MaraMedica 2025: Medicină, Tehnologie și Inovație la Baia Mare - 1 oră în urmă
Proiectul „Plantează o FLOARE, sădește un POM, fă-ți datoria de om” continuă și în acest an la Muzeul Satului Baia Mare - 2 ore în urmă
20 de copii din cadrul Cercului de Pictură Borșa-Vișeu de Sus vor fi prezenți la Gala Națională (lll) „România ești Tu”, unde vor fi și premiați pentru talent în arta picturii - 2 ore în urmă
La Centrul Cultural Pastoral din Sighetu Marmației puteți admira lucrările pictorului și scriitorului basarabean Leonid Popescu - 3 ore în urmă
Au început înscrierile pentru cea de-a XXV-a ediție a Festivalului de cântec francofon «Chants, sons sur scène – Qualif’ 2025» - 3 ore în urmă
Petre Dulfu – un maestru al literaturii populare - 5 ore în urmă
În curtea Catedralei Episcopale a avut loc prima întâlnire din cadrul programului catehetic „Învierea Domnului pe înțelesul copiilor” - 6 ore în urmă
Programul liturgic al ierarhilor în a două săptămână din Postul Mare - 6 ore în urmă
Colonia Pictorilor din Baia Mare, o alternativă potrivită pentru activitățile din cadrul programului Școala Altfel / Săptămâna Verde - 6 ore în urmă
APIA Maramureș organizează concurs pentru ocuparea a două posturi - 6 ore în urmă
Începând din 7 mai: Tăuții Măgherăuș a devenit stațiune turistică de interes local; Ce înseamnă, concret, asta
Veste bună pentru orașul maramureșean Tăuții Măgherăuș. Începând cu ziua de 7 mai, a primit titulatura de stațiune turistică de interes local.
Guvernul României, la inițiativa Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, a adoptat joi, 7 mai 2020, Hotărârea pentru aprobarea atestării unor localități sau părți din localități, ca stațiuni turistice de interes național, respectiv local și pentru modificarea anexei nr. 1 și anexei nr. 5 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008 pentru aprobarea normelor și criteriilor de atestare a stațiunilor turistice.
„În urma verificării îndeplinirii criteriilor legale, la solicitarea autorităților administrației publice locale, localitățile Tășnad (jud. Satu Mare), Lacu Sărat (jud. Brăila), cât și Zona Turistică Centrul Istoric – Coridorul Crișul Repede (Municipiul Oradea, jud. Bihor) și Zona Turistică Borlova – Muntele Mic (Comuna Turnu Ruieni, jud. Caraș-Severin) au fost atestate ca stațiuni turistice de interes național. Totodată, având în vedere potențialul turistic, dar și resursele naturale și antropice, localitățile Tăuții Măgherăuș (jud. Maramureș), Vama (jud. Satu Mare), Ocnele Mari (jud. Vâlcea), Peștișani (jud. Gorj), Jucu (jud. Cluj) au fost atestate ca stațiuni turistice de interes local.
Pe termen lung și mediu, atestarea localităților mai sus menționate ca stațiuni turistice de interes național, respectiv local, va crea un impact socio-economic pozitiv. Acestea vor putea fi promovate cu noul statut și astfel vor avea şanse mai mari ȋn atragerea de finanţări nerambursabile. Spre exemplu, investitorii ar putea accesa finanţări structurale europene pentru construirea de structuri de primire turistice, fapt ce va contribui la creşterea numărului turiştilor de pe piaţa internă şi externă. De asemenea, avȃnd ȋn vedere efectul multiplicator al turismului ȋn sectoarele economice conexe, precum transporturile, construcțiile, agricultura, artizanatul și comerțul cu amănuntul, realizarea unor proiecte de dezvoltare a turismului ȋn localităţile atestate staţiuni turistice vor genera efecte benefice pentru dezvoltarea economică şi creşterea calităţii vieţii a rezidenţilor acestor zone” – au informat reprezentații Ministerului Economiei.
Totodată, pentru a sprijini dezvoltarea localităților care au potențial turistic ridicat și dispun de resurse turistice, dar sunt situate în zone montane cu relief neuniform sau cuprind arii protejate în care nu se poate interveni, au fost completate criteriile de atestare a stațiunilor turistice prevăzute în Anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 852/2008, în sensul permiterii sistemelor individuale de colectare și epurare, care asigură același nivel de protecție ca și sistemele centralizate de canalizare și epurare. Până la acest moment, în România sunt atestate 51 de stațiuni turistice de interes național și 77 de interes local. În Maramureș, titulaturi specifice au Vișeu de Sus, Borșa, Ocna Șugatag, Bârsana, Botiza, Oncești, Moisei, respectiv zona Șuior – Baia-Sprie.
C.Ț.