Cum vor fi calculate bursele școlare pentru anul școlar 2025-2026 - 10 ore în urmă
Ateliere practice de literație pentru educatorii și învățătorii din Maramureș - 11 ore în urmă
Bilete de avion mai ieftine cu 60%, în luna ianuarie - 11 ore în urmă
Simpozionul „Mihai Eminescu și vocația enciclopedismului”, la Biblioteca „Petre Dulfu” - 15 ore în urmă
Personalități maramureșene de ieri și de azi, născute în luna ianuarie-TEREZIA FILIP - 16 ore în urmă
Fără vize pentru SUA, din 31 martie 2025 - 1 zi în urmă
Marea aliniere a planetelor, fenomen astronomic rar la începutul anului 2025 - 1 zi în urmă
Huberta – proză scurtă de Marian Ilea (I) - 2 zile în urmă
Încă o zi liberă pentru bugetari, în 2025 - 2 zile în urmă
Duminică seară, de vizionat „Pictorul de pancarte” de Marian Ilea, la Teatrul Ararat - 2 zile în urmă
Intervenție tardivă în Pasul Gutâi: Administratorul sectorului de DN 18, sancționat de polițiștii rutieri maramureșeni
Ninsoarea abundentă a generat noi neplăceri pentru conducătorii auto care au tranzitat Pasul Gutâi. Un autocamion a rămas blocat în nămeți, fapt care a generat coloane de-o parte și de alta a pasului montan, pe DN 18.
La orele serii, două echipaje ale poliției rutiere acționează în Pasul Gutâi pentru fluidizarea traficului îngreunat din cauza zăpezii abundente căzute în ultimele ore și a unui autocamion blocat în trafic.
„Polițiștii rutieri au sancționat contravențional administratorul drumului pentru intervenția tardivă cu mijloacele de deszapezire. Traficul rutier nu a fost oprit, dar se circulă în condiții de iarnă. Rugăm conducătorii auto să respecte indicațiile polițiștilor rutieri și să nu pornească la drum având autoturismele neechipate corespunzător”, au anunțat reprezentanții IPJ Maramureș.
Conform reprezentanților Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, valoarea sancțiunii contravenționale a fost de 10.150 lei. Reamintim faptul că, în urmă cu cinci zile, s-au aplicat, la fel, alte cinci amenzi administratorilor de șosele din Maramureș, pe DJ 186 la Strâmtura, pe DN 19 în Pasul Huta și alte trei pe DN 18, în zona orașului Borșa. Anterior, la ninsoarea de acum două săptămâni, a fost aplicat și un avertisment în Baia Mare.
DirectMM.ro
1 Comentariu în această postare
Justitiar
Noa! Iarna nu i ca vara! Numa sa astepti ploaia sa topeasca omătul nu i rand !