Ora de religie în școli: Noua metodologie care ar putea schimba viitorul educației religioase - 28 minute în urmă
Editorialul de miercuri: O copilărie în plin comunism (I) - 2 ore în urmă
Au fost desemnați cei mai buni sportivi ai anului 2024: David Popovici și Simona Radiș - 2 ore în urmă
De Ziua Internațională a Poeziei: “Pietre care vorbesc…Pietre care cântă” la Muzeul de Mineralogie Baia Mare - 2 ore în urmă
Marcel Mureșan: O călătorie între certitudine și îndoială - 2 ore în urmă
Misterul morții lui Gheorghe Gheorghiu-Dej – eliminare discretă a serviciilor secrete sovietice? - 3 ore în urmă
„Marș pentru viață” organizat în Vișeu de Sus - 5 ore în urmă
Premiu internațional prestigios pentru un produs al unei companii băimărene - 5 ore în urmă
De ce a ascuns Iohannis cheltuielile pentru zborurile private? - 6 ore în urmă
La Rohia se va desfășura cea de-a XII-a ediție Festivalului de Pricesne „Mănăstirea Sf. Ana Rohia – Oază de Spiritualitate” - 6 ore în urmă
În contextul pandemiei: Protecția Consumatorului propune plafonarea prețurilor la alimentele de bază
În contextul pandemiei declanșate de noul coronavirus și a decretării stării de urgență pe întreg teritoriul României, există o creștere substanțială a cererii pentru anumite produse comercializate pe piață, în condițiile în care oferta este în limite normale sau chiar mai redusă decât în mod uzual.
Având în vedere această stare de fapt, și pentru a preveni anumite comportamente comerciale incorecte, sau chiar ilegale, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) propune, pe o perioadă determinată, plafonarea prețurilor produselor de strictă necesitate care fac parte din coșul minim de consum lunar – așa cum este el definit de lege – , în scopul protejării cetățenilor în fața unor posibile creșteri bruște și substanțiale de prețuri. În egală măsură, în magazinele de retail se impune aplicarea unor limite rezonabile privind cantitățile din același produs vândute unei singure persoane, pentru a permite accesul tuturor consumatorilor la respectivul produs și pentru a preveni eventuale sincope în aprovizionare.
„Totodată, ANPC îi încurajează pe consumatori să sesizeze, mai ales în această perioadă, toate situațiile neconforme sau practicile comerciale incorecte pe care le constată în magazine, inclusiv eventuale neconcordanțe între prețul unui produs la raft și cel facturat la casa de marcat, sau inadvertențe între prețul unui produs aflat la promoție și cel de referință, precum și altele asemenea, în scopul prevenirii oricăror derapaje care pot interveni în actul comercial într-o perioada de criză. ANPC îi asigură pe toți cetățenii că veghează atent la corectitudinea pieței, dispunând de echipe de intervenție suplimentare pentru prevenirea oricăror acțiuni care ar încălca drepturile sau ar periclita sănătatea consumatorilor” – au arătat oficialii ANPC.