Marioara Murărescu – o legendă vie a folclorului românesc - 19 minute în urmă
Reacția Elenei Lasconi la atacurile lui Călin Georgescu - 21 minute în urmă
Alertă epidemiologică: Creștere alarmantă a cazurilor de gripă și infecții respiratorii - 25 minute în urmă
Moștenirea artistică a lui Klein József rămâne o parte importantă a patrimoniului cultural - 29 minute în urmă
Creșterea reprezentării UDMR în Maramureș - 34 minute în urmă
Tersánszky Józsi Jenő: băimăreanul care a refuzat să fie banal - 1 oră în urmă
Mănăstirea Moisei se pregătește de hramul de iarnă - 5 ore în urmă
La Biblioteca Județeană Baia Mare a avut loc o altă întâlnire din seria de conferințe „Provocările gândirii – incursiune în cunoașterea omului”, susținute de Marcel Mureșan - 5 ore în urmă
Povestea scrisului – o călătorie prin timp la Școala Gimnazială Baia-Sprie - 5 ore în urmă
Activitate de conștientizare la Școala „Ioan Mihalyi de Apșa” - 5 ore în urmă
Romanian Science Festival: Echipa Eco Girls – formată din patru eleve de la Colegiul „Vasile Lucaciu” – s-a clasat pe podium în comepetiția „Viitorul pe placul tău”
Concursul de idei „Viitorul pe placul tău” – care a provocat elevii să găsească o soluție la o problemă din comunitatea lor – a ajuns la final. Pe data de 13 decembrie au fost anunțați câștigătorii competiției organizate de Romanian Science Festival.
Competiția a dat șansa celor nouă echipe finaliste să lucreze la o propunere de proiect care identifică o problemă în comunitate și la care pot să propună o soluție astfel încât tinerii din viitor nu vor trăi într-o lume în care acea problemă va exista. În ultimele șase săptămâni, sub îndrumare, răbdarea și motivația a nouă mentori din diaspora academică, echipele au dezvoltat ideea și au creat un plan complet de acțiune. Materialele produse de-a lungul concursului au inclus: un raport de literatură cu rol de documentare a problemei abordate și a posibilelor soluții, un poster care prezintă planul de implementare a soluției propuse și un scurt video ce rezumă munca echipei, informează Cristi Ignat, coordonatul concursului.
Din Maramureș s-au înscris în concurs cinci echipe: patru din Baia Mare și una din Vișeu de Sus. Totuși, doar două dintre acestea s-au calificat în etapa finală a concursului, cea care presupune dezvoltarea ideilor alături de unul din mentorii RSF. Este vorba de două echipe de la Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare înscrise în concurs de prof. Ionel Bud.
Echipa 1: All for one – Maidan Andrei, Rednic Diana, Solomon Alexia; Mentor: Adina Pusok, cercetătoare în geodinamică / geofizică la University of Oxford;
Echipa 2: Eco Girls: – Tomoiagă Ileana-Măricuța, Farcaș Gabriela Florentina, Mărieș Iulia Daliana; Mentor: Paula Gherghinescu, doctorandă în Astrofizică la University of Surrey.
Ambele echipe băimărene abordează problema poluării, însă din perspective diferite. All for one aduc în discuție ineficiența procesului de colectare selectivă a gunoiului în Baia Mare, problema gropilor de gunoi de la marginea orașului și posibilele soluții pentru ameliorarea situației.
Eco Girls propun un concept de casă ecologică a cărei construcție implică tehnici moderne precum printarea 3D și folosirea materialelor sustenabile. De asemenea, ele analizează efectele economice și sociale pe care un complex format din astfel de case l-ar produce în decursul mai multor ani.
Concursul s-a încheiat în 13 decembrie și au fost anunțați câștigătorii. Pe podium a urcat și una din echipele maramureșene. Este vorba despre Eco Girls, care s-a clasat pe locul al treilea.
Cealaltă echipă băimăreană de la același liceu nu a prins însă podiumul. Totuși, membrii echipei Eco Girls nu au fost singurii maramureșeni de pe podium. Raul Ghișa, absolvent al Colegiului Național „Vasile Lucaciu” – în prezent masterand în Inteligență Artificială și Robotică la University of Nottingham – a fost mentorul echipei de pe locul I.
Pentru efortul lor, fetele – Eco Girls – au primit și premiul pentru „Cea mai perseverentă echipă” din concurs. Prin urmare, vor primi echipamente IT pentru școala online în valoare de 2.000 de lei, un voucher Cărturești în valoare de 100 de lei pentru fiecare participant și un pachet RSF care să le aducă aminte de această experiență, mai precizează Cristi Ignat.
L.C.H.