Artistul Ionuț Uivaroși din Urmeniș, invitat în cadrul unui concert de pricesne în Austria - 10 ore în urmă
Joc de Lăsatul Secului în Rogoz: „Păstrăm cu drag acest obicei din bătrâni, care adună laolaltă fete și feciori, tineri și bătrâni, iubitori de tradiție” - 12 ore în urmă
Vizită oficială a Ambasadorului Japoniei în România la Sighetu Marmației - 12 ore în urmă
Biserica ortodoxă din Săbișa are un nou paroh - 13 ore în urmă
Lupta pentru protejarea agriculturii: fermierii cer măsuri urgente - 13 ore în urmă
Elevi de la Colegiul „Dragoș Vodă” din Sighetu Marmației, calificați la Concursul Național de Chimie „Lazăr Edeleanu” - 14 ore în urmă
Miculaiciuc Andrei, în vizorul ANI pentru fals în declarații - 14 ore în urmă
Perechea David Soponar și Izabella Bartha de la DanceLight Studio Baia Mare, în Lotul Național al României - 14 ore în urmă
Adunare și sărbătoare în comunitatea armeană din Baia Mare - 14 ore în urmă
Ziua Mondială a Scriitorilor, marcată la Filiala „Nicolae Iorga” a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” - 16 ore în urmă
În Maramureș: 184 de candidați au susținut examenul de definitivare în învățământ
Miercuri, 14 iulie, s-a desfășurat proba scrisă din cadrul examenului național de definitivare în învățământ, sesiunea 2021, la centrul de examen organizat la Colegiul Tehnic „George Barițiu”Baia Mare.
La nivelul județului Maramureș, dintre cei 197 de candidați cu drept de participare la proba scrisă, au fost prezenți 188 candidați, 9 fiind absenți.
Conform Metodologiei de concurs, care permite acest lucru, 4 candidați au decis să se retragă din examen, trei din motive personale, iar unul din motive medicale. Nu s-au înregistrat situații de fraudă sau tentativă de fraudă.
Spre centrele de evaluare organizate la nivel național, au fost transmise, pentru evaluare și notare, 184 lucrări.
Primele rezultate vor fi afișate în data de 21 iulie 2021 în centrul de examen și pe site- ul definitivat.edu.ro. Contestațiile se depun la centrul de examen, conform calendarului aprobat, în zilele de 21 și 22 iulie 2021. Rezultatele finale se vor afișa la centrul de examen și pe site-ul național în data de 28 iulie 2021.
Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, medie care trebuie să fie cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului național de definitivare în învățământ.
Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul principal al acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, cadrul didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută de profesionalizare ascendentă, având dreptul de a deveni titular în sistemul de învățământ preuniversitar și de a participa ulterior la susținerea examenelor pentru obținerea gradelor didactice.
Informații suplimentare despre organizarea și desfășurarea examenului național de definitivare în învățământ, precum și despre programele specifice pentru examen sunt disponibile pe site-ul definitivat.edu.ro.