Share
Amintiri din război cu Emilia Avram din Curtuiușu Mare, probabil singura femeie din Țara Chioarului care cânta la ceteră

Amintiri din război cu Emilia Avram din Curtuiușu Mare, probabil singura femeie din Țara Chioarului care cânta la ceteră

Emilia Avram (mămuca Emi) din Curtuiușu Mare a fost, probabil, singura femeie din Țara Chioarului care cânta la ceteră.

Cu ajutorul celor de la Centrul Culturii Tradiționale Maramureș aflăm de la dânsa o întâmplare din vremea războiului:

„Eram la casa bătrână, cu coptiii mici, gemini; n-am putut mere nicări cu ei. Bărbatu’ şi cu socru’ o fo’ ieşiţi cu vacile, din sus. O coborât nemţî di pă deal şi acoale la vecinu’ şi-o făcut ei cazarea lor, cu cai, cu căldările cu mâncare, tătă armata, numa’ o înnegrit acolo odoru’ cela: „Doamne, de or veni aci, ce m-oi face şi cum a hi?”

Aud zgomot mare cu cai, cum coboară şi cum bat. La vecini plin de nemţi, m-am înfricat. Gândesc, stau aci, nu mă duc nicări. Dacă Dumnezo m-a feri şi oi rămâne, bine, dacă nu, nu. Da’ pă mine să mă omoare întâie, eu nu vreau să văd cum îi omoară pă coptii întâie. O femeie şi-o fost adusă porcu’ la noi în coteţ. Că s-o temut că i l-a împuşca şi l-o adus mai lăturé din drumu’ principal.

Să apropie un neamț mare. O tăt cerut de la mine un vas să-şi facă tocană. Io n-am ştiut că ce zâce, că o cerut în limba lui. Luaţi ce vreţi, numa’ mă lăsaţi în pace şi i-am arătat de unde să ia. Când o ieşit din casă neamţu’, o văzut un laboş de hier, cu tocană, cum o fo’ făcută soacră-mea dimineaţă să prândzâm. Şî când l-o văzut, acela i l-o trebuit şi o luat laboşu.’
Api io l-am temat la leagăn, erau amândoi coptiii în leagăn, prunc şi fată. Am făcut cu mâna şi m-am cântat. Că n-am putut fi cu voie bună. El atunci o făcut: „tata căput?”. Asta am înţăles-o io, că căput îi mort. Io am zâs căput, da’ nu era, că era dus cu vacile. Şi mnică nu mi-o făcut.

O vinit altu’ după el şi s-o băgat în coteţu’ unde o fo’ porcu’. Am văzut că să apleacă la cizmă şi scoate un cuţât mare și taie porcu’. Şi s-o dus la altă casă, o făcut prânzuieli, o fript porcu’ şi l-o mâncat. Şi biata femeie văduvă o rămas fără porc”, scrie Corina Isabella Csiszár.

Foto – Florin Avram


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu