La Catedrala Episcopală din Baia Mare va avea loc procesiunea tradițională de Florii - 1 oră în urmă
Casa din Piața Gorki – proză de Marian Ilea (XI) - 2 ore în urmă
Sâmbăta lui Lazăr – ultima zi din Post în care se fac pomeniri pentru cei adormiţi - 4 ore în urmă
În Baia Mare s-a deschis Târgul de Florii – meșteri și meșteșuguri tradiționale maramureșene - 5 ore în urmă
Apel emoționant pentru un erou al muntelui - 6 ore în urmă
Investiția care poate salva România de la dezastrul ecologic - 6 ore în urmă
Băimăreanca Melisa Covaci a evoluat pe scena „Românii au talent” - 6 ore în urmă
Inconștiență în familie: părinți pasivi, copil șofer - 6 ore în urmă
Patrick Mureșan a obținut un rezultat deosebit la Olimpiada Națională de Interpretare Instrumentală, Vocală și Studii Teoretice Muzicale - 7 ore în urmă
Semafoare cu patru culori? Nu e glumă - 7 ore în urmă
Inedit: Primul zbor transatlantic din istorie efectuat fără escală la Aeroportul Internațional Maramureș. Aeronava Bombardier a venit tocmai din Florida (FOTO)
Zilele trecute, a avut loc o premieră la Aeroportul Internațional Maramureș. Pentru prima dată, o aeronavă a efectuat un zbor transatlantic fără escală, aterizând pe aerogara maramureșeană.
Anunțul a fost făcut pe pagina de socializare Maramureș Airport – Enthusiasts and Spotters, care este o pagină de Facebook cu știri si discuții despre Aeroportului Internațional Maramureș.
„14 mai 2021: Primul zbor transatlantic din istorie (!!!!!) efectuat fără escală la Aeroportul Internațional Maramureș. A decolat din Boca Raton, Florida și a aterizat la ora 11:18. Este vorba de un zbor necomercial privat efectuat cu o aeronavă Bombardier Global 6000, înmatriculată N152QS de 45 de tone!”, este anunțul de pe Maramureș Airport.
“Aeroportul Internațional Maramureș (până la data de 1 ianuarie 2008 a purtat numele Aeroportul Baia Mare, iar până la 1 mai 2017 – Aeroportul Internațional Baia Mare) a fost înființat pe actualul amplasament în anul 1964, când a început construcția pistei betonate. Se menționează că prima aterizare a unui avion pe aceste meleaguri a avut loc în anul 1929, la bordul acelui avion aparținând Flotilei de Aviație de Gardă Someșeni-Cluj, aflându-se Regina Maria.
Începând cu anul 1966, aeronavele scurt și mediu curierat, au operat pe pista betonată având lungimea de 1400 m. Între noiembrie 1977 și iunie 1979, pista betonată a fost prelungită până la actuala lungime de 1800 m și lățime de 30 m (plus acostamente de beton de 7,5 m de fiecare parte a pistei). Aeroportul Baia Mare are în prezent statut de regie autonomă cu specific deosebit, subordonată Consiliului Județean Maramureș. Este situat în raza comunei Tăuții Măgherăuș, la 10 km de centrul orașului Baia Mare, poziția sa geografică, raportată la centrul pistei este de 23° 28′ 04” longitudine estică, 47° 39′ 30” latitudine nordică, la 180 m deasupra nivelului mării”, conform descrierii postate de sursa menționată anterior.
C.Ț.