KALMÁR ZOLTÁN: Toți pasionații de fotografie se întorc în locurile care i-au inspirat - 6 ore în urmă
Concursul ,,Flori cu șnur de mărțișor” și-a desemnat câștigătorii - 10 ore în urmă
O elevă de la Liceul Teoretic „Bogdan-Vodă” Vișeu de Sus, cel mai mare punctaj din Maramureș la faza județeană a Olimpiadei de Biologie - 10 ore în urmă
În comuna Fărcașa au demarat lucrările de modernizare a infrastructurii de iluminat public stradal - 11 ore în urmă
Horitoarea Floarea Ciuc din Breb a trecut la cele veșnice - 11 ore în urmă
Consultantul lui Călin Georgescu şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale - 14 ore în urmă
Teofil Vlad, a cucerit cele mai înalte vârfuri de pe fiecare continent - 14 ore în urmă
Sportivi din cadrul Clubului Martial Arts Dojo Baia Mare, pe podium la Campionatul Național de Taekwon-do ITF - 15 ore în urmă
Eclipsa totală de Lună din 14 martie – un spectacol ceresc impresionant - 15 ore în urmă
La Muzeul Satului Baia Mare a debutat proiectul „Plantează o FLOARE, sădește un POM, fă-ți datoria de om”, alături de grupa mare C de la Grădinița cu Program Prelungit Târgu Lăpuș - 15 ore în urmă
Elevii sunt invitați să se înscrie la Concursul Eparhial artistic „Mihai Eminescu – poet român al rugăciunii și meditației”
Cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Iustin, Episcopul Maramureșului și Sătmarului, în contextul anului 2022 în Patriarhia Română ca „Anul omagial al rugăciunii în viaţa Bisericii şi a creştinului”, Sectorul Cultural și Comunicații media-online, împreună cu Sectorul Teologic-Educațional din cadrul Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” din Baia Mare și Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, lansează Concursul Eparhial artistic intitulat „Mihai Eminescu – poet român al rugăciunii și meditației”.
De asemenea, acest Proiect-Concurs Eparhial se va desfășura și în cadrul Liceului Teologic Ortodox Român „Nicolae Steinhardt” din Municipiul Satu Mare.
Activitatea este prilejuită de Ziua Culturii Naționale – 15 ianuarie, cu scopul de a promova cultura și opera poetului Mihai Eminescu în rândul elevilor și cadrelor didactice din eparhie, care își desfășoară activitatea în învățământul preuniversitar, profesori de limba și literatura română, profesori de religie etc.
La concurs se pot înscrie elevi din clasele I-XII, înregistrând în format audio-video o poezie (sau câteva strofe) cu caracter religios din opera eminesciană de exemplu, „Rugăciune”) sau prin interpretarea unei cântări specifice în memoria marelui nostru poet național (de exemplu, „Eminescu”).
Înscrierea elevilor se poate face până la data de 20 ianuarie 2022, la adresa de email: sectormediaonline@gmail.com cu specificația „Înscriere Concurs ZCN 2022”, cu următoarele date: numele și prenumele elevului, școala de proveniență, profesorul îndrumător și titlul poeziei / cântării.
„În urma primirii materialelor pe adresa noastră de email se va realiza o departajare a elevilor înscriși, după un anumit punctaj stabilit de o comisie de specialitate, pe următoarele categorii: clasele I-IV, clasele V-VIII și clasele IX-XII.
Se vor avea în vedere mai multe aspecte: discursul liric, interpretarea, dicția ș.a unde elevii își pot dezvolta creativitatea artistică specifică genului literar.
Elevii care se vor remarca în mod deosebit vor fi evidențiați și li se vor conferi Distincția Culturală Eparhială „Ordinul N. Steinhardt”. Toți elevii înscriși vor primi diplome de participare, iar profesorii îndrumători vor primi adeverințe care vor putea fi folosite la dosarul personal, expediate în format electronic.
Rezultatele se vor comunica ulterior prin intermediul paginii oficiale de Facebook a Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului” – informează Arhid. Prof. Drd. Adrian Dobreanu.