MaraMedica 2025: Medicină, Tehnologie și Inovație la Baia Mare - 37 minute în urmă
Proiectul „Plantează o FLOARE, sădește un POM, fă-ți datoria de om” continuă și în acest an la Muzeul Satului Baia Mare - 2 ore în urmă
20 de copii din cadrul Cercului de Pictură Borșa-Vișeu de Sus vor fi prezenți la Gala Națională (lll) „România ești Tu”, unde vor fi și premiați pentru talent în arta picturii - 2 ore în urmă
La Centrul Cultural Pastoral din Sighetu Marmației puteți admira lucrările pictorului și scriitorului basarabean Leonid Popescu - 2 ore în urmă
Au început înscrierile pentru cea de-a XXV-a ediție a Festivalului de cântec francofon «Chants, sons sur scène – Qualif’ 2025» - 3 ore în urmă
Petre Dulfu – un maestru al literaturii populare - 5 ore în urmă
În curtea Catedralei Episcopale a avut loc prima întâlnire din cadrul programului catehetic „Învierea Domnului pe înțelesul copiilor” - 5 ore în urmă
Programul liturgic al ierarhilor în a două săptămână din Postul Mare - 5 ore în urmă
Colonia Pictorilor din Baia Mare, o alternativă potrivită pentru activitățile din cadrul programului Școala Altfel / Săptămâna Verde - 6 ore în urmă
APIA Maramureș organizează concurs pentru ocuparea a două posturi - 6 ore în urmă
Iarnă cu multă bucurie: Iar în Maramureș în orașul Cavnic are loc sărbătoarea tradițională a săniei cu volan! Serbările Lenkerului, în 19 februarie, ediția 17!
Iarnă cu multă bucurie: Iar în Maramureș în orașul Cavnic are loc sărbătoarea tradițională a săniei cu volan! Serbările Lenkerului, în 19 februarie, ediția 17!
După o pauză de un an, în care acțiunea nu s-a organizat din cauza restricțiilor aferente pandemiei de COVID-19, iată că unul dintre cele mai așteptate evenimente de iarnă din Maramureș revine în forță.
„Centrul Cultural Turistic și Sportiv „Pintea Viteazul” Cavnic organizează sâmbătă, 19 februarie, ora 10:00, „Serbările Lenkerului” ediția a XVII-a 2022. Locul de desfășurare este DJ 109 F – drumul spre Băiuț. Vă așteptăm cu drag in număr cât mai mare”, arată reprezentanții Centrului Cultural Turistic Sportiv Cavnic.
„Lenkerul este o sanie cu volan care a apărut la Cavnic, fiind ceva specific locului. Volanul lenkerului ajută în luarea virajelor ușoare fără a mai fi nevoie de ajutorul picioarelor; traseele lungi (de kilometri buni) sunt deliciul tinerilor dar și al adultilor. Derdelușul trebuie să fie bine bătut pentru a nu se afunda tălpile. Nu cred că există cavnicar care să nu aiba lenker, modalitate de distracție în anotimpul alb. Primul lenker a fost construit în 1930 de către germanul Nicolae Blaueinstein și tot acest neamț i-a dat și numele. În germană cuvîntul «lenker» înseamnă «cârmuitor». De fapt, sania cu volan s-a „născut” din nevoia căvnicarilor de a avea un mijloc de transport pe timp de iarnă. Mai precis, cei care locuiau în partea de sus a orașului au căutat metode mai simple și mai sigure să ajungă în centrul localității, iar sania cu volan s-a dovedit soluția ideală. Dacă zăpada este bine bătătorită, viteza lenkerului crește direct proporțional cu greutatea transportată”, arată reprezentanții Primăriei Cavnic.
C.Ț.