Horațiu Potra, mesaj radical pentru militari - 8 ore în urmă
Maramureșenii pot investi în siguranță: Titlurile de stat TEZAUR disponibile și online - 9 ore în urmă
Tinerii maramureșeni talentați se pot înscrie la Festivalul-concurs de interpretare vocală a cântecului popular „Care om horește mândru” - 10 ore în urmă
Iuliana Tudor, alături de maramureșeni în cadrul Spectacolului Aniversar al Ansamblului Folcloric Național „Transilvania” - 10 ore în urmă
MaraMedica 2025: Medicină, Tehnologie și Inovație la Baia Mare - 12 ore în urmă
Proiectul „Plantează o FLOARE, sădește un POM, fă-ți datoria de om” continuă și în acest an la Muzeul Satului Baia Mare - 13 ore în urmă
20 de copii din cadrul Cercului de Pictură Borșa-Vișeu de Sus vor fi prezenți la Gala Națională (lll) „România ești Tu”, unde vor fi și premiați pentru talent în arta picturii - 13 ore în urmă
La Centrul Cultural Pastoral din Sighetu Marmației puteți admira lucrările pictorului și scriitorului basarabean Leonid Popescu - 14 ore în urmă
Au început înscrierile pentru cea de-a XXV-a ediție a Festivalului de cântec francofon «Chants, sons sur scène – Qualif’ 2025» - 14 ore în urmă
Petre Dulfu – un maestru al literaturii populare - 16 ore în urmă
Everybody Knows, cel mai nou proiect artistic din Maramureș; Care sunt planurile membrilor formației
Un nou proiect muzical, demarat de artiști din Maramureș, a apărut în peisajul băimărean. Everybody Knows este numele său și este alcătuit din opt artiști, cu toții cunoscuți prin proiecte proprii, care și-au unit forțele și speră să facă senzație.
Concret, compoziția trupei Everybody Knows este: Nora Deneș – voce, clape, vioară, Csaba Bonis – tobe, Adi Dunca – bas, Zoli Konyicska – chitară, Ovidiu Busueoc – clape, Lori Szekely – chitară, Alexia Florescu – backing vocals, Anakin Deneș – backing vocals.
”Luați separat, nu suntem deloc o noutate pe piața muzicală băimareană… Ca ansamblu, ne-am adunat în ideea de a face o trupă cu specificul anilor ’80, muzica scrisă între anii 1979-1990! Stilurile sunt rock, pop, synth, tot ce au dat anii 80 mai bun pentru istoria muzicii universale! Amintim: Queen, Michael Jackson, Madonna, Depeche Mode, Whitesnake, Elton John, Tina Turner, Survivor, AC/DC, Europe și muuuulți alții! Ne axăm pe cele mai faine hituri ale anilor ’80!”, arată vocea trupei, Nora Deneș, pentru DirectMM.ro.
Prima reprezentație publică a avut loc în 8 decembrie, la spectacolul caritabil ”Prieteni cuvântători cântă pentru prieteni necuvântători”, aceasta fiind, în prezent, cel mai frumos moment împărtășit împreună, pe scenă. ”Cu toate că avem diferite meserii, (3 dintre noi facem muzică din pură pasiune și curiozitate), clar Iubirea pentru aceasta Artă ne unește și ne mobilizează! Unii dintre noi cântăm atât solo, cât și în alte formule unde suntem solicitați, alte genuri și alte perioade muzicale, dar aici, în trupa Everybody Knows, este vorba doar de anii ’80! Dorim să explorăm această bogată perioadă muzicală cu asiduitatea unui elev silitor! Avem sala de repetiție la dispoziție, instrumente bune, voie bună, dorință arzătoare și răbdare să căutăm tonurile vintage caracteristice anilor ’80! Nemaivorbind de vârstele apropiate, cu mici excepții, all in all, interesul clar și dragostea pentru anii ’80 sunt liantele care ne adună la sala de repetiție!”, mai arată Nora Deneș.
În prezent, trupa Everybody Knows ”trage tare”, pentru a-și identifica un repertoriu cât mai bogat și reprezentativ, astfel că 2024 se arată a fi unul înțesat cu multă muncă. Iar așa, ca un hint, cel mai probabil, rock-ul va fi la putere în playlist-ul formației. ”Din câte am observat la repetiții, piesele rock sunt cele savurate de toata gașca… Acolo ne putem dezlănțui și uita de grijile cotidiene! Planurile noastre sunt evenimentele și compozițiile originale în stilul anilor ’80! Deocamdată tragem tare să ne punem pe picioare repertoriul, ca să putem defila onorabil! Am creat cont de Facebook: Everybody knows, am creat cont de Youtube: Everybody Knows (@EveryKnowsOfficial), unde am încărcat tot concertul nostru din 8 decembrie 2023, ca să vă puteți bucura de performanța noastră!”, mai arată Nora Deneș.
Multe performanțe le dorim!
C.Ț.