La Colegiul de Arte Baia Mare: Recitalul Olimpicilor – o călătorie muzicală de excepție - 11 ore în urmă
Fostul judecător CCR, Tudorel Toader sugerează că CCR ar putea filtra candidații la prezidențiale - 11 ore în urmă
„Mărțișor Meșteșugit”: Caravana Atelierelor a ajuns la Școala Gimnazială „Gheorghe Lupan” Groși - 11 ore în urmă
Votați destinațiile din Maramureș înscrise în competiția „Destinația Anului 2025” - 12 ore în urmă
Mălina Tutiu din cadrul C.S.S Baia Sprie, locul I la Cupa CSS Petroşani - 12 ore în urmă
Primăria Recea implementează măsuri pentru siguranța traficului pe strada Primăriei - 13 ore în urmă
O femeie de 57 de ani a devenit mamă de gemeni la Baia Mare - 14 ore în urmă
Patru noi semafoare instalate în Baia Sprie - 16 ore în urmă
Visul unei locuințe în Dubai: Lux inaccesibil sau investiție posibilă? - 17 ore în urmă
Acțiune majoră împotriva rețelelor de falsificatori - 19 ore în urmă
După 18 ani de la integrarea în Uniunea Europeană, România a intrat în Schengen
Începând din noaptea de marți spre miercuri, de la ora 00.00, România este membru cu drepturi depline al Spațiului Schengen. Eliminarea controlului sistematic al documentelor de călătorie înseamnă că toate persoanele se vor bucura de dreptul la libera circulaţie, aşa cum este prevăzut în legislaţia Schengen, şi se vor putea deplasa către sau dinspre alte state membre Schengen fără a se mai opri la cabinele de control ale Poliţiei de Frontieră pentru verificarea documentelor de călătorie”, a declarat şeful Centrului de Informare şi Relaţii Publice al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, Alexandra Găvan. Aceasta menţionează că poliţiştii de frontieră vor face totuşi controale aleatorii şi inopinate în limita celor 30 de kilometri de la linia de frontieră către interior, împreună cu reprezentanţii Poliţiei, Jandarmeriei şi Serviciului Imigrări, având ca scop prevenirea şi combaterea faptelor ilegale. De aceea, este important ca cetăţenii români care călătoresc în ţări Schengen să ştie că trebuie să aibă asupra lor documentele de identitate valabile.
Statele membre Schengen sunt: Austria, Bulgaria, Belgia, Cehia, Croaţia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Regatul Ţărilor de Jos, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia, Ungaria, România, precum şi Elveţia, Islanda, Norvegia şi Liechtenstein, ultimele patru ţări nefiind şi membre ale Uniunii Europene.
Vămile care sunt desființate odată cu intrarea în Schengen
La frontiera româno-bulgară: 11 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier: Giurgiu, Vama Veche, Ostrov, Negru Vodă, Lipniţa, Dobromir, Bechet, Calafat, Călăraşi, Zimnicea şi Turnu Măgurele
3 cu specific feroviar: Giurgiu, Negru Vodă şi Calafat
7 cu specific portuar: Călăraşi, Olteniţa, Giurgiu, Zimnicea, Turnu Măgurele, Corabia şi Bechet
La frontiera româno-ungară: 12 puncte de trecere a frontierei cu specific rutier: Nădlac, Nădlac II, Turnu, Vărşand, Salonta, Borş, Borş II, Valea lui Mihai, Săcuieni, Petea, Urziceni şi Cenad
5 cu specific feroviar: Carei, Curtici, Salonta, Episcopia Bihor şi Valea lui Mihai
Pe Dunărea interioară: 2 cu specific portuar: Cernavodă şi Brăila
Germania, membră Schengen, prelungeşte controalele la frontiere şi după luna martie 2025, pentru maximum doi ani, ca urmare a creşterii tensiunilor legate de imigraţie şi de situaţia electorală tensionată.
Lăcrimioara ZOTA