Dragoș Toma de la Colegiul de Arte Baia Mare, rezultate remarcabile la concursurile naționale și internaționale - 6 ore în urmă
Performanță remarcabilă pentru CCF al Universității de Nord Baia Mare - 7 ore în urmă
Complot împotriva României? Șase persoane reținute de DIICOT pentru trădare, unul dintre ei fiind maramureșean - 9 ore în urmă
Preoții din Protopopiatul Chioar, alături de părintele protopop Coza Ciprian, au inițiat o acțiune de donare de sânge - 10 ore în urmă
EU și EUL (foileton 1) - 10 ore în urmă
Îndrăgita artistă Rafila Bărbos își serbează ziua de naștere - 10 ore în urmă
Maratonul olimpiadelor școlare 2025: peste 20 de competiții județene între 6 și 16 martie - 13 ore în urmă
Polițistele Secției 5 Poliție Rurală Ocna Șugatag au adus zâmbetul în ochii unei fetițe și speranța în privirea a două bunici - 13 ore în urmă
Dar de suflet pentru mama – O primă ediție plină de emoție și creație la Târgu Lăpuș - 13 ore în urmă
La Catedrala Episcopală Baia Mare se organizează Expoziția de Icoane „Chipuri din veac, în veci”, ediția a IX-a - 13 ore în urmă
A fost emis ordinul de ministru privind instrucțiunea de organizare a procesului educațional pe perioada suspendării cursurilor
A fost emis ordinul de ministru privind instrucțiunile pentru crearea și /sau întărirea capacității sistemului de învățământ preuniversitar prin învățare online. Documentul precizează măsuri specifice pentru desfășurarea procesului de învățare online din învățământul preuniversitar.
Ministerul Educației și Cercetării pune la dispoziția cadrelor didactice, elevilor și părinților o colecție de resurse necesare continuării învățării în mediul online. În portalul Digital pe educred.ro (https://digital.educred.ro) sunt centralizate platforme de învățare și resurse educaționale deschise, inclusiv tutoriale și alte materiale de învățare destinate formării și susținerii cadrelor didactice.
Prezența online la cursuri a elevilor și a cadrelor didactice va fi monitorizată de unitățile de învățământ, iar toate informațiile relevante pentru susținerea și îmbunătățirea accesului la învățare vor fi completate în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR). Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație (CNPEE) va elabora analize semestriale privind accesul elevilor, cadrelor didactice și al unităților de învățământ la resurse pentru învățarea online.
Ministerul Educației și Cercetării poate decide, în cazuri justificate, și pe baza unor instrucțiuni emise în prealabil, ca evaluarea la anumite discipline/module să fie realizată online. Tot în cadrul acestei instrucțiuni se specifică și responsabilitățile inspectoratelor școlare, ale unităților de învățământ preuniversitar, ale profesorilor, elevilor și părinților.
Inspectoratele școlare în colaborare cu unitățile de învățământ și cu autoritățile locale vor identifica soluții pentru asigurarea echipamentelor informatice și a conectării la internet a unităților de învățământ. Toate datele privind desfășurarea procesului de predare-învățare-evaluare online vor fi raportate periodic Ministerului Educației și Cercetării.
În cadrul instrucțiunii elaborate de Ministerul Educației și Cercetării, unitățile de învățământ vor verifica și monitoriza modul în care sunt transpuse în practică activitățile suport pentru învățarea online. Conducerea fiecărei unități de învățământ va sprijini accesul cadrelor didactice la platforme educaționale, iar împreună cu învățătorii, profesorii diriginți și cadrele didactice se va organiza un program săptămânal care include activități de învățare online pentru fiecare disciplină de studiu.
Documentul elaborat de Ministerul Educației și Cercetării prevede și o serie de activități pe care cadrele didactice trebuie să le desfășoare în cazul suspendării cursurilor în unitățile de învățământ.
Instrucțiunea pentru crearea și/ sau întărirea capacității sistemului de învățământ preuniversitar prin învățare on-line mai prevede și faptul că la reluarea activității de predare-învățare-evaluare în unitățile de învățământ, activitatea suport pentru învățarea online poate fi valorificată de cadrul didactic prin calificativ sau notă cu acordul elevului sau al părintelui/tutorelui legal.
Unitățile de învățământ vor realiza planuri de recuperare și planuri remediale pentru elevii care în perioada suspendării cursurilor nu au putut participa, din motive obiective, la activitățile de învățare online. Acestea vor fi aplicate imediat după reluarea cursurilor.