Maramureșul este încă locul în care tradițiile și obiceiurile se păstrează, în care localnicii sunt omenoși și cu frică de Dumnezeu, iar portul popular este purtat cu mândrie ori de câte ori se ivește ocazia. Ne putem bucura încă de bătrânii satului, de meșteșugurile lor, de viața simplă, de gustul mâncării adevărate.
Odată cu apariția diverselor rețele de socializare, această viață autentică este prezentată și în mediul online, impactul fiind unul pozitiv. Pe mulți îi face să își amintească de copilărie, de persoanele dragi, iar celor aflați departe de casă le mai alină dorul.
Mirela Ioniță este o tânără cu rădăcini în Țara Lăpușului, Maramureș, iar de la o vârstă fragedă a avut parte de viața pe care am descris-o mai sus. Acum, chiar dacă nu locuiește permanent pe plaiurile maramureșene, se bucură să împartă cu alții, chiar și virtual, frumoasele locuri în care a copilărit.
Recent i-am descoperit blogul și pagina de Facebook – Fată de Maramu’ – și am invitat-o la dialog.
DirectMM: Cum vă numiți, câți ani aveți și unde locuiți?
Fată de Maramu’: Numele meu este Mirela Ioniță, am 26 de ani, iar în acest moment locuiesc în Cluj-Napoca. Am avut bucuria și șansa să ajung în multe zone din țara noastră, tatăl meu fiind din Oltenia, mama din Maramureș, primii ani de școală făcându-i la Hunedoara, iar facultatea am ales să o fac la Sibiu, unde am și locuit timp 6 ani. Cu toate acestea, viața m-a adus întotdeauna mai aproape de locul copilăriei, locul sufletului meu, un sătuc de munte din județul Maramureș.
Am citit că ați copilărit la țară la bunici primii 7 ani din viață. Cum a fost, ce amintiri aveți de atunci?
Printre lucrurile pentru care le mulțumesc părinților mei se numără și decizia de a mă aduce la vârsta de 1 an și 8 luni la bunicii din partea mamei din Larga, județul Maramureș. Am avut ocazia să trăiesc o copilărie nemaipomenită, o copilărie care a devenit și baza mea ca adult.
Despre anii copilăriei am povestit tuturor, iar de fiecare dată mă cuprinde o emoție și o nostalgie pentru toate acele momente. Îmi amintesc că eram un copil rușinos, dar aveam caracterul meu, ce-i drept, iar bunica (mama Cătălină, cum îi spuneam eu) a știut cel mai bine asta, Dumnezeu să o odihnească.
Aș putea scrie foi întregi cu amintirile din copilărie, dar o să las aici câteva. Mergeam cu bunicii și verișorii mei la fân, la săpat de cartofi și mălai; îmi amintesc că de cele mai multe ori mă rugam de bunica să mă lase să merg cu ceilalți copii mai mari cu vitele la ciurdă și să vină cu mine după hribe, aceste două lucruri erau bucuria mea pe atunci; abia așteptam să ne vină rândul la oi, să pot merge și eu cu unchiul meu să dorm în colibă și să dau oile în strungă. Îmi amintesc de zilele când, împreună cu ceilalți copii de vârsta mea, ne jucam hoții și vardiștii și ne făceam pistoale din lemn; de numeroasele julituri în genunchi de la atâta alergat, de iernile cu sacul, de bunătățile simple de atunci (pita în ou, pâine cu ulei și zahăr, apă cu gem, câte și mai câte).
Îi mulțumesc Lui Dumnezeu că am avut o copilărie simplă, la țară, dar unde am învățat ce contează cu adevărat în viață. Ca să confirm cele de mai sus despre copilăria mea și cât de drag îmi era locul în care am crescut, las aici amintirea mea preferată, și anume: momentul în care mă întorceam în Larga în vacanța de vară și, nerăbdătoare, din sat de la biserică o luam pe jos până acasă și salutam fiecare vecin în parte.
Cum și când a luat naștere proiectul „Fată de Maramu’”?
Fată de Maramu s-a născut dintr-o rețetă neașteptată, cum îmi place mie să spun.
Dar, să o luăm cu începutul! După anii de școală petrecuți la Hunedoara, am ales să merg la facultate în Sibiu. Și pentru că Dumnezeu are planului Lui cu fiecare, a fost nevoie de câteva ingrediente pentru a ajunge aici: anul III de facultate, un proiect de Crăciun, o profesoară și următoarele cuvinte (mai mult sau mai puțin): „Ar trebui să continui să scrii, proiectul ăsta a arătat că ai talent în acest sens”. Acestea sunt ingredientele care au dus la fata de Maramu’.
La început, m-am îndoit de acest talent și scriam poezii pe care le țineam numai pentru mine. Ușor, ușor, am început să postez pe pagina mea de social media, să fac fotografii și să scriu despre locuri și oameni.
De unde a pornit ideea și care e scopul lui?
Pentru că lucrurile au crescut într-un mod natural și frumos, am hotărât că e timpul să am locul meu în care să pun poveștile despre satul copilăriei și oamenii din el, despre vechi și nou, despre bătrânii noștri dragi. Astăzi, am zestrea mea cum îmi place să-I spun, o parte din mine pe care o pun în văzul tuturor, www.fatademaramu.ro.
Ce știu sigur este că Fată de Maramu’ s-a născut din iubirea pentru satul și amintirile copilăriei, din iubirea pentru oameni, pentru locuri și povești vechi. S-a născut mai ales din iubirea pentru emoție și, cel mai important, din bucuria de a oferi oamenilor un moment de respiro prin cuvinte, în orice formă.
Ce postați de obicei pe pagina de Facebook? Pe lângă aceasta aveți și blog pe care publicați diverse povestioare din sat, despre oameni. Am văzut, de asemenea, că sunteți pasionată de fotografie și poezie. De unde vă inspirați? Când ați descoperit această pasiune?
Articolele despre poveștile de viață ale bătrânilor din satul meu, poeziile, momentele și locurile pe care le surprind în fotografii, micile ritualuri din viața satului, mâncărurile tradiționale maramureșene, pe toate le postez pe rețele mele de socializare: Facebook și Instagram, dar și pe www.fatademaramu.ro.
Pasiunea pentru fotografie a apărut mai târziu, în momentul în care am realizat cât de importante sunt clipele alături de cei dragi și cât de mult contează să păstrăm cumva amintirile legate de aceștia. Îmi place să fotografiez case vechi și să spun povestea lor, mi se pare că este un mod de a-i aprecia pe cei care nu mai sunt printre noi.
Pentru mine, poezia și fotografia sunt în stransă legătură, deoarece mi se întâmplă de multe ori să văd un un loc, un obiect, o persoană si automat să îmi apară un vers sau mai multe în minte. Din acest motiv, am și ales pentru site o rubrică aparte, intitulată fotopoezie.
Cum vi se pare Larga acum? S-a schimbat din copilărie? Se mai păstrează portul, tradițiile și obiceiurile?
Schimbările apar inevitabil, însă pentru mine rămâne același loc liniștit, cu oameni blânzi și dragoste de Dumnezeu. Sunt bucuroasă să văd că învățăturile și tradițiile păstrate de bunici, părinți au fost transmise mai departe tinerilor, dar mai ales că aceștia din urmă au dragoste și respect față de portul popular, de obiceiuri.
Larga este un sătuc mic, dar în comuna și satele mai mari de pe lângă, se mai realizează tot felul de evenimente și jocuri la șură. Să văd la astfel de evenimente tot mai mulți tineri, veniți din Larga, satele vecine și chiar și de mai departe, îmi confirmă că rădăcinile noastre sunt bine împământenite, iar valorile dobândite se vor transmite mai departe și generațiilor viitoare.
Mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce am realizat până acum și pentru tot ce îmi va permite să realizez pe viitor, pentru oamenii din cale, pentru bunicii și părinții noștri și pentru tot ce ne-au învățat. Am înțeles că, în final, doar asta contează.
Vă mulțumesc și dumneavoastră pentru ce faceți, pentru poveștile pe care le transmiteți mai departe și pentru implicare.
Îi mulțumim și noi acestei tinere deosebite pentru amabilitate și răspunsurile oferite și îi dorim multă inspirație în continuare! Mai jos, puteți admira câteva fotografii realizate de Mirela. Sunt foarte expresive!
Lavinia-Codruța HERMAN
