Tinerii parohiei Dumbrăvița duc tradiția mai departe; Au colindat întreg satul, aducând bucurie și lumină prin scenetele tradiționale „Irod” și „Irodaş” - 10 ore în urmă
17 zile libere în 2025 pentru angajații din România - 11 ore în urmă
În a treia zi de Crăciun, ierarhii maramureșeni au slujit la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare - 12 ore în urmă
În a doua zi de Crăciun, în Bogdan Vodă, pe Valea Izei, s-a organizat joc - 13 ore în urmă
Psiholog psihoterapeut Cecilia Ardusătan: Între Trecut și Viitor – Reflecții la cumpăna dintre ani - 14 ore în urmă
Diana Topan și Dorin Filip au lansat cântecul „Dragoste, parfum de floare rară” - 14 ore în urmă
Apel umanitar: O familie din Săcălășeni are nevoie de sprijin după ce locuința i-a fost grav afectată de un incendiu - 18 ore în urmă
Echipa de robotică a liceului „George Barițiu” Baia Mare, pe podium la prima etapă din cadrul competiției First Tech Challenge Romania - în urmă
Opt ani de la întronizarea Preasfinţitului Părinte Iustin ca Episcop al Maramureșului și Sătmarului - în urmă
La Sighetu Marmației debutează Festivalul de Datini și Obiceiuri de Iarnă „Marmația” - în urmă
De vorbă cu Răzvan Cizmar despre cele două mari pasiuni ale sale – muzica și animalele
Sutem convinși că pe Răzvan Cizmar (12 ani) îl cunoașteți deja. E un tânăr maramureșean talentat, muncitor, mereu cu zâmbetul pe buze, care își dorește să urce cât mai sus pe culmile muzicii.
Pasiunea pentru acest domeniu a descoperit-o pe la vârsta de 7-8 ani, când a început să cânte vocal, și s-a accentuat la sfârșitul clasei a IV-a. Atunci a hotărât din proprie inițiativă că vrea să meargă la Colegiul de Arte din Baia Mare. Această decizie nu a fost pe placul părinților și a apropiaților, ei își doreau ca muzica să rămână doar un hobby. Cu toate acestea, Răzvan i-a convins și a dovedit că acesta e drumul său. A participat până acum la numeroase concursuri de muzică și a obținut și premii pe măsură.
În momentul de față Răzvan studiază următoarele:
- Canto popular la Școala Populară de Artă „Liviu Borlan” Baia Mare, prof. Ramona Darha;
- Canto popular cu prof. Bob-Zăiceanu Mihaela și prof. Larisa Uță;
- Vioară la Colegiul de Arte Baia Mare, prof. Nora Deneș;
- Vioară la Școala Populară de Artă, prof. Dan Daniel;
- La vioară mai este ajutat de prof. Roman Mihai;
- Pian la Colegiul de Arte Baia Mare, prof. Ema Pașca.
Totodată, Răzvan activează ca violonist în cadrul Orchestrei Școlii Populare de Artă (dirijor, prof. Vasile Cordea) și în cadrul Orchestrei Palatului Copiilor Baia Mare. Activează și ca dansator în cadrul Ansamblului Folcloric Național „Transilvania”, (manager Iuliana Maria Dragoș, instructor Adrian Sabău).
Chiar dacă programul său pare foarte încărcat, Răzvan le face toate cu plăcere.
„Sunt un copil ca oricare altul! Merg zilnic la școală, învăț bine, îmi respect profesorii, încerc să fiu un coleg cât mai bun și prietenos în colectivul clasei mele, clasa a VI-a A, din cadrul Colegiului de Arte Baia Mare!
Ce mă face un pic diferit față de alți copii de vârsta mea? Poate faptul că îmi place să îmi petrec timpul liber „puțin mai altfel”. Să nu credeți că nu am și eu jocuri care sunt acum în trend, am XBox, dar îl am doar să nu zică cineva că nu am… că de jucat m-am jucat cam de 5 ori pe el! Îmi place să cânt muzică populară atât vocal, cât și la vioară! Am aproape în fiecare zi repetiții și ore atât de canto, cât și de vioară, dans, ceva meditații…
Cânt și muzică clasică, la vioară și la pian, în cadrul orelor de curs pe care le am la școală și îmi place, chiar îmi place muzica clasică, dar cu muzica populară am „o legătură specială”!
Cea mai recentă realizare, legată de cântecul și jocul popular, este un colaj frumos de melodii de joc, la vioară, proiect realizat cu sprijinul domnului profesor Dan Daniel și care va fi în scurt timp pe canalul meu de YouTube – Răzvan Cizmar. Anul acesta preconizez că va fi unul în care voi veni în fața publicului, care mă iubește, cu melodii noi și chiar cu o doină, toate din repertoriul propriu, scrise de tatăl meu”, declară Răzvan.
Pe lângă muzică, acesta iubește foarte mult și animalele. Familia sa are fermă, iar timpul liber îi place să și-l petreacă printre necuvântătoare.
„Restul timpului mi-l petrec acolo unde mă simt eu cel mai bine, acolo unde „îmi încarc bateriile”, în preajma animalelor, deoarece sunt un mare iubitor de animale! Avem o mică fermă de care ne ocupăm, în mare parte aceasta fiind constituită din oi, animale pe care le iubesc foarte mult, de când eram micuț, iar acum iubirea față de oi s-a transformat într-o mare pasiune! (câteodată îmi investesc și bursa de merit de la școală în această pasiune).
Acuma este perioada cea mai frumoasă, perioada când apar mieluții și când îmi doresc să merg zilnic la stână! Recent am făcut o filmare, pe care am încărcat-o pe canalul meu de YouTube, cu activitatea noastră de la stână, care a avut un impact foarte bun și a fost apreciată de multă lume!
Am filmat lucruri frumoase, dar să știți că nu este chiar ușor întotdeauna! În iarna aceasta, de exemplu, am avut probleme cu lupii, care dacă nu au putut să atace oile, care erau închise, au atacat câinii care îi aveam pentru paza oilor și am rămas fără doi câini în câteva zile!
Există și oameni cu suflet mare, care au auzit ce am pățit, cum a fost și domnul Viorel Zupcsek, care mi-a făcut cadou doi câini mari și frumoși, pentru stâna noastră, iar de atunci lupii nu au mai avut curajul să atace oițele!
Mai avem la țară, la Iadăra, și văcuță, căpriță, găini, iepuri șiiii… poneiul meu, care a apărut în multe postări, pe care le-am făcut pe rețelele de socializare. Încerc să ajut, să fiu util, să se simtă că sunt prezent și eu acolo, când am ocazia, în fermă, deși cea mai multă treabă o face Alexandru, băiatul care se ocupă permanent de stână, care este de 9 ani angajatul nostru și care este ca un membru al familiei noastre!
Pe viitor, da, mă gândesc să mai fac filmări cu ceea ce fac eu în timpul liber, pe care îl petrec în preajma animalelor sau când fac repetiții, acasă, la vioară sau canto, deoarece, cu aceste filmări postate simt că acopăr o parte din știrile sau aplicațiile care nu sunt tocmai benefice oamenilor!”, spune micul fermier.
În încheiere, Răzvan Cizmar dorește să mulțumescă tuturor celor care-l ascultă și apreciază, dar și profesorilor care îl ghidează pe acest frumos drum al cântecului.
„Pe această cale doresc să mulțumesc tuturor celor care s-au ocupat și celor care se ocupă în continuare de pregătirea mea, în formarea artistică!
Mulțumesc părinților și surioarei mele pentru susținere!
Mulțumesc celor care mă urmăresc, îmi transmit gânduri frumoase și mă invită să le fiu alături la evenimente frumoase din viața lor, să le cânt și să le bucur inimile! Și, nu în ultimul rând, vă mulțumesc dumneavoastră, echipei Direct MM, pentru faptul că mă urmăriți, îmi apreciați activitatea și faceți să ajungă la toată lumea hărnicia, vorbele și cântecele mele!
Dumnezeu să ne ajute tuturor!”, este mesajul lui Răzvan.
Îi dorim mult succes și spor în continuare!
Lavinia-Codruța HERMAN