest obicei din bătrâni, care adună laolaltă fete și feciori, tineri și bătrâni, iubitori de tradiție” - 6 ore în urmă
Vizită oficială a Ambasadorului Japoniei în România la Sighetu Marmației - 6 ore în urmă
Biserica ortodoxă din Săbișa are un nou paroh - 7 ore în urmă
Lupta pentru protejarea agriculturii: fermierii cer măsuri urgente - 7 ore în urmă
Elevi de la Colegiul „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, calificați la Concursul Național de Chimie „Lazăr Edeleanu” - 7 ore în urmă
Miculaiciuc Andrei, în vizorul ANI pentru fals în declarații - 8 ore în urmă
Perechea David Soponar și Izabella Bartha de la DanceLight Studio Baia Mare, în Lotul Național al României - 8 ore în urmă
Adunare și sărbătoare în comunitatea armeană din Baia Mare - 8 ore în urmă
Ziua Mondială a Scriitorilor, marcată la Filiala „Nicolae Iorga” a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” - 9 ore în urmă
De Sfântă Mărie: Ulițele Muzeului Satului din Baia Mare au găzduit cea de-a VI-a ediție a Târgului ”Bun de Maramureș” (FOTO)
În perioada 13 – 15 august, la Muzeul Satului din Baia Mare s-a desfășurat cea de-a VI-a ediție a Târgului ”Bun de Maramureș” de Sfântă Mărie.
Meșterii populari au pregătit zadii, gătii, mânecări, opinci, straițe, zgărdane, brățări, toate autentice. Nu au lipsit nici obiectele de decor, icoane pictate pe sticlă, căsuțele tradiționale miniaturale, vasele dantelate, calendarele, adevărate bijuterii realizate din lemn, lut, argint și ceramică, precum și obiecte de uz casnic, toate purtând simboluri străvechi cum ar fi sita vieții, soarele, funia, dinții de lup sau crucea.
De asemenea, producătorii tradiționali au scos din cămări zacuscă, murături, dulcețuri și siropuri. Tot ei au oferit vizitatorilor degustări de slănină afumată, cârnați de casă și salam tradițional, precum și delicata miere cu diverse combinații de nuci și semințe, o gamă largă de produse apicole.
Ulițele ”Satului din deal” s-au umplut de miros de lavandă atunci când producătorii de cosmetice și uleiuri esențiale au invitat vizitatorii să cumpere produsele realizate din minunata plantă tămăduitoare.
Ansamblul Folcloric Național ”Transilvania” a fost reprezentat la acest eveniment de ”Coconii Maramureșului”, care au susținut un concert de pricesne dedicat uneia dintre cele mai importante sărbători creștine – ”Adormirea Maicii Domnului”.