Share
În Târgu Lăpuș se va desfășura cea de-a VIII-a ediție a Festivalului de Pricesne „Lumină din Lumină”

În Târgu Lăpuș se va desfășura cea de-a VIII-a ediție a Festivalului de Pricesne „Lumină din Lumină”

Duminică, 6 aprilie, de la ora 17.00, Casa de Cultură „Vasile Grigore Latiș” din Târgu Lăpuș va găzdui cea de-a VIII-a ediție a Festivalului de Pricesne „Lumină din Lumină”.

„În taina serii, când glasurile se înalță spre cer, vă invităm să ne fiți alături la Festivalul de pricesne „Lumină din Lumină” – ediția a VIII-a, un eveniment de suflet organizat de Primăria Orașului Târgu Lăpuș și Casa de Cultură „Vasile Grigore Latiș”.

Pe 6 aprilie 2025, de la ora 17:00, la Casa de Cultură „Vasile Grigore Latiș”, coruri și artiști de seamă vor da glas credinței, împletind armonii ce vor atinge inimile tuturor celor prezenți.

Vor răsuna pricesne din glasurile curate ale corurilor, de la cei mai mici până la cei cu harul cântecului purtat prin generații. Vocile se vor uni într-un singur mesaj – un omagiu adus luminii divine, în prag de sărbătoare.

Vă așteptăm să pășim împreună pe acest drum al cântecului și al credinței, într-o seară de neuitat, sub semnul harului și al iubirii.

Veniți cu inima deschisă! Lăsați-vă purtați de muzică, de emoție, de lumină”, este invitația organizatorilor.

Pe scenă vor urca:

  • Corul „Armonia” al Bisericii „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril” Târgu Lăpuș – dirijor Viorel Danciu;
  • Corul Bisericii Penticostale „Betel” Târgu Lăpuș – dirijor Ioan Nechita;
  • Corul „Anastasis” de la Liceul Teoretic „Petru Rareș Târgu Lăpuș” – prof. coordonator Rodica Vele;
  • Corul „Buburuzele Vesele” de la Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” Târgu Lăpuș – prof. coordonator Cristina Elena Stan;
  • Corul Bisericii „Schimbarea la Față” Răzoare – dirijor preot Cristian Pop;
  • Corul Bărbătesc din Finteuș – dirijor prof. Andrei Dragoș;
  • Rafila Bărbos și Mircea Patovan;
  • Ansamblul Casei de Cultură „Vasile Grigore Latiș”.

Foto arhivă (Sursa – Centrul de Informare Turistică Târgu Lăpuș)


Acum poți urmări știrile DirectMM și pe Google News.



Lasă un comentariu